Țările CSI s-au înțeles în privința comerțului liber cu servicii
09/06Coordonatorul Kirby: Era de așteptat ca partea ucraineană să sufere pierderi pe măsura intensificării luptelor
10/06Valery Kuzmin: Decizia României de a reduce personalul Ambasadei Rusiei, „indicație” de la NATO
Cerința formulată de Ministerului de Externe al României de a reduce drastic personalul Ambasadei Rusiei la București are menirea de a submina relațiile interstatale, a declarat ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, comentând decizia adoptată, în acest sens, de autoritățile române, relatează cotidianul Izvestia.
„Este un nou pas al conducerii României îndreptat spre subminarea relațiilor interstatale dintre țările noastre”, a spus Kuzmin în comentariul pentru agenția TASS.
În opinia diplomatului, de data aceasta este evident că Bucureștiul a acționat ”la ordinul” blocului agresiv al NATO.
Joi dimineață, Ministerul de Externe al României a cerut ca 51 de angajați ai Ambasadei Rusiei să părăsească țara în termen de 30 de zile. Din declarația Ministerului de Externe al României rezultă că este vorba despre 21 de diplomați și 30 de funcționari tehnico-administrativi.
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a declarat că Moscova va răspunde în mod corespunzător la această decizie a României.
Țările occidentale au început să expulzeze intens diplomații ruși după ce a început operațiunea specială a Rusiei de apărare a Donbassului. Federația Rusă s-a confruntat cu expulzarea în masă a diplomaților săi – în special din Polonia, Germania, Italia, Spania, Belgia, Țările de Jos, Danemarca, Bulgaria, Portugalia, Irlanda, Estonia, Grecia și alte țări. Partea rusă, la rândul ei, a luat măsuri de răspuns.
1 Comment
Domnule ambasador Valery Kuzmin, Bucureștiul întotdeauna acționează la ordinele venite de la NATO și din SUA. Conducerea actuală a României funcționează doar pe frecvențele SUA-NATO-UE-Ucraina. Spre acele direcții și-a îndreptat ,,antena”. Noi de mult ne-am pierdut suveranitatea, din cauza conducătorilor aleși și susținuți din exterior. Oamenii de rând nu au nici o legătură cu deciziile proaste și anti-românești luate de ,,aleșii” care slujesc altora, nu nouă. Vina poporului este că nu mai are nici o reacție, este obedientă și acceptă să fie manipulată. Cei care-și ridică glasul și nu acceptă să fie mințiți, sunt catalogați în fel și chip. Pentru tăcerea și nepăsarea noastră vom plăti într-o zi mult mai mult decât plătim acum.