„Oficialii americani au o memorie cât se poate de scurtă. Washingtonul este cel care distruge de mult și în mod sistematic baza legală a relațiilor bilaterale din sfera strategică”, a subliniat diplomatul. El a comentat vorbele șefului adjunct al serviciului de presă al Departamentului de Stat, Vedant Patel, care a declarat că Washingtonul condamnă decizia Rusiei de a desfășura arme nucleare tactice pe teritoriul Republicii Belarus. Patel a susținut că „nici o altă țară nu face atâta rău controlului armelor”, nu subminează atât de puternic „stabilitatea strategică în Europa” ca Rusia în prezent.
„Încercând să găsească paiul din ochiul altcuiva, pentru că bârna din ochiul lui nu o mai vede de mult. Voi da numai câteva exemple strigătoare la cer, care au distrus, practiv, până la temelie arhitectura securității internaționale”, a subliniat Antonov într-un comentariu emis de ambasada Rusiei în SUA. Astfel, el a amintit că, în 2002, Washingtonul s-a retras din Tratatul ABM, în 2019 tot Washingtonul a ieșit din Tratatul ruso-american privind lichidarea rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune (INF), pentru ca în 2020 să se retragă din Tratatul Cer Deschis (OST). „În 2022, administrația a „înghețat” unilateral dialogul strategic. Nerespectarea de către SUA a restricțiilor centrale cuprinse în Tratatul START și măsurile de subminare a securității noastre naționale, au dus la suspendarea de către noi a participării la acest Tratat”, a adăugat Antonov.
„În ceea ce privește vorbele lui Patel în contextul declarațiilor președintelui nostru despre cooperarea ruso-belarusă în domeniul militaro-nuclear, ele reprezintă un strălucit exemplu de fățărnicie a politicii americane. În ultimii 60 de ani, Washingtonul joacă un rol-cheie în „misiunile nucleare comune” ale NATO, sprijinind desfășurarea armelor sale nucleare tactice în cinci state non-nucleare – Belgia, Germania, Italia, Olanda și Turcia”, a declarat ambasadorul rus. „Împreună cu militarii americani, militarii acestor țări exersează operațiuni de utilizare a munițiilor speciale. Pe teritoriile lor a fost construită o infrastructură corespunzătoare. În viitorul apropiat, bombele americane de aviație desfășurate în Europa vor fi înlocuite cu o nouă versiune modernizată, ceea ce va permite NATO să își sporească potențialul nuclear”, a declarat Antonov.
Diplomatul a mai amintit că SUA „își coordonează îndeaproape politica nucleară în cadrul Alianței cu Marea Britanie și Franța, ale căror arsenale strategice se perfecționează din punct de vedere calitativ și cantitativ”.
Standarde duble în politica SUA
„Am demonstrat în mod repetat lumii existența standardelor duble în politica externă a SUA”, a adăugat ambasadorul. ”Fără jenă, fără să ia în seamă structurile internaționale recunoscute, Administrația americană transmite aceeași idee tuturor: Statele Unite au voie să facă orice, restul, dar mai ales Rusia, nu au voie să facă nimic”.
„De mai multe ori ne-am întrebat de ce americanii au voie să ajute, prin furnizarea de arme și numiții, Kievul să obțină tot mai multe victime pe câmpul de luptă, dar nimeni altcineva nu are voie să ajute Rusia. De ce vorbesc americanii despre „o singură Chină”, dar în același timp îi ajută pe separatiștii din Taiwan să se înarmeze, îndreptând armele americane împotriva autorităților de la Beijing. De ce americanii au voie să lanseze atacuri în diferite colțuri ale lumii, așa cum fac acum în Siria, unde, pentru că veni vorba, se află ilegal, iar Donbassul nu are voie să-și apere interesele naționale”, a subliniat Antonov. ”De ce, după al Doilea Război Mondial, americanii lansează bombardamente, fără să fie pedepsiți, în peste 20 de state. Este oare posibil să uiți cine reprezintă adevărata amenințare la adresa păcii?
Declarația președintelui Federației Ruse
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat la 25 martie că Rusia își va desfășura armele nucleare tactice în Belarus la cererea Minskului, așa cum SUA procedează de mult timp pe teritoriul aliaților săi. Moscova a trimis deja Minskului sistemul de rachete ”Iskander”, care poate fi purtător de arme nucleare. Potrivit liderului rus, construcția unui depozit de arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului se va încheia pe 1 iulie.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…
Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…
Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…
This website uses cookies.