
Sfatul dat Kievului de SUA este același pe care l-au dat Kabulului în privința talibanilor
25/04
Corneliu Vlad: Apele se despart în Europa, iar România pendulează steril
26/04Medvedev, despre o alternativă tihnită la aderarea Ucrainei la NATO
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev/ Foto: RIA Novosti
Împărțirea Ucrainei de către Polonia și de alte state este mai bună decât aderarea regimului de la Kiev la NATO și declanșarea unui al treilea război mondial, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, la maratonul ”Znanie” (Cunoașterea), relatează RIA Novosti.
Potrivit spuselor lui Medvedev, autoritățile poloneze analizează deja cu Ucraina posibilitatea creării unei confederații, cu formarea, ulterioară, a unei uniuni, Varșovia grăbindu-se cu luarea unei decizii atâta timp cât există o oportunitatea în acest sens sub forma crizei ucrainene.
„Voi exprima un gând rebel. Mai bine o împărțire tihnită, decât Ucraina în NATO sau un război mondial. Lăcomia și mânia, ura, ambiția sunt, adesea, mai puternice decât rațiunea și bunul simț. Să recunoaștem că, da, Polonia, dar și Ungaria cu România visează de mai multe decenii să pună mâna pe regiunile vestice ale Ucrainei”, a apreciat vicepreședintele Consiliului de Securitate.
Luni, Dmitri Medvedev a definit Polonia drept o entitate ostilă Rusiei, indiferent de posibila intrare în componența țării a teritoriilor din vestul Ucrainei.
