Pregătirile pentru tentativa de asasinat au fost calificate drept atac terorist. Suspecţii au fost reţinuţi şi dau declarații, relatează RIA Novosti.
Potrivit Ministerului Securității de Stat al RMT, atentatul asupra lui Krasnoselski a fost pus la cale de conducerea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).
Atacul terorist în sine trebuia să aibă loc în centrul Tiraspolului, a declarat procurorul Transnistriei, Anatoli Gurețki, atacatorii contând pe multe victime și pe lichidarea celor mai importanți oficiali ai RMT.
Dosarul penal a fost deschis în temeiul articolelor „Pregătirea pentru un act terorist” și „Pregătirea pentru uciderea a două sau mai multe persoane, a persoanei implicate în desfășurarea unor activități oficiale, comisă de un grup de persoane într-un mod general periculos”.
Amintim că înainte de aceasta, s-a semnalat în mod repetat că efective și echipamente militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei au fost deplasate la granițele Transnistriei, ceea ce poate indica pregătiri în vederea unei invazii.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…
Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…
Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…
This website uses cookies.