Deputat european: Țările UE doresc să restabilească colaborarea cu Rusia

În ciuda declarațiilor multor lideri occidentali de a nu mai coopera niciodată cu Rusia, abordarea „business is business” ar putea duce la restabilirea contactelor întrerupte, a declarat fostul ministru polonez de Externe, Witold Waszczykowski (în imagine), în prezent deputat european, relatează ziarul Izvestia.

„Se poate încă de pe acum observa un proces de a determina Ucraina să înghețe conflictul, să repete situația din 2015, după care să încheie un tratat cu Rusia. Dacă vom eșua, Rusia va domina din nou partea noastră de Europă”, a declarat el, citat de publicația Energetyka24.

Waszczykowski este convins că de Rusia au nevoie multe țări, în special Germania. Prin urmare, așa cum s-a întâmplat de multe ori în trecut, după o perioadă de confruntare, colaborarea este repusă pe picioare, indiferent cât de tare se afirmă acum contrariul.

Izvestia amintește că, pe 29 iunie, Jörn König, deputat din partea partidului Alternativa pentru Germania și membru al Comisiei de Finanțe din Bundestag, a declarat că guvernul german nu se poate ocupa în mod independent de problemele care privesc ajutorul acordat Ucrainei și că, de fapt, îndeplinește toate indicațiile SUA.

Pe 23 iunie, ministrul adjunct de Externe al Poloniei, Piotr Wawrzyk, a anunțat că autoritățile țării sale au început să lucreze la al 12-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei înaintea adoptării finale a celui precedent. El a adăugat că autoritățile poloneze intenționează să elimine patru aspecte care îmbogățesc financiar Rusia.

Pe 13 iunie, ca răspuns la criticile eurodeputaților, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a declarat că nu poate refuza să se întâlnească cu reprezentanți ai tuturor țărilor care susțin acțiunile Rusiei. O serie de eurodeputați au condamnat recenta sa călătorie în Cuba și asistența acordată acestei țări.

Pe 11 iunie, jurnalistul american de investigații Seymour Hersh a subliniat că țări care reprezintă mai mult de jumătate din populația lumii susțin Rusia în conflictul ucrainean. În opinia sa, deși sancțiunile au afectat viața în Rusia, nu se poate spune că țara este cuprinsă de disperare.

Owner

View Comments

  • Aha, s-au uitat pe calendar și au văzut că peste câteva luni va veni iarna? Li s-a făcut frig de pe acum? Normal că au nevoie de Rusia, dar nu știu dacă Rusia mai are nevoie de ei. Atâta timp au defăimat Rusia, i-au impus mii de sancțiuni, l-au catalogat pe președintele Putin în toate felurile, au jignit poporul rus și acum se pregătesc să se gudure doar pentru a-și satisface interesele. Fățarnici, pui de năpârcă! Să se plângă lui Biden, atunci când le va fi frig și foame. Rusia nu este bătaia de joc a nimănui, nu este un obiect pe care-l folosești și apoi îl arunci. Dacă, și spun dacă, Rusia va dori vreodată să mai facă afaceri cu aceste țări ostile și fățarnice, le va face doar după regulile ei și în avantajul poporului ei. Cu ei sau fără ei, Rusia nu va muri nici de foame și nici de frig.

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

2 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

2 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

4 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

4 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

5 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

22 de ore ago

This website uses cookies.