Sobianin: în 10 ani, au fost efectuate cele mai dificile reparații la 10 poduri peste râul Moscova
16/03Reprezentantul Marii Britanii la ONU a vorbit în limba rusă. Replica dură a MAE rus
16/03Drona americană. Deputatul Dmitri Belik a comentat reacția SUA
Dmitri Belik, deputat de Sevastopol în Duma de Stat, a definit „viclenie iezuită” reacția autorităților Statelor Unite la situația cu drona americană căzută marți în Marea Neagră, relatează RIA Novosti.
După cum precizează agenția citând Ministerul Apărării al Rusiei, drona americană MQ-9 a căzut marți dimineață în apele Mării Negre din cauza propriilor manevre bruște. Ridicate în aer pentru identificarea intrusului, avioanele de luptă rusești nu au intrat în contact cu drona americană, nu au folosit armamentul din dotare. Potrivit ministerului, având transponderele oprite, drona a încălcat limitele zonei de utilizare temporară a spațiului aerian stabilite în scopul desfășurării operațiunii militare speciale, fiind detectată pe direcția frontierei de stat a Rusiei, deasupra Mării Negre, în perimetrul Peninsulei Crimeea.
„Autoritățile americane dau dovadă de viclenie iezuită, ca și cum drona zbura în scopuri pașnice, dar nu se știe cum a ajuns în zona de desfășurare a operațiunii militare speciale, având la bord aparatură de strângere de informații și, posibil, arme. Prin urmare, înainte de a acuza Rusia de ceva, să explice americanii care a fost adevăratul obiectiv al dronei lor…” – a declarat Belik pentru RIA Novosti.
El a sugerat ironic că autoritățile americane se așteptau, probabil, ca avioanele de luptă rusești să întâmpine cu toate onorurile și să escorteze dronele lor.
„Că drona nu a reușit să amerizeze este problema lor. Convingerea mea profundă este că tot ce intră în zona operațiunii militare speciale devine parte a conflictului. Așa au acționat toate țările în toate timpurile, prin urmare de ce ar trebui noi să ne abatem de la această regulă?”, a întrebat deputatul.
Ce vor să facă americanii cu drona
Între timp, Casa Albă a anunțat, prin coordonatorul său de comunicații strategice, John Kirby, că Washingtonul încearcă să nu permită ca drona căzută în Marea Neagră să ajungă în mâinile altora.
„SUA au făcut demersuri pentru protecție proprietății noastre în privința acestei drone concrete. Nu ne dorim, evident, ca altcineva să pună mâna pe ea, în afară de noi”, a subliniat oficialul pentru postul de televiziune CNN.
Reprezentantul Casei Albe a refuzat să ofere detalii despre orice măsuri în acest caz.