Peskov a răspuns la întrebarea privind demilitarizarea Transnistriei
21/02Putin: Rusia își va suspenda participarea la Tratatul privind armele strategice ofensive încheiat cu Statele Unite
21/02Putin: Vom rezolva pas cu pas sarcinile cu care ne confruntăm în cursul operațiunii militare speciale
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat, într-un mesaj adresat Adunării Federale, că Rusia va rezolva ”pas cu pas, cu acuratețe și consecvență” problemele din cadrul operațiunii militare speciale. Prima parte a discursului, pe care o redăm, a fost dedicată crizei ucrainene.
Bună ziua!
Dragi deputați ai Adunării Federale – senatori, deputați ai Dumei de Stat!
Dragi cetățeni ai Rusiei!
Prezint mesajul de astăzi într-un moment dificil – știm cu toții acest lucru – un moment de răscruce pentru țara noastră, un moment al schimbărilor cardinale, ireversibile în întreaga lume, un moment al celor mai importante evenimente istorice care determină viitorul țării noastre și poporului nostru, un moment când fiecare dintre noi purtăm o responsabilitate uriașă.
În urmă cu un an, pentru a-i proteja pe oamenii care locuiesc pe meleagurile noastre istorice, pentru a asigura securitatea țării noastre, pentru a elimina amenințarea venită de la regimul neo-nazist dezvoltat în Ucraina după lovitura de stat din 2014, s-a luat decizia de a efectua o operațiune militară specială. Și pas cu pas, cu atenție și consecvență, vom rezolva sarcinile care ne stau în fața.
Începând din 2014, Donbassul a luptat şi şi-a apărat dreptul de a trăi pe propriul pământ, de a-şi vorbi limba maternă; a luptat și nu a renunțat, în condiții de blocadă și bombardamente constante, de ură nedisimulată din partea regimului de la Kiev. A crezut și a așteptat ca Rusia să-i vină in ajutor.
Între timp – și știți bine – am făcut tot posibilul, într-adevăr, tot posibilul, pentru a rezolva această problemă prin mijloace pașnice; am negociat cu răbdare o ieșire pașnică din acest conflict foarte dificil.
Dar, în spatele nostru, se pregătea un cu totul alt scenariu. Promisiunile conducătorilor occidentali, asigurările lor cu privire la dorința de pace în Donbass s-au dovedit a fi, după cum vedem acum, un fals, o minciună cruntă. Au tras, pus și simplu, de timp, au recurs la trucuri, au închis ochii la asasinate politice, la represiunile regimului de la Kiev împotriva oamenilor indezirabili, la batjocorirea credincioșilor, încurajându-i tot mai mult pe neonaziștii ucraineni să desfășoare acțiuni teroriste în Donbass. Ofițerii batalioanelor naționaliste erau instruiți în academiile și școlile occidentale. Li s-au furnizat şi arme.
Și vreau să subliniez în mod special: chiar înainte să înceapă operațiunea militară specială, Kievul negocia cu Occidentul furnizarea de sisteme de apărare aeriană, avioane de luptă și alte echipamente grele către Ucraina. Ne amintim și de încercările regimului de la Kiev de a achiziționa arme nucleare, pentru că am vorbit chiar public despre asta.
Statele Unite și NATO au desfășurat rapid baze militare, laboratoare biologice secrete în apropierea granițelor țării noastre; în timpul manevrelor, au explorat teatrul viitoarelor operațiuni militare, au pregătit regimul de la Kiev supus lor, Ucraina pe care o înrobiseră, pentru un mare război.
Și, astăzi, recunosc acest lucru – îl recunosc public, deschis, fără ezitare! Ei par mândri, făcând paradă cu viclenia lor, numind atât Acordurile de la Minsk, cât și formatul Normandia drept spectacol diplomatic, o cacealma. Rezultă că, în timp ce Donbassul ardea, când se vărsa sânge, când Rusia se străduia în mod sincer – vreau să subliniez acest lucru, că Rusia s-a străduit sincer să găsească o soluție pașnică – ei se jucau cu viața oamenilor. Jucau, de fapt, după cum se spune între cunoscători, cu cărți măsluite.
Această metodă dezgustătoare de înșelăciune a fost încercată de multe ori înainte. Atunci când s-au comportat la fel de neruşinat și duplicitar, distrugând Iugoslavia, Irakul, Libia și Siria. Nu se vor spăla niciodată de această rușine. Noțiunile precum onoare, încredere, decență nu sunt pentru ei!
De-a lungul multor secole de colonialism, dictat, hegemonie, s-au obișnuit să li se permită totul; s-au obișnuit să scuipe pe întreaga lume. S-a dovedit că ei tratează popoarele propriilor țări la fel de disprețuitor, ca un stăpân – până la urmă, și pe aceste popoare le-au înșelat cinic sau le-au înșelat cu povești despre cum caută ei pacea, despre atașamentul la rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU privind Donbass-ul. Într-adevăr, elitele occidentale s-au transformat într-un simbol al minciunii totale, fără urmă de principii.
Ne apărăm cu fermitate nu doar interesele, ci și poziția noastră potrivit căreia, în lumea modernă, nu ar trebui să existe divizarea în țări așa-zis civilizate și toate celelalte, că este nevoie de un parteneriat onest, care neagă din principiu orice exclusivitate, cu atât mai mult cea agresivă.
Am fost deschiși, sincer pregătiți pentru un dialog constructiv cu Occidentul. Am spus și am insistat că atât Europa, cât și întreaga lume au nevoie de un sistem de securitate indivizibil, egal pentru toate statele, și de mulți ani le propuneam partenerilor noștri să dezbatem această idee împreună, să lucrăm asupra punerii ei în aplicare. Dar, ca răspuns, am primit o reacție confuză sau ipocrită. Adică doar vorbe. Dar au fost și acțiuni concrete, precum extinderea NATO la granițele noastre și crearea de noi zone de poziționare a apărării antirachetă în Europa și în Asia – au decis să se ascundă de noi sub o ”umbrelă” – și desfășurarea de contingente militare – nu numai lângă granițele Rusiei!
Vreau să subliniez – chiar dacă acest lucru este bine cunoscut de toată lumea – că nicio țară din lume nu are atât de multe baze militare în străinătate cum au Statele Unite ale Americii. Sunt sute – vreau să subliniez acest lucru – sute de baze militare în întreaga lume; întreaga planetă este plină, este suficient să te uiți pe hartă.
Întreaga lume a văzut cum s-au retras din tratatele fundamentale din domeniul armelor, inclusiv din tratatul privind rachetele cu rază medie și mai scurtă de acțiune, rupând unilateral acordurile fundamentale care mențin pacea mondială. Au făcut-o din motive anume – ei nu fac nimic fără un scop anume, după cum se știe.
În cele din urmă, în decembrie 2021, am trimis oficial Statelor Unite și NATO proiecte de acorduri privitoare la garanții de asigurare a securității. Dar pe toate pozițiile cheie, fundamentale pentru noi, am primit, de fapt, un refuz direct. Atunci, în sfârșit, a devenit clar că a fost aprobată punerea în aplicare a planurilor agresive și că nu aveau de gând să se oprească.
Amenințarea creștea și creștea cu fiecare zi. Informațiile primite nu au lăsat nicio îndoială că totul era pregătit, la începutul lunii februarie 2022, pentru o altă acțiune punitivă sângeroasă în Donbass, regiune împotriva căreia, dați-mi voie să reamintesc, regimul de la Kiev a folosit artileria, tancurile și avioanele încă din 2014.
Ne amintim cu toții imaginile cu atacurile aeriene lansate împotriva Donețkului, lovituri aeriene care au vizat și alte orașe. În 2015, au încercat din nou un atac direct asupra Donbassului, menținând, în același timp blocada, bombardamentele și teroarea împotriva civililor. Toate acestea, permiteți-mi să vă reamintesc, au venit în contradicție totală cu documentele și rezoluțiile corespunzătoare adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, dar toată lumea s-a prefăcut că nu se întâmplă nimic.
Vreau să repet acest lucru: regimul de la Kiev este cel care a declanșat războiul și noi am folosit forța și continuăm să o folosim pentru a-l opri.
Cei care au planificat un nou atac asupra Donețkului, Donbassului și Luganskului își dădeau foarte bine seama că următoarea țintă era un atac asupra Crimeii și Sevastopolului, dar și noi știam și înțelegeam acest lucru. Acum Kievul vorbește deschis despre astfel de planuri de anvergură – au dat cărțile pe față, au dezvăluit ceea ce știam atât de bine.
Protejăm viețile oamenilor, propria noastră casă. Iar scopul Occidentului este puterea nelimitată. El a cheltuit deja peste 150 de miliarde de dolari pentru a ajuta și înarma regimul de la Kiev. Spre comparație: conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, țările G7 au alocat aproximativ 60 de miliarde de dolari în perioada 2020-2021 pentru a ajuta cele mai sărace țări din lume. Este clar, nu? Pentru război – 150, și pentru țările cele mai sărace, de care se presupune că au grijă în permanență – 60, cu binecunoscutele cerințe ca țările – destinatare pentru aceşti bani să fie ascultătoare. Unde sunt toate vorbele despre lupta împotriva sărăciei, despre dezvoltare sustenabilă, despre mediu? Unde s-a dus totul? Unde a dispărut? În același timp, însă, fluxurile de bani pentru război nu scad. De asemenea, nu fac economie când este vorba de a încuraja tulburările și revoltele în alte țări; practic, peste tot în lume.
La recenta conferință de la München, au răsunat nenumărate acuzații la adresa Rusiei. Impresia este că acest lucru s-a făcut doar pentru ca toată lumea să uite ce a făcut așa-zisul Occident în ultimele decenii. Ei au fost cei care au ”eliberat duhul din sticlă”, care au cufundat regiuni întregi în haos.
Potrivit experților americani înșiși, ca urmare a războaielor – vreau să atrag atenția asupra acestui lucru: nu eu am venit cu aceste cifre, le dau chiar americanii – ca urmare a războaielor pe care Statele Unite le-au declanșat după 2001, au murit aproape 900 000 de oameni, iar peste 38 de milioane au devenit refugiați. Acum ei nu vor decât să șteargă toate acestea din memoria omenirii; se prefac că nu s-a întâmplat nimic. Dar nimeni din lume nu a uitat și nu va uita acest lucru!
Niciunul dintre ei nu este preocupat de victimele și tragediile umane, pentru că, desigur, sunt în joc trilioane și trilioane de dolari, este posibilitatea de a jefui în continuare o lume întreagă. Sub masca vorbelor despre democrație și libertăți, vor să răspândească valori neoliberale dar totalitare în esența lor, să eticheteze țări și popoare întregi, să-i insulte în mod public pe liderii lor, să suprime disidența în propriile țări, creând imaginea unui inamic, să abată atenția oamenilor de la scandalurile de corupție – până la urmă, toate acestea ies din cadrul ecranelor, le vedem cu toții – de la tot mai gravele probleme și contradicții interne economice, sociale, interetnice.
Permiteți-mi să vă reamintesc că în anii ’30 ai secolului trecut, Occidentul a deschis, de fapt, calea naziștilor la putere în Germania. Iar în vremea noastră, au început să facă din Ucraina o ”anti-Rusia”. De fapt, proiectul nu este nou. Oamenii familiarizați cu istoria știu perfect: acest proiect datează încă din secolul al XIX-lea; a fost alimentat și în Imperiul Austro-Ungar, și în Polonia, și în alte țări, cu un singur scop – să rupă aceste teritorii istorice, care astăzi se numesc Ucraina, de țara noastră. Acesta este scopul. Nu este nimic nou, nicio noutate; totul se repetă.
Astăzi, Occidentul a accelerat implementarea acestui proiect prin sprijinirea loviturii de stat [din Ucraina] din 2014. La urma urmei, lovitura de stat, una sângeroasă, anti-statală, anticonstituțională – a fost de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă așa ar fi trebuit. Au raportat chiar câți bani au cheltuit pe ea. Baza ideologică era rusofobia, naționalismul extrem de agresiv.
Recent, una dintre brigăzile forțelor armate ale Ucrainei, rușine să spună – ne este rușine nouă, lor, nu – a primit numele de ”Edelweiss”, asemeni diviziei naziste, care a participat la deportarea evreilor, execuția prizonierilor de război, în operațiuni punitive împotriva partizanilor din Iugoslavia, Italia, Cehoslovacia și Grecia. Însemnele ”Das Reich”, ”Cap de mort”, ”Galicia” și cele ale altor unități SS, care au și ele sânge pe mâini, sunt deosebit de populare în rândul Forțelor Armate ale Ucrainei și al Gărzii Naționale a Ucrainei. Mărcile de identificare ale Wehrmacht-ului Germaniei naziste sunt aplicate vehiculelor blindate ucrainene.
Neo-naziștii nu ascund ai cui succesori se consideră a fi. Este surprinzător faptul că, în Occident, niciunul dintre cei de la putere nu observă acest lucru. De ce? Pentru că nu le pasă. Nu le pasă pe cine mizează în lupta lor împotriva noastră, în lupta cu Rusia. Principalul lucru este ca ei să lupte împotriva noastră, împotriva țării noastre, ceea ce înseamnă că poate fi folosit oricine. Și am văzut, așa a fost; i-au folosit atât pe teroriști, cât și pe neo-naziști, chiar şi pe dracul l-ar putea folosi, Domnul să mă ierte. Contează un singur lucru: să le execute voința, să servească drept armă împotriva Rusiei.
Proiectul ”anti-Rusia” se înscrie, de fapt, într-o politică revanșardă față de țara noastră de a crea focare de instabilitate și conflicte chiar la granițele noastre. Și atunci, în anii ’30 ai secolului trecut, și acum, ideea este aceeași – de a direcționa agresiunea către Est, de a aprinde un război în Europa, de a elimina concurenții cu mâna altora.
Nu suntem în război cu poporul Ucrainei, am spus deja de multe ori. Poporul Ucrainei însuși a devenit ostaticul regimului de la Kiev și al stăpânilor lui occidentali, care, de fapt, au ocupat această țară în sens politic, militar și economic, distrugând industria ucraineană timp de decenii și jefuind resursele naturale ale țării. Rezultatul firesc a fost degradarea socială, o creștere colosală a sărăciei și a inegalității. În astfel de condiții, desigur, este ușor să strângi materialul pentru operațiuni militare. Nimeni nu s-a gândit la oameni; au fost pregătiți pentru a fi sacrificați și, în cele din urmă, s-au transformat în material consumabil. E trist, e chiar înfricoșător să vorbești despre asta, dar este o realitate.
Responsabilitatea pentru incitarea conflictului ucrainean, pentru escaladare, pentru creșterea numărului victimelor acestuia revine în întregime elitelor occidentale și, bineînțeles, actualului regim de la Kiev, pentru care poporul ucrainean este, de fapt, unul străin. Actualul regim ucrainean servește nu intereselor naționale, ci intereselor altor țări.
Occidentul folosește Ucraina atât ca berbec împotriva Rusiei, cât și ca teren de antrenament. Nu mă voi opri acum în detaliu asupra încercărilor Occidentului de a schimba mersul ostilităților, asupra planurilor lor de a crește livrările militare – toată lumea este deja conștientă de acest lucru. Dar o circumstanță ar trebui să fie clară pentru toată lumea: cu cât raza de acțiune a sistemelor occidentale livrate Ucrainei va fi mai mare, cu atât vom fi forțați să îndepărtăm amenințarea de la granițele noastre. Este firesc.
Elitele Occidentului nu-și ascund scopul: să provoace – precum spun ei, este chiar un citat – ”o înfrângere strategică a Rusiei”. Ce ar însemna asta? Pentru noi, ce ar fi? Aceasta ar însemna să termine cu noi odată pentru totdeauna. Adică intenționează să transfere un conflict local într-o fază de confruntare globală. Exact așa înțelegem toate acestea și vom reacționa în consecință, în mod corespunzător, pentru că, în acest caz, este vorba deja despre existența țării noastre.
Dar, de asemenea, ei nu pot să nu-și dea seamă că este imposibil să învingi Rusia pe câmpul de luptă şi, prin urmare, efectuează atacuri informaționale din ce în ce mai agresive împotriva noastră. În primul rând, desigur, tinerii, tinerele generații sunt alese ca țintă. Și aici, din nou, mint în mod constant, denaturează faptele istorice, nu opresc atacurile asupra culturii noastre, asupra Bisericii Ortodoxe Ruse și asupra altor organizații religioase tradiționale ale țării noastre…
Vom reveni