Rusia va construi lumea viitorului fără America

Gevorg MIRZAIAN,                                                                                                                                                                                                            profesor asociat la Universitatea Financiară din Moscova

Planeta noastră trece printr-o colosală transformare. „După decenii de dezvoltare a integrării globale, există un risc tot mai accentuat ca lumea să se rupă în blocuri economice ostile”, atrage atenția șefa Fondului Monetar Internațional. De ce se întâmplă așa, cum va arăta lumea viitorului și ce loc va ocupa Rusia în ea? Un articol pe această temă în publicația Vzgliad.

Globalizarea. Până de curând, acest cuvânt era un adevărat simbol al credinței pentru întreaga lume progresistă. Globalizarea era anunțată ca fiind apogeul evoluției societății umane, care a parcurs un drum lung de la structuri de clan la înțelegerea identități comune, a unui destin comun și a unei prosperități comune.

Iar dacă la baza globarizării ar fi fost așezate principiile securității indivizibile, ale cooperării economice echitabile, multiculturalismului și respectului reciproc, poate că așa s-ar fi întâmplat. Poate că, într-adevăr, civilizația umană ar fi cucerit această culme a evoluției sociale. În realitate însă, globalizarea promovată de SUA și de țările „miliardului de aur” a urmat cu totul alte reguli.

În locul principiului securității indivizibile, a fost propovăduit principiul intervențiilor umanitare și de altă natură. Occidentul (și în primul rând SUA) a obligat cu forța alte state (Iugoslavia, Irak, Libia, Iran, China și altele) să accepte regulile jocului politic și economic necesare lui. Cooperarea corectă a fost înlocuită cu o nouă metodă de jefuire a resurselor, când, cu ajutorul unor ONG-uri indigene îmbuibate (care își protejau stăpânii în cadrul politicii interne), țările occidentale au continuat să exploateze țările lumii în curs de dezvoltare. „Globalizarea a fost un slogan frumos, dar care, într-un final, s-a dovedit doar o nouă formă de colonialism în interesele blocului anglo-american, un instrument în care s-a transformat chiar și FMI – ”asasinul economiilor”, a declarat Nikita Mendkovici, șeful Grupului de reflecție ”Eurasia”, pentru publicația Vzgliad.

În locul multiculturalismului și al respectului reciproc, s-a produs impunerea culturii occidentale. „De la sfârșitul Războiului Rece, globalizarea a căpătat un înveliș ideologizat sub forma transformării restului lumii după tipare americane, în conformitate cu valorile americane”, a explicat pentru aceeași publicație Dmitri Suslov, director adjunct al Centrului pentru Studii Integrate Europene și Internaționale.

Au căsăpit totul

Nu este surprinzător faptul că, în acest format, globalizarea a eșuat. După care, grupul celor mai puternice state din Sudul Global (în principal țările BRICS) a venit cu modele alternative de dezvoltare.

Ca urmare, globalizarea este înlocuită treptat de regionalizare – cooperarea statelor vecine cu o capacitate de înțelegere mai profundă, care se respectă mai mult și care depind mai puternic una față de cealaltă. În special, aceeași Rusie se integrează în cadrul spațiului post-sovietic. „Inevitabil, blocul post-sovietic va dăinui din cauza legăturilor economice stabilite în epoca industrializării din secolele XIX și XX, care a evoluat într-un singur stat prin distribuirea rolurilor între regiunile țării comune în cadrul creării unui sistem comun”, spune Nikita Mendkovici.

Interesant, dar Statele Unite însele nu se opun momentan acestei răsturnări a globalizării. Pur și simplu pentru că au încetat să obțină profit de pe urma ei.

„Statele Unite au început să-și piardă competitivitatea. Au început să înțeleagă că, grație globalizării, alte țări se dezvoltă mai repede și cu mai mult succes. Că SUA s-au confruntat ele însele cu realitatea dezindustrializării pe care consilierul lui Biden pentru securitate națională, Jake Sullivan, a declarat-o recent la Brookings Institution”, explică Dmitri Suslov.

Da, de pe urma globalizării SUA au obținut profit nu doar de natură economică. „La vremea lor, americanii au consolidat legăturile de investiții și comerciale și au dezvoltat economiile de piață în China, Rusia și alte țări în curs de dezvoltare, dar au privit această dezvoltare în primul rând prin prisma transformării statelor în direcția liberal-democratică. În acea stare când ele ar fi contribuit la dezvoltarea economică, ar fi întârit locul central al SUA în lume”, a continuat Dmitri Suslov.

Problema a fost că aceste țări nu s-au transformat. Au devenit mai puternice – dar în același timp nu au devenit mai loiale și mai comode pentru SUA. „Iar în aceste condiții, SUA schimbă cursul cu unul total opus – analiști importanți și politicieni de seamă vorbesc despre necesitatea de renunța la globalizarea sub forma sub care a existat în urmă cu trei decenii”, a explicat Suslov.

În sfârșit, în opinia a numeroși experți, încă un motiv al prăbușirii lumii globale este firea omului plină de defecte. Banal, dar lumea s-a dovedit nepregătită pentru un astfel de tip de integrare.

„Orice globalizare are o limită și după fiecare dintre spiralele ei urmează o mișcare inversă. Chiar dacă egoismul național al Statelor Unite nu ar fi fost ridicat la absolut la granița cu convingerea că sunt poporul ales de Dumnezeu, globalizarea s-ar fi încheiat. Globalizarea are nevoie doar de un provider – un imperiu sau altă putere capabilă să-și impună voința altor puteri. Numai că acest provider nu este atotputernic. Treptat, elitele lui își pierd adaptabilitatea, comit o sumedenie de greșeli, a căror consecință devine schimbarea raportului de putere. Atunci este momentul când apare deglobalizarea, la care asistăm acum”, a declarat Ivan Lizan, șeful biroului analitic al proiectului SONAR-2050, pentru ziarul Vzgliad.

S-ar părea că nu e nimic înfiorător în acest lucru. Da, s-a produs o mișcare înapoi de la globalizare, dar grupurile de integrare regională care se formează acum în întreaga lume trebuie oricum să fie interesate de reguli de joc comune și de cooperare interregională.

Cu toate acestea, FMI trage semnalul de alarmă. „După decenii de dezvoltare a integrării globale există un risc tot mai mare ca lumea să se poată împărți în blocuri economice ostile”, a declarat Kristalina Georgieva, directorul general al FMI. Și aproape că are dreptate. „Aproape” pentru că, într-adevăr, în lume a apărut un bloc ostil. Unul singur – occidental.

„Cu ajutorul unei politicii protecționiste, Statele Unite încearcă astăzi să se reindustrializeze, iar cu ajutorul unor mecanisme administrative să închidă, cu țările prietene, lanțurile de producție și tehnologice. Drept urmare, Statele Unite încearcă să închidă în jurul său Occidentul colectiv și, în același timp, să se îngrădească de alte țări. Adică să promoveze politica îngrădirii economice”, a explicat Dmitri Suslov.

„În principiu, Occidentul nu este capabil să interacționeze cu nimeni de la egal la egal. El este precum sistemul imunitar al omului, pentru care, tot ceea ce intră în organism este fie hrană, fie devine un dușman. Doar că nimeni nu renunță de bunăvoie la superputere”, subscrie Ivan Lizan părerii exprimate de Suslov.

Statele non-occidentale duc o politică diferită. „Nimeni altcineva, cu excepția Occidentului colectiv, nu construiește blocuri închise. Tot restul lumii continuă să se globalizeze”, spune Dmitri Suslov. Și pe fundalul acestei linii a Washingtonului, aceste țări sunt nevoite să se integreze nu cu Occidentul, ci între ele. În special, Rusia.

„Nu este loc pentru Rusia în Occident – l-au căutat 30 de ani, dar nu l-au găsit. De aceea, locul Rusiei va fi acolo unde ea și-l va smulge cu ajutorul forței, al diplomației și economiei. În orice caz însă, Rusia va întreține prietenie cu China, India, cu lumea arabă și Africa. Într-un cuvânt, cu toți cei pe care Statele Unite nu au avut timp să-i transforme într-un vasal ascultător în toți acești 30 de ani ”, spune Ivan Lizan. „Moscova se străduiește să construiască o lume multipolară, unde blocurile să coopereze sau să concureze pașnic”, adaugă Nikita Mendkovici.

Ca urmare se și creează situația când apare o confruntare interblocuri pe linia Occidentului colectiv – Sudul Global. O confruntare, al cărei element este, în special, operațiunea militară specială în Ucraina.

„Operațiunea militară specială reprezintă o modalitate de a forța inamicul să renunțe la încercările de înrobi economia noastră. De fapt, ostilitățile militare din Ucraina sunt o mișcare clasică de eliberare națională împotriva colonialiștilor, care, în 2014, au pus un guvern marionetă peste ruși și ucraineni. Acum rușii și ucrainenii luptă pentru libertatea lor împotriva NATO și a trupelor lor, așa cum s-a întâmplat nu o dată”, spune Nikita Mendkovici.

Și nu este de mirare că în această operațiune militară specială Rusia este susținută de aproape întregul Sud Global. Mai simplu spus, blocul nostru este cel cu care noi construim împreună o lume post-globalizată, regională. O lume care ne percepe nu ca hrană și nu ca o amenințare, ci ca un partener în construirea unei lumi multipolare.

Owner

View Comments

  • Rusia va ocupa un loc fruntaș în această lume în curs de transformare, cu condiția să fie foarte precaută în relațiile cu SUA și cu Occidentul. Rusia știe foarte bine câte a pătimit din cauza lor și care este scopul lor ascuns. Globalizarea promovată de SUA și de țările ,,miliardului de aur" a urmat regulile interne ale acestora, spre propriul lor interes. Ele nu au nici o legătură cu multiculturalismul și respectul reciproc, nici cu vreo cooperare economică echitabilă. Vrăjeală! Ele au făcut și fac în continuare un joc murdar și meschin. Impunerea unor reguli propice lor, instigarea la războaie și tot felul de conflicte sunt o metodă de control și jefuire a resurselor, o împingere spre vasalitate, un fel de colonialism după care suspină. Iar cultura occidentală după model american este îmbrăcată într-o poleială care să atragă privirile, dar ea nu urmărește decât impunerea unor principii și modele care au la bază nonvaloarea, urâtul, imoralitatea, dezmățul, incultura și lipsa de bun simț. Vor să uniformizeze cultura, vor să distrugă și cultura Rusiei, care are o valoare inimaginabilă? Așa ceva nu se poate! Rusia, care este cea mai întinsă țară din lume, are peste 170 de grupuri etnice și popoare autohtone diferite, iar toate acestea au tradițiile și obiceiurile lor, se vorbesc peste 100 de limbi. Tocmai în asta stă bogăția culturală și frumusețea Rusiei. Cum să-ți închipui că vrei să omogenizezi așa ceva sau chiar să distrugi? Este o crimă culturală! SUA și Occidentul vor să vină cu ,,noutăți" culturale care sfidează orice reguli de morală și bun simț? Să și le păstreze sănătoși, că sunt lipsite de valoare. Cu atitudinea lor sfidătoare, SUA și Occidentul nu vor fi niciodată capabile să interacționeze cu alte state de la egal la egal. Aroganța, orgoliul și închipuirea că ar fi mai presus de alte state sunt în dezavantajul lor. Locul Rusiei nu este în Occident, este acolo unde este acum, unde trebuie să fie, unde a lăsat-o Dumnezeu. Rusia nu are de ce să regrete că Occidentul are o asemenea atitudine față de ea. Rusia nu pierde nimic. Din contră, nu riscă să alunece pe o pantă ce duce la prăbușire, așa cum se va întâmpla cu Occidentul. SUA a început deja. Rusia este un stat suveran nu vasal, cu o multitudine de valori, cu resurse materiale și minerale care-i asigură independența, este o putere și va fi o superputere cu condiția să-și aleagă cu mare grijă prietenii și colaboratorii. Că SUA și Occidentul nu vor decât s-o tragă în jos.
    În legătură cu operațiunea militară din Ucraina, Rusia trebuie să știe că este susținută nu doar de întregul Sud Global ci și de majoritatea populației lumii. Conform site-ului Statista, doar 15% din populația lumii condamnă această operațiune militară, aceasta fiind majoritară din SUA și Occident. Noi ceilalți, mulți și cu mintea normală, susținem Rusia. Noi am înțeles care e motivul pentru care Rusia a fost obligată să declanșeze această operațiune specială: ca pe teritoriul Ucrainei să nu se amplaseze armament. Recent, Marea Britanie a furnizat Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Storm Shadow. SUA a livrat 31 de tancuri M1A1 Abrams Germaniei, care vor ajunge la toamnă în Ucraina. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin a declarat în Senat că ,,Facem tot posibilul pentru a accelera livrarea acestor tancuri". Adică fac tot posibilul ca acest conflict să continue? Și atunci, întreb: cine escaladează conflictul, cei care furnizează armament, adică SUA și Occidentul, sau Rusia care își apără țara și poporul? Treziți-vă cei adormiți, cei spălați pe creier și vedeți de unde vine pericolul și lăsați resentimentele deoparte. Tăcerea nu ajută la nimic.

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.