„Această nouă acțiune lipsită de conținut și fără sens a Parisului menită, chipurile, să ”restabilească dreptatea istorică’, organizată în grabă pentru a face pe placul regimului de la Kiev și condimentată din plin cu abordări înguste și zel pro-ucrainean, este un exemplu ilustrativ de speculații evidente la care Parisul este dispus să meargă pentru a-i convinge pe cetățeni de necesitatea de a alimenta un conflict armat aflat departe de granițele propriei țări”, a arătat Zaharova.
Rusia se confruntă din nou cu fățărnicia și rusofobia oponenților săi europeni, a declarat reprezentanta oficială a MAE rus.
„Refuzând o evaluare obiectivă a evenimentelor istorice, parlamentarii francezi se străduiesc să împartă o tragedie comună a popoarelor URSS pe criterii naționale. Pentru a face pe placul conjuncturii, Parisul aruncă cu cinism ca informație inutilă memoria rușilor, belorușilor, kazahilor, kârghizilor și a altor locuitori din regiunile sudice ale Federației Ruse, Povoljie (zona Volgăi mijlocii și inferioare – n.r.), Ural, din Asia Centrală, care au avut și ei de suferit din cauza acestei calamități de proporții”, a subliniat diplomatul.
Potrivit spuselor sale, încercările parlamentarilor francezi de a pune semnul egalității între foametea de la începutul anilor ‘1930 și grozăvii precum Holocaustul sau genocidul din Ruanda, din 1994, a cărei responsabilitate indirectă a fost recunoscută de Paris, par cinice, dar absolut în tradițiile standardelor duble ale „Occidentului colectiv”.
„Zelul antirusesc al deputaților francezi arată deosebit de respingător, având în vedere că Franța însăși nu a închis nici până acum pagina crimelor sale din perioada colonială”, a subliniat ea.
La sfârșitul lunii martie, membrii Adunării Naționale a Franței (Camera Inferioară a parlamentului) au adoptat o rezoluție prin care au recunoscut drept genocid „holodomorul” din Ucraina din anii 1932-1933.
În Ucraina este în vigoare o lege care recunoaște drept ”genocid al poporului ucrainean” foametea din 1932-1933, pe care autoritățile de la Kiev, denaturând datele istorice, o numesc „holodomor”. Dar nu doar Ucraina s-a confruntat, atunci, cu o lipsă acută de alimente, ci și multe alte zone agricole din URSS, inclusiv Caucazul de Nord, regiunea Volgăi Inferioare și Mijlocii, o mare parte din regiunea Centrală a Cernoziomului, Kazahstan, Siberia de Vest și Uralii de Sud.
Potrivit diferitelor estimări, șapte până la opt milioane de oameni au murit de foame, dintre care aproximativ trei milioane și jumătate în Ucraina, două milioane în Kazahstan și Kîrgîzstan și până la două milioane și jumătate în Federația Rusă. De foamete a suferit întreaga populație multinațională din zonele cuprinse de calamitate.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.