Procuratura a readus acasă peste 9.000 de persoane mobilizate ilegal
01/02File de istorie. 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad: principalele etape. Victorie! (V)
02/02Orban pune la îndoială viabilitatea Ucrainei ca stat suveran
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a pus sub semnul îndoielii capacitatea Ucrainei de a rămâne un stat suveran, relatează Lenta.ru.
Intervievat pentru publicația Politico de jurnalistul ungar Lili Bayer, șeful Executivului de la Budapesta a estimat că partea ucraineană nu va putea învinge în conflictul militar, timpul fiind de partea Rusiei. În același timp, politicianul a numit Ucraina un „pământ al nimănui” și a afirmat că această țară s-a transformat în Afganistan, aflat sub controlul mișcării teroriste talibane.
În timp ce majoritatea țărilor occidentale au decis să sprijine militar Kievul, Budapesta insistă ca Ucraina să pună capăt participării ei la ostilitățile armate. ”Umanismul nostru elementar și simțul moralei ne cer să facem tot posibilul pentru a îngheța linia frontului, pentru că a venit timpul ca focul să înceteze și să înceapă negocierile”, a spus politicianul.
Ca reacția la declarațiile lui Orban, partea ucraineană l-a convocat pe ambasadorul Ungariei. MAE ungar a răspuns la acest gest, declarând că conflictul militar ucide oameni și transformă Ucraina ”într-un deșert”, motiv pentru care Budapesta se pronunță împotriva trimiterii de arme în Ucraina.
„Guvernul miza pe o rezolvare rapidă a conflictului și spera că Ungaria va avea de câștigat de pe urma menținerii relațiilor sale cu Rusia. (…) Unii au crezut, se pare, că Ungaria va deveni un fel de ‘punte’ între Rusia și restul Europei și, în același timp, că va obține beneficii comerciale și de altă natură”, a declarat Zsuzsanna Szelenyi, fost deputat în Adunarea Națională a Ungariei.
Anterior, Orban a estimat când va interveni o rezolvare pașnică a crizei din Ucraina. În opinia sa, ar putea dura luni sau chiar ani, dar, în același timp, este necesar.
Comentariul politologilui rus Serghei Markov
Premierul ungar Viktor Orban încearcă să oprească fluxul de euforie occidentală subliniind că nu va fi posibilă înfrângerea Rusiei în conflictul din Ucraina. Această opinie a fost exprimată de politologul Serghei Markov într-o conversație cu Lenta.ru.
„Orban încearcă să oprească acest flux de euforie agresivă din Occident, care a decis să zdrobească Rusia. El avertizează că acest lucru nu va fi posibil nici măcar cu ajutorul unor livrări uriașe de arme, inclusiv tancuri și, eventual, în viitor, avioane de luptă, rachete cu rază lungă de acțiune”, a spus Markov.
El a menționat că în declarațiile sale, Orban nu merge împotriva Occidentului, ci doar exprimă ceea ce cred mulți alți politicieni europeni, dar le este frică să vorbească. Premierul ungar, însă, se află deja într-un conflict de lungă durată cu Comisia Europeană, i-au fost deja impuse sancțiuni, ceea ce îi conferă politicianului o relativă libertate.