Hot News
Ungaria nu va renunța la gazul rusesc
04/06
„Instigator de război”: Mulțimea s-a năpustit asupra lui Scholz din cauza Ucrainei
04/06

The Washington Post: Teroriștii ucraineni care au atacat Regiunea Belgorod, au folosit arme occidentale

Consecințele bombardării orașului Șebekino, Regiunea Belgorod. Fotografia a fost publicată de șeful administrației districtului urban Șebekino, Vladimir Jdanov

Teroriștii care au atacat săptămâna trecută Regiunea Belgorod din Rusia au folosit mijloace de transport și arme din SUA, Polonia, Cehia și Belgia, a anunțat cotidianul The Washington Post, citând oficiali americani care au dorit să-și păstreze anonimatul, relatează RIA Novosti.

„Trei automobile… MRAP, aduse de luptători în Rusia, au fost livrate de Statele Unite, iar un al patrulea a venit din Polonia”, a precizat ziarul.

The Washington Post subliniază că teroriștii au avut puști fabricate în Belgia și Cehia și cel puțin un sistem antitanc AT-4, folosit de forțele armate americane și occidentale. Potrivit mercenarilor americani care luptă în Ucraina, militarii și luptătorii ucraineni primesc puștile BREN și SCAR.

Contactat de presă, un reprezentant al Ministerului Apărării al Belgiei nu a precizat câte puști au fost transferate Ucrainei, dar a subliniat că responsabilitatea pentru aceste arme revine autorităților și armatei cărora le-au fost furnizate.

La sfârșitul lunii mai, un grup ucrainean de sabotaj și recunoaștere a intrat pe teritoriul districtului Graivoron, din Regiunea Belgorod, după care în regiune a fost instituit regimul de operațiune antiteroristă. Ulterior, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că formațiunile naționaliste ucrainene care au invadat Regiunea Belgorod au fost zdrobite și că peste 70 de teroriști au fost uciși. În seara aceleiași zile, regimul de operațiune antiteroristă a fost ridicat. Comitetul de Investigație al Rusiei a anunțat că a fost deschis un dosar penal în temeiul a șase articole, inclusiv de atac terorist.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Vai de mine! Occidentul este uimit că armamentul livrat Ucrainei a fost folosit în atacul terorist din Belgorod? Câtă ipocrizie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978763