Categories: MilitarRusia si lumea

Kremlinul, despre declarația lui Nuland, care a definit Crimeea o țintă militară legitimă

Vorbele rostite de subsecretarul de stat american, Victoria Nuland, despre Crimeea ca țintă militară legitimă pentru Kiev subliniază profunzimea dezacordurilor dintre Statele Unite și Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat programului ”Moskva. Kremlin. Putin”. Fragmente din interviu au fost publicate de Pavel Zarubin pe canalul său de pe rețeaua Telegram.

”Acest lucru subliniază, probabil, rolul Statelor Unite ca principal provocator al acestei tensiuni internaționale pe care o trăim”, a spus Peskov, citat de agenția RIA Novosti.

Potrivit lui Peskov, Kremlinul cunoaște de mult punctul de vedere exprimat de subsecretarul de stat.

„Doamna Nuland face parte din foarte marea turmă a celor mai agresivi ‘ulii’ din politica americană”, a reamintit el.

RIA Novosti menționează că, vineri, subsecretarul de stat american pentru afaceri politice, Victoria Nuland, a declarat că Statele Unite susțin lansarea de către Ucraina a atacurilor asupra obiectivelor militare amplasate în Crimeea. Ea le-a definit drept ”ținte legitime” pentru Kiev. Potrivit spuselor sale, Ucraina nu se va simți în sigurantă dacă peninsula nu va fi ”cel puțin demilitarizată”.

Autoritățile de la Kiev au anunțat în repetate rânduri că intenționează să atace Crimeea. Consilierul șefului Biroului lui Vladimir Zelenski, Mihail Podoliak, a declarat că, după ce a convenit asupra livrărilor de tancuri, Kievul negociază trimiterea de rachete cu rază lungă de acțiune și de avioane pentru atacuri asupra peninsulei.

Owner

Recent Posts

MAE rus: Cine sunt adevărați vinovați de oprirea livrărilor de gaze rusești

Washingtonul, Kievul și autoritățile din Europa sunt responsabile, a declarat Zaharova Responsabilitatea pentru sistarea livrărilor…

6 ore ago

Durov, despre blocarea în UE a canalelor rusești de Telegram

În situația blocării canalelor de presă, utilizatorii ruși ai rețelei Telegram au mai multă libertate…

6 ore ago

Un monument dedicat lui Vîsoțki, demontat la Odessa

Situat în fața sediului studioului de film, monumentul dedicat lui Vladimir Vîsoțki, actor, poet și…

7 ore ago

Forțele Armate ruse au eliberat 214 așezări pe parcursul anului

Forțele armate ale Rusiei au eliberat 214 localități în 2024 în zona operațiunii militare speciale…

o zi ago

Xi Jinping i s-a adresat lui Putin

Președintele Chinei, Xi Jinping, a transmis felicitări președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și poporului rus cu…

o zi ago

La Mulți Ani! (VIDEO)

Dragi cititori, redacția Vesti din Rusia vă felicită cu prilejul Sărbătorii Anului Nou! Multă sănătate,…

o zi ago

This website uses cookies.