Categories: CulturăRusia de azi

Duma de Stat a adoptat o lege privind puritatea limbii ruse

Duma de Stat a adoptat o lege guvernamentală privind controlul modului în care sunt respectate de către oficiali și cetățeni normele limbii literare ruse. Documentul a trecut imediat de a doua și a treia lectură. Deputații au promis să introducă, în viitorul apropiat, modificări privind sancțiuni pentru încălcarea normelor, relatează Rossiiskaia gazeta.

Documentul se referă la respectarea normelor limbii literare ruse: pentru control vor fi folosite ghiduri, ce urmează să fie elaborate de guvernul Rusiei. Potrivit textului, când se folosește limba rusă ca limbă de stat, „nu se permite utilizarea cuvintelor și expresiilor care nu corespund normelor literare moderne, inclusiv cuvintele străine sau limbajul obscen”. Excepție o fac cuvintele străine care nu au analoguri folosite în mod obișnuit în limba rusă și a căror listă va fi inclusă în dicționarele normative. Ghidurile și dicționarele vor fi alcătuite pe baza propunerilor Comisiei guvernamentale pentru limba rusă.

Pentru a doua lectură, au fost aduse modificări importante, a căror esență a fost explicată de șeful Comisiei pentru cultură a Dumei de Stat, Elena Iampolskaia.

Conform modificărilor, în legislație va fi inclusă o listă de domenii cu respectarea strictă a normelor limbii literare ruse moderne și o altă listă – mai puțin obligatorie.

Limba rusă este obligatorie spre utilizare în organele guvernamentale, la alegeri, în instanțe, la întocmirea documentelor, la scrierea denumirilor obiectivelor geografice (de precizat că acest lucru este deja cuprins în actuala lege privind limba de stat).

O noutate din partea deputaților: o listă suplimentară de domenii care nu sunt stric obligatorii, unde vor fi stabilite particularitățile utilizării limbii ruse și a cuvintelor străine. Pe această listă se regăsesc: învățământul, produsele mijloacelor de informare în masă, proiecția de filme în cinematografe și spectacolele publice. Aici intră și informațiile destinate consumatorilor, dar și reclamele, sisteme de stat și municipale.

Specificitățile respectării normelor în aceste domenii vor trebui introduse, ulterior, în legile sectoriale și actele normative ale Guvernului.

Folosirea limbilor străine în aceste sfere nu este interzisă, dar trebuie să existe traducere. Spre exemplu, textul în limba engleză a fost scris cu litere uriașe pe panouri, în timp ce traducerea în rusă, dacă ea există, era cu litere mici undeva la sfârșit, a explicat Iampolskaia. „Acum vorbim despre echivalență și identitate atât din punctul de vedere al amplasării, cât și al designului tehnic”, a spus șeful comisiei de resort.

„Preocupările legate de protejare a limbii materne nu se termină aici”, a avertizat parlamentarul. „Toți colegii vorbesc despre necesitatea răspunderii pentru încălcarea legii”. Deputații urmează să concretizeze cazurile pentru care va fi aplicată această responsabilitate.

Ministrul adjunct al Educației, Tatiana Vasilieva, a atras, de asemenea, atenția deputaților asupra normei privind expertiza lingvistică obligatorie, la care, odată cu adoptarea modificărilor, vor fi supuse toate proiectele de acte legislative. Acest lucru va deveni de actualitate din 1 ianuarie 2025. Principalele norme ale legii vor intra în vigoare din ziua publicării oficiale.

Deputatul Dumei de Stat Aleksei Juravliov:

„Limba rusă, care, printre altele, este recunoscută acum și în Constituție ca bază a statalității noastre, a fost mult timp întinată cu jargoane și anglicisme, fără consecințe punitive. Iar dacă un cuvânt puternic – în cadrul legii, firește – poate să confere diversitate limbii vorbite și scrise, este ca și cum pui condimente în mâncare, urechea umană nu mai poate suporta invazia imprumuturilor, cuvintelor străine.

Plimbați-vă la Moscova, pe Tverskaia, câte afișe în limba rusă sunt? La noi chiar și pe cursele aeriene interne anunțurile se fac, greu de spus de ce, în limba engleză – este un fel de ocupație lingvistică lentă. Trebuie schimbate regulamentul și atitudinea, pentru că dacă noi nu ne protejăm singuri limba, nimeni nu o va face pentru noi.

Toate aceste „manager de cleaning nu se încadrează în deadline”, când poți spune „femeia de serviciu nu se încadrează în timp” – este doar o imitare oarbă a Occidentului. În timp ce în Rusia există o cultură literară veche de secole, iar contribuția noastră la moștenirea comună este evidentă. Atunci de ce să ne denaturam limba noastră puternică și măreață de dragul unei mode pro-occidentale? În acest caz, mass-media trebuie să fie în avangarda apărării limbii ruse și să dea tuturor celorlalți un exemplu de utilizare a construcțiile lingvistice. Și trebuie să spun că acolo vocabularul este oricum controlat de diverse tipuri de norme.

Owner

View Comments

  • Este o lege înțeleaptă, care apără limba literară rusă de atâtea ,,americanisme", ,,englezisme" și tot felul de inovații ce nu-și au sensul. Limba oricărui stat ar trebui să rămână curată, altfel se ajunge la un ,,Babel" lingvistic. Bine ar fi ca și alții să ia exemplu. Felicitări!

Recent Posts

Putin a inaugurat aeroporturi în Magadan, Stavropol și Ceboksarî

Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…

9 ore ago

Putin a înaugurat o autostradă de mare viteză spre Podul Crimeii

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…

10 ore ago

Putin: Rusia trebuia să pregătească operațiunea specială din Ucraina mult mai devreme

Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…

11 ore ago

Moscova a văzut că NATO se pregătește de război cu Rusia și i-a trimis semnale ferme

Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…

12 ore ago

Atac cu rachete al armatei ruse: A fost lovită reprezentanța CIA la Kiev

În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…

12 ore ago

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

o zi ago

This website uses cookies.