În articolul său, postat tot pe rețeaua Twitter, David Sacks constată că eșecul contraofensivei armatei ucrainene devine tot mai evident cu fiecare zi. Nu atinge „niciunul dintre obiectivele anunțate inițial”, a subliniat omul de afaceri. El a amintit că negocierile dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul ar fi putut pune capăt conflictului armat fără altă vărsare de sânge și fără a cheltui sume uriașe de bani, dar Occidentul le-a respins.
Omul de afaceri a comparat ceea ce se întâmplă cu Afganistanul. La acea vreme, opinia publică mondială a fost, ani la rând, asigurată că Statele Unite dețin controlul total, dar finalul a fost trist. Cu regret, Sacks a concluzionat că istoria se va repeta și că SUA vor suferi o nouă înfrângere. De asemenea, el s-a întrebat cât timp va reuși președintele Joe Biden să-și susțină ”războiul-proxy”, care putea fi ușor de evitat.
„Bine spus”, a comentat Elon Musk.
După cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, la recenta sesiune plenară a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, Occidentul ar fi trebuit să ia o altă cale în situația cu Ucraina și să caute mijloace pașnice pentru a rezolva conflictul. „Dar încă nu s-a ajuns la asta. Vedem că ei încearcă să câștige pe câmpul de luptă. Să țină steagul și mai departe în mâinile lor. Să vedem cum reușesc. Deocamdată nu reușesc și sunt puține șanse pentru a reuși”, a subliniat președintele.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.
View Comments
Orice s-ar spune,deși mai face și unele năzdrăvănii cu precădere în Orient,Putin înseamnă onoare,educație,șarm,patriotism,masculinitate,ținută reală de șef de stat,adică succes in tot ceea ce întreprinde Rusia.Putin e de departe că aliura și faptic cel mai reprezentativ președinte de pe planeta Pamant.In comparație cu el toți ceilalți șefi de state sunt numai zombi inutili,comparati-i doar și vă veți da seama de realitate.