Astăzi, 12 iunie, se sărbătorește Ziua Rusiei

Astăzi, 12 iunie, este Ziua Rusiei – una dintre cele mai importante sărbători legale, iar țara o sărbătorește cu mic cu mare. O sărbătoare dedicată adoptării Declarației privind suveranitatea de stat a Federației Ruse, semnată la 12 iunie 1990. Cum este marcată această zi de sărbătoare la Moscova.

Maraton cinematografic în Parcul Zariadie

În parcul Zariadie, din vecinătatea Kremlinului, începe maratonul de filme educaționale „Au luptat pentru Patrie”. Accesul este gratuit, iar programul a fost elaborat de lanțul de cinematografe Moskino. Include opt filme rusești realizate între 1934 și 1953, unite printr-o temă comună – sunt dedicate comandanților militari celebri.

Spectacolele vor avea loc în perioada 12-18 iunie. De Ziua Rusiei, publicului i se vor prezenta filmele „Suvorov” și „Amiralul Nahimov” regizate de Vsevolod Pudovkin. În zilele următoare vor putea fi vizionate lungmetraje, precum „Alexandr Nevski” (reg. Serghei Eisenstein), „Ciapaev” (reg. frații Vasiliev), „Amiral Ușakov” (reg.Mihail Romm) și altele.

La Complexul expozițional VDNH

Pavilionul „Robostație” va găzdui o amplă expoziție a realizărilor rusești în domeniul roboticii. Pentru copii vor fi organizate ateliere pentru crearea unei sabii laser, a unui vehicul de teren și a unei nave spațiale. Acestea vor avea loc sub îndrumarea inginerilor cu experiență, iar micii vizitatori vor putea duce acasă produsele rezultate.

Același pavilion va găzdui prelegeri și exerciții practice despre jocurile populare vechi lapta (asemănătoare cu oina) și gorodki (un fel de popice). Acestea vor fi susținute de sportivi profesioniști, în special, de Maria Gornostaeva, membră a Federației Lapta.

Pe 12 iunie, se poate asculta și prelegerea „Spațiul rusesc. Cum se produc rachetele?” Se va desfășura în Pavilionul „Cosmonautică și Aviație”. Vizitatorii vor afla despre procesele de bază ale științei rachetelor și tehnologiile avansate de producție.

În cinstea Zilei Rusiei, la VDNH va cânta și trupa rock Uma2rman.

Festivalul „Timpuri și epoci”

În perioada 8-12 iunie, festivalul istoric „Timpuri și Epoci” a pus stăpânire pe străzile Capitalei. Programul acoperă 30 de evenimente importante din istoria Rusiei, în special Bătălia de la Kursk, manifestul privind intrarea Crimeii în componența Rusiei (1783) și victoria marelui cneaz Vladimir lângă Hersones (Korsuni de atunci, Crimeea, sec.X).

Festivalul va avea loc în 41 de locații din toate cartierele Capitalei. Printre evenimentele anunțate se numără reconstituiri ale luptelor, master-clase, excursii, quest-jocuri, târguri tematice și multe altele.

Festivalul „Bloggerii Rusiei”, în Parcul Gorki

De Ziua Rusiei, Parcul Gorki va găzdui festivalul ”Bloggerii Rusiei – 2023”. Începe simultan în capitală, Sankt Petersburg, Volgograd, Habarovsk și Ufa.

Oaspeții festivalului se întâlnesc cu bloggeri populari și, de asemenea, participă la diverse proiecte și competiții. La evenimentul de la Moscova sunt prezenți Valia Karnaval, The Limba, Jan Dilan, Habib și alții.

Muzeul-conac „Kuskovo”

Pe 12 iunie, în onoarea Zilei Rusiei, la Muzeul-conac Kuskovo va avea loc un concert al societății filarmonice de tineret. Profesorii Școlii de Arte Unite pentru Copii din Moscova „Kuskovo” și ai Colegiului de Arte Muzicale și Teatrale ”G.Vișnevskaia” vor interpreta lucrări ale clasicilor muzicii ruse. Participarea la eveniment este gratuită.

Portaluri VK

În perioada 10 iunie – 18 iunie, în orașele țării funcționează Portaluri VR (VKontakte) – platforme interactive care vor permite locuitorilor din diferite părți ale țării să comunice între ei în timp real. Ele vor fi instalate la Moscova, Sankt Petersburg, Yakutsk, Stavropol, Derbent (Caucaz), Nijni Novgorod, Celiabinsk (Urali), Samara, Habarovsk (Orientul Îndepărtat) și Irkutsk (Siberia Centrală).

Pentru a începe un dialog, trebuie doar să te apropii de ecran și să saluți interlocutorul. În timpul zilei, orașele de pe portalurile VK se vor schimba pentru a uni cât mai multe regiuni.

Prin Portalul VK, se poate chiar și dansa cu oameni din alte orașe, li se poate trimite un autocolant sau se pot proba măști împreună. În timpul conversației, pe ecran apar mascote – Sparks unicornul, picoiul Peach sau căinele Diggy, care îi ajuta pe participanții la conversație să se distreze.

În plus, alături de Portaluri VK apar bloggeri cunoscuți și au loc diverse activități.

Owner

View Comments

  • La mulți ani, sfântă și frumoasă Rusie! La mulți ani, sănătate și prosperitate poporului rus din toată lumea! La mulți ani, membrilor Ambasadei Federației Ruse din București, tuturor angajaților de la Casa Rusă, domnului Vyacheslav Samoshkin și colaboratorilor acestui site și tuturor rușilor aflați în România! Vă doresc să sărbătoriți această zi cu bucurie și înconjurați de oameni dragi! Dumnezeu să vă ocrotească pe toți!
    Cu această ocazie vă dedic două înregistrări video. Prima este imnul Federației Ruse interpretat de corul clericilor de la Catedrala Sfântul Simeon din Chelyabinsk, iar a doua este o melodie foarte dragă mie, interpretată de Ansamblul căzăcesc ,,Ataman":

    https://vk.com/video/@public212929382?z=video-212929382_456245947%2Fclub212929382%2Fpl_-212929382_-2
    https://www.youtube.com/watch?v=FU73Pa8kafE

  • La multi ani Rusia
    La multi ani poporului ortodox rus

Recent Posts

Philippot: Rezultatul lui Georgescu în alegerile din România, o palmă pentru UE și NATO

În cursa prezidențială din România, ”în frunte s-a plasat candidatul care se pronunță în favoarea…

12 ore ago

Bogdan Țârdea: Cum se văd din Moldova alegerile din România

Victoria președintelui american Donald Trump în alegeri are o influență serioasă asupra întăririi forțelor politicienilor…

12 ore ago

Presa rusă: Georgescu conduce după numărarea aproape a tuturor voturilor la alegerile din România

După numărarea a aproape 100 la sută din buletinele de vot, Călin Georgescu, susținător al…

16 ore ago

Regizorul Emir Kusturica, despre rolul rațiunii și racheta ”Oreșnik”

În vestul Serbiei, pe platoul de filmare a satului unic în lume Drvengrad, s-a desfășurat…

18 ore ago

Bloomberg: Biden a vrut să invite public Ucraina la NATO

După victoria din alegerile a lui Donald Trump, Administrația președintelui american Joe Biden a analizat…

19 ore ago

The Guardian: Trump va negocia cu Kievul în condițiile lui Putin

Este posibil ca președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, să accepte negocieri privind Ucraina…

o zi ago

This website uses cookies.