Corneliu Vlad: Politica Europei Unite față de Rusia este scindată

Corneliu VLAD

Criza ucraineană are impact pe multiple planuri, în conextul global și european al momentului. Un impact semnificativ, relevat de analistul rus Andrei Sușențov este politica tot mai activă și vocea tot mai distinctă a statelor est-europene ale UE și vecine ale Rusiei în concertul vesteuropean. Politica și interesele țărilor est-europene și, în special, ale Poloniei, încep să determine tot mai vizibil interesele de politică externă europeană, remarcă Andrei Sușențov.

Pe fondul crizei din Ucraina, în cadrul general european încep să se distingă noi constante strategice, care deschid perspectiva unui nou echilibru de putere pe continent. Politicienii și politologii vesteuropeni par să nu realizeze sau ocolesc să comenteze această tendință a „inflației de influență” a țărilor est-europene, care era de neimaginat în urmă cu 30 de ani.

În UE, Europa occidentală a dat tonul vreme de opt decenii. Dar prin integrarea în UE a statelor foste membre ale Tratatului de la Varșovia, această preeminență a început să se estompeze, iar visul integrării europene se îndepărtează mereu.

Uniunea Europeană s-a născut în urmă cu 80 de ani ca o formulă a statelor din vestul continentului de a-și menține suveranitatea în fața presiunii americane prin integrarea lor într-un construct integrat și un front comun, aliat, dar distinct de cel euroatlantic, în finalitatea afirmării propriilor interese.

Intre timp, ideea creării Statelor Unite ale Europei a dispărut din agenda cancelariilor vesteuropene. Iar odată cu ea, și aspirația Europei Unite de a deveni un nou pol al puterii mondiale, alături de SUA și colaborând sau în opoziție cu Rusia și China. Europa Unita pare redusă la rolul de, să-i zicem, mare putere de rang secund.

Marșul triumfal al Europei Unite spre Est a oferit multe avantaje Vestului european, dar pe fond i-a afectat coeziunea și solidaritatea. Marea Britanie a părăsit constructul continental, Germania pare să se fi resemnat cu o politică ezitantă și mai degrabă de așteptare, renunțând la rolul de lider al Europei integrate, iar Franța încearcă din răsputeri să ducă mai departe politica de independența față de SUA a generalului De Gaulle, însă fară prea mare succes.

În schimb, „Noua Europa”, a statelor din Est, devine tot mai activă în concertul european și mondial, chiar daca nu într-o forma explicită, instituționalizată.

Se nasc două întrebări.

Prima: până unde va merge „autonomizarea” statelor esteuropene din UE și în ce măsură își vor pune ele amprenta pe situația și evoluțiile din spațiul european. Greu de spus.

Și a doua, poate mult mai importanta: cum va reacționa Rusia la corecția semnificativă imprimată politicii europene de statele din Estul continentului.

Să ne rezumăm la replica sugestivă a lui Serghei Narîskin, directorul Serviciului rus de informații externe care amintea remarca unui șef al diplomației britanice din interbelic. Politica copilărească de prestigiu a guvernului polonez, spunea el, împiedică consolidarea păcii în Europa și nu se potrivește nici cu poziția sa politică, nici financiară, nici militară.

Și astăzi Varșovia se afirmă temerar și  intempestiv în spațiul european și în relațiile cu Rusia. Analistul rus susmenționat rezuma astfel politica poloneză: „Sarcina imediată a Varșoviei este să devină principalul element militarist european și să creeze o mare contragreutate militară împotriva Rusiei pe teritoriul polonez în cazul în care Ucraina este înfrântă. Polonia creează puncte de tensiune pentru Rusia pe întregul perimetru al granițelor sale: exerciții militare la granită cu regiunea Kaliningrad și manevre la granițele Belarusului. Varșovia se străduiește să apuce inițiativa strategică în UE și ar putea deveni actorul său principal dacă conflictul s-ar extinde în afara Ucrainei.”

Atentă la aceste evoluții, Rusia, spune politologul rus, și-a stabilit propriile priorități. „Sarcina cheie a Rusiei de secole a fost să existe ca putere autonomă strategică, iar în ultimii 300 de ani, Occidentul a fost principala sursă a problemelor și oportunităților Rusiei. Astăzi, vectorul atenției Rusiei este încă îndreptat către Occident, dar pentru prima dată în existența Rusiei ca mare putere, centrul de greutate mondială se deplasează spre Est”. În acest  sens, Rusia interacționează acum nu numai cu Occidentul, ci și cu China, India, Turcia, Orientul Mijlociu, Asia de Sud-Est, Africa și America Latină. În aceste locuri, Rusia este privilegiată ca un jucător activ, autonom și de succes. Pentru multe țări din Est, faptul că Rusia a rezistat sancțiunilor occidentale demonstrează clar că rezistența la hegemonia occidentală nu este doar posibilă teoretic, ci este un scenariu absolut viabil”.