Potrivit rezultatelor amplului studiu internațional elaborat de centrul Globsec, Slovacia simpatizează cel mai mult cu Rusia în chestiuni legate de conflictul armat din Ucraina. De exemplu, doar patruzeci la sută dintre slovaci sunt convinși că vinovată este Rusia, în timp ce 34% sunt convinși că Occidentul este de vină. De asemenea, conform sondajului, slovacii susțin cel mai puțin dintre toți ceilalți aderarea lor la NATO și doar jumătate dintre slovaci sunt convinși că Rusia reprezintă o amenințare pentru securitatea lor.
Sondajul Globsec a scos în evidență faptul că în Slovacia sentimente pro-ruse și anti-occidentale sunt răspândite într-o măsură mai mare decât în alte state din Europa Centrală și de Est.
Răspunsurile la întrebarea cine poartă responsabilitatea pentru conflictul armat din Ucraina au arătat cât de diferit percep evenimentele locuitorii din statele Europei Centrale și de Est. 71% dintre cehi sunt convinși că de ceea ce se întâmplă este vinovată Rusia și doar 40% dintre respondenții din Slovacia consideră că Rusia poartă responsabilitatea pentru conflictul armat din Ucraina. Alți 34% sunt convinși că Occidentul este de vină pentru toate, iar 17% estimează că Ucraina este vinovată. Polonezii (85%), lituanienii (79%) și letonii (74%) sun cei mai mulți care îi învinuiesc pe ruși de situație, iar cei mai puțin înclinați să dea vina pe Rusia sunt bulgarii (44%) și ungurii (54%).
Totuși, surprinzător este că în Ungaria de cea mai mare susținere se bucură refugiații ucraineni. 90% dintre ungurii intervievați sunt de părere că ei trebuie ajutați în continuare. De asemenea, refugiații ucraineni sunt foarte simpatizați în Letonia (83%), Polonia (81%) și Lituania (79%). Sunt sprjiniți și în Cehia (74%). În țările enumerate, suținerea refugiaților ucraineni domină sentimentul că statul îi ajută pe ucraineni în detrimentul propriilor cetățeni.
În această chestiune, Slovacia face parte dintre țările unde ucrainenii sunt mai puțin simpatizați. Acolo, 69% dintre slovaci consideră că autoritățile îi ajută pe refugiați în detrimentul propriilor cetățeni. Cei mai sceptici din acest punct de vedere sunt bulgarii. 71% dintre cetățenii Bulgariei nu sunt mulțumiți de ajutorul acordat refugiaților ucraineni.
Federația Rusă este privită ca o amenințare cu precădere în trei state, care se învecinează direct cu ea, inclusiv în Polonia (88%) și Lituania (94%). Un procent semnificativ de respondenți văd Rusia ca o amenințare la adresa securității lor în Cehia (79%). În toate țările participante la sondaj, a crescut semnificativ numărul celor care consideră Rusia o amenințare comparativ cu perioada de dinaintea conflictului armat din Ucraina.
Mai puțin de jumătate dintre cetățenii Ungariei (48%) consideră Rusia o amenințare și cam tot atâți slovaci (54%).
În Slovacia și Ungaria s-au adunat cei mai mulți respondenți care sunt împotriva apartenenței țărilor lor la Alianța Nord-Atlantică (58% în fiecare țară). Mai mult, se constată o tendință de creștere a numărului de persoane care împărtășesc această opinie, comparativ cu ultimii trei ani.
Tot în ultimii ani, din cauza conflictului armat din Ucraina, se observă o tendință inversă în Polonia, unde pentru păstrarea statului de membru NATO se pronunță 94% dintre cetățeni, dar și în Lituania (88%) Cehii preferă, de asemenea, să rămână membri ai Alianței Nord-Atlantice (85%).
În ceea ce privește atitudinea față de Statele Unite ca partener strategic, Slovacia și Ungaria se situează la coadă. Doar 18% dintre slovaci consideră SUA un partener. 17% dintre unguri sunt de aceeași părere. Cei mai înalți indicatori în această chestiune au demonstrat Polonia (78%) și țările baltice care se învecinează cu Rusia: Lituania (64%) și Letonia (63%). În Cehia, 42% dintre respondenți îi consideră pe americani cei mai importanți aliați.
Printre altele, în Slovacia, conform rezultatelor sondajului, au fost cei mai mulți cetățeni care ar dori ca țara lor să iasă din UE. 28% dintre slovaci ar prefera să părăsească UE, în timp ce 64% ar dori să rămână. Surprinzătoare sunt rezultatele în Ungaria, unde, în ciuda diverselor dezacorduri cu UE, 83% dintre cei chestionați doresc să rămână în Uniunea Europeană, mai mult decât în Cehia (75% pentru a rămâne și 11% pentru retragere).
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
Bravo, Slovacia! Se pare că acolo sunt mai mulți oameni luminați la minte. Mi-e teamă și chiar jenă să întreb de România. Mai bine să nu știu.
"În toate țările participante la sondaj, a crescut semnificativ numărul celor care consideră Rusia o amenințare ..."
Asta nu inseamna decat ca americanii folosesc detergent de calitate cand spala pe creier :)