Operațiune specială pentru salvarea SUA? Secretul negocierilor dintre Biden și Scholz
09/03Ministerul rus al Apărării a anunțat că au fost lansate atacuri asupra unor obiective din Ucraina
10/03Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, despre motivele începerii operațiunii militare speciale în Ucraina și alte subiecte (III)
Interviu acordat de ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, postului de televiziune România Civică.
Reporter: Calistrat Atudorei, membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, doctor în Filosofie, președinte al Forumului Țărilor Nealiniate din România.
Calistrat Atudorei: – Domnule ambasador, raportându-ne la cifrele care au fost declarate oficial se pare că în Ucraina are loc un adevărat măcel. Anul trecut prin noiembrie, dacă îmi aduc bine aminte, președinta Comisiei Europene, Ursula van de Leyen, a scăpat o declarație cum că până în acel moment muriseră peste 100.000 de soldați ucraineni. Pe de altă parte, din datele istorice știm că în războiul din Afganistan Rusia a pierdut aproximativ 14.800 de luptători, de soldați. Comparând, constatăm că dacă Rusia a pierdut în 10 ani să zicem 15.000 de soldați, iar Ucraina a pierdut în 9 luni 100.000 de soldați, cel puțin, se pare că acolo se petrece o tragedie de proporții. V-aș ruga să ne oferiți unele date actualizate despre pierderile de ambele părți și, de asemenea, să ne spuneți în ce măsură cunoașteți informații despre implicarea mercenarilor străini în Ucraina.
Valery Kuzmin: – Într-adevăr, așa cum ați menționat și dvs., președinta Comisiei Europene a afirmat, anul trecut, că deja muriseră aproximativ 100.000 de soldați ucraineni în nouă luni. Chiar recent am văzut o informație în presa turcească, ce făcea referire la anumite surse din Israel conform cărora până la începutul lui ianuarie 2023 fuseseră uciși cam 157.000 de soldați ucraineni. Este interesant că Kievul nu a negat nici prima informație, nici pe a doua, referitor la numărul de morți. În ultimele săptămâni, în timpul luptelor pentru Soledar, Artiomovsk și alte obiective, conform mărturiei corespondenților militari din zona de război și a prizonierilor de război ucraineni, pierderile Forțelor Armate ale Ucrainei au crescut semnificativ din cauza trimiterii de persoane neantrenate, mobilizate forțat. Numărul soldaților uciși și al răniților din armata rusă este de multe ori mai mic decât cel al Forțelor Armate ale Ucrainei. Date mai exacte, se pare, vor fi făcute publice după ce se va încheia faza militară activă. Da, au fost uciși și foarte mulți mercenari străini, cu privire la care m-ați întrebat. Din câte am aflat, dar nu este o informație confirmată, până acum au fost uciși aproximativ 2.500 de mercenari străini. Militarii noștri spun că din convorbirile radio interceptate au auzit mercenari vorbind și în poloneză, și în engleză, și în germană, și în franceză, și uneori și în limba română.
A.: – Mă scuzați, nu am înțeles foarte clar despre ce fel de convorbiri radio este vorba?
K.: – Da, sunt convorbiri între detașamentele de comunicații, din cadrul departamentelor de transmisiuni. De exemplu comandantul unui tanc are o comunicare cu cei de la Comandamentul său Militar, care îi transmit ordine. Toate aceste convorbiri au fost interceptate de militarii noștri și astfel putem ști destul de bine cine acționează pe linia de contact. Potrivit informațiilor pe care le avem, un număr situat undeva între 20.000 și 30.000 de mercenari străini au trecut prin pregătirile militare pentru a participa la acest conflict.
Un detaliu semnificativ este că, în prezent, în nord-estul Poloniei a fost înființat un cimitir special pentru mercenarii polonezi care au murit în Ucraina. De asemenea, e bine să precizăm că acești mercenari sunt persoane care au venit din spirit de aventură, să își încerce norocul, au crezut că vin în Ucraina ca la un safari, dar acolo au găsit cu totul altceva. Dar mai exact termenul general „mercenar” ar trebui înțeles din ce în ce mai mult ca militari activi ai unui număr de țări NATO, în primul rând din Polonia, care sunt oficial „în concediu” după ce au adresat în acest sens o cerere Comandamentului din țara lor. Așadar, din punct de vedere juridic și legal ei sunt în concediu, dar, de fapt, se duc să lupte pentru regimul din Kiev. Printre aceștia activează și ofițeri de rang înalt din SUA și Marea Britanie care joacă un rol de consultanți. Vreau să subliniez că, așa cum știți deja, americanii dau ucrainenilor coordonatele țintelor ce urmează a fi lovite, coordonate obținute prin imagini din satelit, iar între aceste ținte se numără și spitale, grădinițe, școli (despre care spun apoi că au fost bombardate de ruși). Este o adevărată tragedie a zilelor noastre.
A.: – Într-adevăr, am văzut și eu o declarație a unui ofițer superior din armata austriacă și acesta spunea că deși NATO nu se poate implica direct în conflictul din Ucraina pe soldații și ofițerii din forțele euro-atlantice nu îi împiedică nimic să își dea jos uniforma, să semneze un contract de colaborare cu armata ucraineană și să se înroleze acolo. Deci iată ce „rețetă” a fost găsită. Acum, să trecem la un alt subiect important, asupra căruia nu o să insistăm totuși foarte mult ca să nu prelungim acest interviu. Cred că este totuși necesar să semnalăm că în data de 8 februarie 2023 a fost publicat un articol senzațional cu titlul „Cum a reușit America să distrugă gazoductul Nord Stream”. Acest articol a fost semnat de un jurnalist eminent, multiplu laureat al unor premii de prim rang pe linie jurnalistică și în acest articol se spune că administrația Biden a plănuit încă din decembrie 2021, deci înainte de declanșarea operațiunii militare, să distrugă conductele Nord Stream. De ce? Pentru că acestea constituie o vulnerabilitate a dominației americane prin colaborarea dintre Rusia și Germania care este amplificată prin schimbul comercial mediat de Nord Stream. Ulterior, în iunie 2022, deci după începerea conflictului, conform datelor primite de Seymour Hersh – așa îl cheamă pe acest jurnalist – primite deci de la un operativ din interiorul serviciilor secrete americane, deci în iunie 2022 asupra conductelor Nord Stream 1 și 2 au fost amplasați explozibili de către scafandrii unor servicii secrete americane, iar trei luni mai târziu, mai exact în septembrie 2022, acești explozibili au fost declanșați prin intermediul unui semnal electronic codificat emis de pe un avion norvegian, care era în asociere operativă cu serviciile secrete americane. Pe de altă parte oficialii Statelor Unite spun referitor la articolul lui Hersh că „Aceasta este pură ficțiune, total fals!” (Casa Albă) sau că „Această alegație este complet falsă!” (CIA). Versiunea oficială din tot spațiul euroatlantic, inclusiv din România, este că cercetările continuă și nu este exclus ca Rusia să își fi distrus singură conductele tocmai pentru a se victimiza în fața lumii. Care este opinia dvs. domnule ambasador: cine a distrus conductele și ce argumente pot fi evidențiate? (Interviul a fost realizat înaintea apariției versiunii noi, americane, despre ” o grupare pro-ucraineană” care, chipurile, a aruncat în aer conductele rusești – n.r.)
K.: – Versiunea, suspiciunea că Rusia și-ar fi distrus respectivele gazoducte a fost foarte promovată de experții americani, care apoi au făcut abstracție totală de investigația lui Hersh. Chiar și în Statele Unite și în mai multe țări NATO, unii observatori obiectivi și diferiți experți militari independenți formulează următoarea întrebare: ori cei care propovăduiesc versiunea distrugerii Nord Stream de către rușii înșiși sunt idioți, ori ne consideră pe toți ca fiind idioți. Vă invit să alegeți dumneavoastră varianta de răspuns. Dacă ne referim acum în mod serios la articolul lui Hersh, acesta atrage o foarte mare curiozitate din toate părțile. Pentru că Hersh este deja un jurnalist în vârstă, respectat în întreaga lume pentru investigațiile sale precedente cu privire la scandalul Watergate și la crimele de război ale americanilor din Vietnam și Irak. Însă noile sale dezvăluiri s-au lovit de un zid de negare din partea media și negare oficiale. O primă observație pe care o putem face este că bombele au fost puse sub trei dintre cele patru gazoducte în timpul exercițiilor militare NATO din vara trecută. Și exploziile reprezintă o atenționare pentru celelalte state care au participat la acele exerciții NATO și americane cu privire la ceea ce ar fi putut amplasa partenerii lor americani și pe teritoriul lor.
O a doua observație pe care Hersh a făcut-o după publicarea investigației sale. Pentru mine a fost o mare enigmă: de ce dintre cele 4 linii ale gazoductelor una dintre ele nu a fost distrusă? Oare pentru a se asigura că germanii nu vor îngheța de frig? Acum am găsit răspunsul în explicațiile lui Hersh. Explozibilii au fost puși sub toate cele patru conducte. Dar au stat acolo prea mult timp. În două dintre mecanismele explozibile (la una dintre conducte) a intrat apa și ele s-au defectat.
În rest, vedem peste tot acest „imperiu al minciunii”, creat în jurul „miliardului de aur”. Este un imperiu care nu are nevoie de adevăr. Vedem cum, în zilele noastre, acest eminent jurnalist de investigații, deci Seymour M. Hersh, laureat al premiului Pulitzer în anul 1970 (exact când a avut loc și adoptarea declarației privind dreptul la autodeterminare) este proclamat ca fiind un „mincinos” și un conspiraționist. Interesant, apropo, este faptul că pe acea vreme el a dezvăluit crimele armatei americane în Vietnam, și a primit premiul Pulitzer, cel mai înalt premiu în jurnalistica americană. Îmi amintesc despre satul vietnamez Song My unde toți locuitorii au fost uciși, adulți și chiar copii sub vârsta de 12 ani, care au fost agresați sexual și apoi uciși. Apoi, dintre toți acești criminali de război (iar acolo acționa un grup întreg de americani) doar unul singur a fost pedepsit, dar numai cu suspendare, pentru o perioadă scurtă. Și iată că deși Hersh a fost premiat atunci cu premiul Pulitzer el este acum caracterizat ca fiind un „conspiraționist”.
În acest context al știrilor fanteziste un comentariu foarte bun a fost dat de Edward Snowden, care de doi ani este cetățean cu drepturi depline al Federației Ruse, dacă vă amintiți de această persoană. El a făcut multe dezvăluiri despre crimele internaționale ale americanilor… Știți că acum în Statele Unite se vorbește doar despre extratereștri, OZN-uri doborâte și despre baloanele meteorologice de spionaj chineze. Edward Snowden a scris pe Tweeter că „aceștia nu sunt extratereștri. Mi-aș fi dorit să fie extratereștri, dar nu sunt extratereștri. Este doar o panică indusă artificial după o metodă învechită, o pacoste atrăgătoare, dar care garantează că reporterii care scriu despre problemele de securitate națională vor primi sarcina să investigheze acest nonsens legat de baloane, în loc să se ocupe de problemele legate de bugetul pentru apărare sau de exploziile gazoductelor Nord Stream. Ne vedem mai târziu”.
A.: – Domnule ambasador, în interviul trecut ne-ați vorbit despre laboratoarele biologice coordonate de Pentagon aflate pe teritoriul Ucrainei. Știm că în Statele Unite aceste cercetări în vederea fabricării unor arme biologice nu sunt permise, dar în Ucraina ele au fost posibile, așa cum chiar Victoria Nuland a recunoscut anul trecut într-o ședință din Congresul american. În interviul trecut ne-ați spus că Federația Rusă deține o serie de probe cu privire la activitățile ilegale din cadrul acestor laboratoare. Ați putea să ne furnizați câteva dovezi mai clare, mai concrete despre aceste ilegalități?
K.: – Aceste laboratoare care au existat pe teritoriul Ucrainei au fost ucrainene, dar primeau contracte americane și lucrau cu specialiști americani. Oameni de afaceri americani le finanțau, au fost acolo biologi și cercetători americani care au lucrat în cadrul acestor programe pe teritoriul Ucrainei. În contextul operațiunii militare speciale Ministerul Rus de Apărare a obținut o gamă largă de documente. Toate aceste materiale sunt studiate treptat, sunt digitalizate și apoi postate pe site-ul oficial al Ministerului Apărării al Rusiei. Acolo pot fi găsite cu traducere, cel mai adesea în limba engleză. Cei interesați pot să viziteze site-ul. Vă pot transmite câteva documente pe care le-am tradus în limba română. Subliniez că noi postăm briefing-uri ale Ministerului Apărării, adică evenimente în cadrul cărora aceste materiale sunt prezentate, pe resursele noastre de pe Internet. Concluzia principală pe care o putem extrage în urma primelor analize ale acestor documente este că… Este greu de înțeles, chiar și pentru specialiști, iar pentru noi, cei care se ocupă de subiecte politice, aceste aspecte sunt destul de dificile. Cu toate acestea putem să constatăm că timp de mulți ani în aceste laboratoare biologice, conform contractelor cu Pentagonul, au fost studiați la ordinul Pentagonului factorii patogeni ai multor boli infecțioase printre care se numără și coronavirușii. Se creează impresia că scopul cercetărilor a fost descoperirea modurilor de a crește impactul agenților patogeni asupra omului. Este vorba de agenți patogeni care deja există în natură. După aceasta urmau să fie folosiți în zonele lor naturale de distribuție. De exemplu, antraxul, febra hemoragică Crimeea-Congo. Trebuia să arate ca un focar care s-ar fi creat natural. Dar de fapt este vorba de crearea unor noi tipuri de arme biologice.
A.: – Dacă am înțeles bine… Se poate face presupunerea că inclusiv această pandemie de Covid-19 provine din rezultatele cercetărilor cu arme biologice create în Ucraina?
K.: – În prezent întrebarea dvs. are din ce în ce mai multă legitimitate. Trebuie studiat mai mult pentru a răspunde pe deplin, dar este o întrebare justificată. Nu poate fi ignorată așa cum este, de exemplu, cazul investigației lui Hersh, căruia i se încearcă atribuirea etichetei că ar fi un „mincinos” și „conspiraționist”. Există documente. Elementul principal este că Hersh are dreptul moral să nu își dezvăluie sursele sale. Este normal. Iar în ceea ce privește documentele găsite în Ucraina, pentru mine a fost o surpriză că pe data de 18 octombrie 2019, deci cu două luni înainte de primele declarații oficiale despre apariția Covid-ului, Universitatea John Hopkins din SUA, cu susținerea Fundației Bill și Melinda Gates, la New York, a organizat exercițiul ”Event 201”. Și în cadrul acestuia au fost simulate acțiunile specifice apariției unei epidemii de coronavirus, nemaiîntâlnit înainte, care ar fi fost identificat la lilieci și transmis omului prin intermediul unui porc. Faptul că pandemia Covid-19 s-a desfășurat apoi în condiții reale exact conform acestui scenariu a ridicat multiple semne de întrebare privind natura sa deliberată, implicarea SUA în acest incident, precum și referitor la scopurile reale ale programelor biologice americane menite de a întări diferiți factori patogeni. Aceste documente au dezvăluit multe alte fapte oribile privind testarea agenților patogeni nu doar pe voluntari, ci și pe persoane cu dizabilități sau pe militari din Ucraina. Iar apoi la debutul operațiunii militare speciale materialele biologice din aceste laboratoare, spre exemplu eprubete cu agenți patogeni, în loc să fie arse au fost doar îngropate în pământ, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor internaționale respective. Au ieșit la iveală multe nume, companii, identitățile biologilor care au lucrat acolo. A apărut în acest context și numele fiului actualului președinte american, Hunter Biden. Această investigație continuă inclusiv la nivel parlamentar, în Adunarea Federală a Rusiei. După cum am menționat deja, Ministerul rus al Apărării în mod periodic realizează noi briefing-uri în funcție de cum avansează respectiva investigație. Poate veți dori să tăiați această parte a interviului nostru, însă dorim să vă punem la dispoziție un disc electronic ce conține o listă de documente despre programele biologice din Ucraina coordonate de Pentagon, documente postate pe site-ul Ministerului rus al Apărării. Și dvs., dacă doriți, puteți accesa direct site-ul Ministerului rus al Apărării pentru a le studia ulterior în detaliu.
A.: – Vă mulțumim foarte mult pentru acest suport electronic. Chiar vom insera în filmul nostru dovezile pe care ni le prezentați pentru că acestea sunt, în opinia mea, informații explozive, mai ales că vin din partea dumneavoastră.
K.: – Aș vrea să repet că aceste informații, nu le are doar Ambasada Rusă, ci sunt informații pe care orice utilizator al internetului le poate accesa pe site-ul Ministerului Apărării al Rusiei. Noi nu ascundem această informație. Am tradus anumite lucruri, dar în principiu oricine poate înțelege. Eu personal, sincer, nu am făcut un studiu foarte aprofundat, dar am convingerea că se poate elabora un film documentar separat pe baza acestor materiale. Este părerea mea personală, ca om care am fost format mai întâi ca jurnalist și abia apoi am devenit diplomat.
A: – O ultimă întrebare, domnule ambasador. Dacă ar fi să conturăm o imagine de ansamblu privind situația pe plan internațional, ați putea face o estimare în ceea ce privește raportul de forțe din punct de vedere demografic, militar, politic, pe de o parte, între statele care fac acum parte din alianța occidentală condusă de SUA, care au aplicat sancțiuni Rusiei și care sunt de partea Ucrainei în acest conflict și, de cealaltă parte, statele care au ales să nu sancționeze Federația Rusă și care, mai mult sau mai puțin fățiș, sprijină Federația Rusă? Iar o altă întrebare care decurge în mod firesc din prima este următoarea: va mai putea fi menținută ordinea unipolară condusă de SUA sau ne îndreptam inevitabil către o ordine internațională multipolară?
K.: – Aș dori să spun că majoritatea țărilor care urmează acum politica SUA (care promovează o politică de tip colonial, neo-imperialistă), deci de fapt aceste țări nu sprijină atât Ucraina, cât mai degrabă parcursul dat de Statele Unite, adică păstrarea sistemului vechi global de exploatare neo-colonială a țărilor care înainte erau numite „Lumea a Treia” și care astăzi mai sunt numite „țări în curs dezvoltare”. Există diverși termeni, dar cred că înțelegeți la ce mă refer. Evaluând poziția și situația sa în lume, Occidentul încearcă să facă apel la rezultatele voturilor unor anumite rezoluții politizate ale Adunării Generale a ONU, rezoluții care condamnă „agresiunea rusă”, etc. Dar noi știm destul de bine că aceste rezoluții au fost adoptate sub presiunea masivă a Statelor Unite. Diplomații americani, peste tot în lume – în Africa, America Latină, Oceania, bazinul Caraibean, în Asia – au făcut lobby, au exercitat presiuni asupra guvernelor statelor respective, amenințând cu toate pedepsele posibile. Dar adevărul dur al vieții la care ajungem este că marea majoritate a statelor lumii – în mod semnificativ mai mult de două treimi dintre membrii ONU, iar dacă vorbim de populație, trei pătrimi din populația lumii – nu au susținut sancțiunile anti-ruse ale Occidentului. În majoritatea cazurilor partenerii noștri care nu fac parte din clubul restrâns al „miliardului de aur” înțeleg foarte clar că motivele conflictului au fost extinderea NATO spre Est și amenințarea pentru securitatea Rusiei. Iar printre aceste țări se numără cele mai mari state din lume: Republica Populară Chineză, India, Argentina, Brazilia, Indonezia, Africa de Sud, Algeria, Egipt. Dezvoltăm relații foarte bune cu statele din Golful Persic, state arabe. Arabii spun „Golful Arabic”, însă noi folosim terminologia noastră. În același timp avem relații bune și cu Iranul. Astfel, majoritatea locuitorilor planetei noastre nu intenționează deloc să mai rămână în acest jug al exploatării neocolonialiste. Și, pe scurt, ca o concluzie optimistă a discuției noastre, vreau să vă spun că lumea multipolară se conturează deja în mod activ. Nu mai există cale de întoarcere. Vă mulțumim foarte mult!
A.: – Mulțumesc și eu. Într-adevăr, dacă ne gândim că doar India și China au împreună trei miliarde de oameni, întrucât aceste state nu au susținut sancțiunile impuse de Occident împotriva Rusiei, este evident că o mare parte din populația lumii se situează acum pe acest parcurs al multipolarității. Așadar, domnule ambasador, vă mulțumim foarte mult pentru că ne-ați acordat acest interviu. O să urmărim să revenim peste câteva luni dacă o să ne mai primiți, pentru a lua din nou pulsul situației internaționale.
Dragi telespectatori, așa cum spunea și la începutul interviului, pentru că acum cunoașteți și partea cealaltă, opinia oficialilor Federației Ruse, puteți să judecați în cunoștință de cauză, utilizându-vă propriul discernământ, cine are mai multă dreptate într-un mod obiectiv, unde se situează adevărul. Dar decizia vă aparține dumneavoastră. Acum aveți prilejul să v-o exercitați. Vă mulțumim că ne-ați urmărit. La revedere!