Hot News
Felicitări adresate liderilor și cetățenilor statelor străine cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei
09/05
Discursul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, la parada militară din Moscova, cu prilejul celei de-a 78-a aniversări a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei din 1941-1945
09/05

Peskov: Moscova condamnă declarația lui Budanov despre uciderea rușilor și urmărește reacția Occidentului

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov/ Foto: TASS

Moscova își exprimă condamnarea în legătură cu declarația șefului Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kirill Budanov, referitoare la uciderea rușilor, a declarat reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o conferință de presă, relatează Izvestia.

Este vorba despre afirmația lui Budanov, potrivit căreia armata ucraineană îi va „ucide pe ruși în orice colț al lumii până la victoria totală” a Kievului. A fost comentariul șefului GUR la declarațiile Federației Ruse despre implicarea serviciilor speciale ucrainene în asasinarea jurnalistei Daria Dughina, în august 2022.

„Este o declarație monstruoasă. Declarația făcută de Budanov este confirmarea directă a faptului că regimul de la Kiev nu doar sponsorizează activitatea teroristă, ci este organizatorul ei”, a spus secretarul de presă al președintelui rus.

Peskov a mai subliniat că Rusia are propriile servicii speciale care țin sub control astfel de declarații. Rusia va urmări cu atenție reacția Occidentului, în special a Statelor Unite, la astfel de declarații.

Pe 21 aprilie, Tribunalul Lefortovo din Moscova l-a arestat în absență pe Budanov într-un dosar de terorism. I s-a dat o măsură de reținere sub formă de detenție pe o perioadă de două luni, care se va calcula din momentul extrădării sale pe teritoriul Rusiei. Se știe că Budanov a fost acuzat în temeiul a patru articole din Codul Penal al Federației Ruse.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Declarația lui Budanov este iresponsabilă! Reacțiile Occidentului și ale Statelor Unite vor fi… zero. Adică nu vor fi deloc. Ceea ce ar demonstra că prin tăcere aprobă astfel de declarații și acțiuni. Și chiar dacă ar spune ceva, cine i-ar crede?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979637