Ministrul a caracterizat această tendință drept semnificativă.
„Tocmai în ultimii câțiva ani, inclusiv în primul an al operațiunii militare speciale, numărul țărilor care doresc să adere la BRICS și Organizația de Cooperare de la Shanghai, a crescut brusc, acum sunt aproximativ două duzini. ”, a spus el în discursul său de la deschiderea întâlnirii cu șefii organismelor teritoriale – reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al Ruse în subiectele federației.
În acest context, Serghei Lavrov a atras atenția asupra faptului că doresc să se alăture celor două organizații, inclusiv state care „joacă într-adevăr un rol foarte proeminent în regiunile lor”, scrie TASS.
„Aceștia sunt Egipt, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Indonezia, Argentina, Mexic și o serie de țări africane. Deci doar enumerarea numelor acestor state arată deja eșecul încercărilor [Occidentului] de a ne izola țara”, a declarat el.
BRICS include, în prezent, Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Țările asociate ocupă 27% din suprafața pământului mondial, ele reprezintă 43% din populația lumii și 26% din PIB-ul mondial. În același timp, analiștii nu au exclus ca BRICS să aibă propria monedă.
Potrivit analistului financiar Dmitri Golubovski, această monedă va deveni un fel de super-monedă, nu le va înlocui pe cele naționale, ci va servi la facilitarea comerțului, finanțarea proiectelor mari, reducerea dependenței de euro și de dolar în acordurile dintre statele coaliției.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.