Hot News
Ceremonia solemnă de la Memorialul Eroilor Sovietici din București de Ziua Victoriei
06/05
În 2022, datoria externă a Rusiei raportată la PIB a scăzut până la un minim istoric
07/05

Rosatom a început construcția celui de-al treilea grup energetic al Centralei Nucleare din Egipt

Foto: smotrim.ro

Corporația de stat Rosatom a turnat primul beton la grupul energetic numărul trei al Centralei Nucleare El-Dabaa din Egipt, a anunțat divizia de inginerie a companiei ruse, Atomstroieksport.

Astfel, lucrările de construcție au trecut „la stadiul principal”, se arată în comunicatul dat publicității în acest sens.

„Demararea lucrărilor de construcție la cea de-a treia unitate energetică a Centralei Nucleare El-Dabaa înseamnă că proiectul prinde viteză. Anul trecut, au fost lansate lucrările la grupurile energetice unu și doi”, a precizat Aleksandr Korciaghin, vicepreședintele Atomstroieksport, ale cărui vorbe sunt citate în comunicat.

Potrivit informațiilor anterioare, Rosatom a primit permisiunea de a construi al treilea grup energetic de la autoritatea de reglementare egipteană la sfârșitul lunii martie.

Un acord interguvernamental privind construcția primei Centrale Nucleare din Egipt, El Dabaa, a fost semnat între cele două țări în noiembrie 2015, iar un contract EPC (pentru inginerie, achiziții și construcții) la sfârșitul anului 2016. Proiectul centralei presupune patru grupuri energetice cu o putere instalată de 1200 MW fiecare, cu reactoare VVER-1200.

Se estimează că lucrările de construcție a tuturor celor patru unități energetice ale centralei vor fi finalizată până în 2028-2029.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3018210