Serghei Lavrov: Bilanțul anului diplomatic

Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la conferința de presă privind rezultatele activităților diplomației ruse în 2022, Moscova, 18 ianuarie 2023. Text integral

Stimați colegi,

Bună ziua!

Conform tradiției, ne întâlnim la începutul noului an pentru a vorbi despre rezultatele și evenimentele din anul trecut. An care a fost deosebit de complicat, și, într-o oarecare măsură, unic. Au apărut tendințe de profunzime în geopolitică și în aspirațiile internaționale, pregătite de zeci de ani, ale statelor conducătoare.

Colegii occidentali au încercat să facă din Ucraina și din tot ceea ce se întâmplă în jurul ei principalul eveniment mediatic, politic și economic, acuzând Federația Rusă de faptul că „agresiunea” împotriva Ucrainei a devenit cauza tuturor nenorocirilor din economia mondială. Nu voi insista asupra dezmințirii acestor afirmații. Statisticile, inclusiv cele ale Băncii Mondiale, ale Fondului Monetar Internațional, ale Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și ale altor structuri internaționale, arată cât se poate de convingător că această criză s-a conturat cu mult înainte ca operațiunea militară specială să înceapă. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat în repetate rânduri date concludente despre cum au început fenomenele negative din economia mondială, în primul rând ca urmare a poziției egoiste a Statelor Unite și a aliaților lor.

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este rezultatul multor ani de pregătire a Statelor Unite și a sateliților lor pentru declanșarea unui război hibrid global împotriva Federației Ruse. Un lucru pe care nimeni nu-l ascunde. Dacă veți citi lucrările unor personalități occidentale imparțiale, inclusiv politologi, oameni de știință și politicieni, vă puteți convinge de acest lucru. Chiar zilele trecute a fost un articol al profesorului J. Bremmer de la Universitatea Columbia. El a scris: „Nu suntem într-un „război rece” cu Rusia. Ne aflăm într-un „război fierbinte” cu Rusia. NATO luptă cu ea dar nu direct. Luptăm prin Ucraina.” O mărturisire destul de sinceră. O concluzie care stă pe suprafață. Este ciudat că se încearcă negarea ei într-un fel sau altul. Președintele Croației, Z. Milanovic, a declarat recent că este războiul NATO. Sincer, deschis. În urmă cu câteva săptămâni, H. Kissinger (înainte ca, în ultimul său articol, să îndemne ca Ucraina să fie primită în NATO) a scris clar că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o ciocnire, o rivalitate între două puteri nucleare pentru controlul acestui teritoriu. Este destul de clar despre ce este vorba.

Partenerii noștri occidentali se amăgesc singuri când neagă și demonstrează cu „spume la gură” că nu sunt în război cu Rusia, ci doar ajută Ucraina să facă față „agresiunii”, să-și restabilească integritatea teritorială. Amploarea sprijinului acordat demonstrează fără echivoc că Occidentul a mizat mult pe războiul său împotriva Rusiei. Și este de înțeles.

Evenimentele din jurul Ucrainei au scos în evidență dorința, care a crescut treptat, a SUA de a renunța să-și mai consolideze pozițiile în lume pe căi legitime și de a trece la metode ilegitime de asigurare a dominației lor. Totul este aruncat în joc. Au fost distruse (nici pe departe pentru ce vedem în Ucraina) mecanisme create de Occident, în frunte cu SUA, și considerate sacrosancte. Piața liberă, o concurență cinstită, libera inițiativă, inviolabilitatea proprietății, prezumția de nevinovăție – tot ceea ce a stat la baza modelului occidental de globalizare – s-a prăbușit peste noapte. Împotriva Rusiei și a altor țări ”indezirabile” sunt aplicate sancțiuni, în contradicție cu aceste postulate și mecanisme. Este clar că mâine-poimâine, ele pot fi folosite împotriva oricărui stat care, într-un fel sau altul, nu va executa orbește ordinele americane.

Uniunea Europeană s-a subordonat total dictatului american (nu mai este nevoie să vorbim despre acest lucru). Apoteoza acestui proces, care s-a format în câțiva ani, a fost semnarea, la 10 ianuarie anul curent, a Declarației comune de cooperare NATO-UE. Acolo scrie că Alianța și UE au misiunea de a utiliza toate mijloacele politice, economice și militare în interesele „miliardului de aur”. Chiar așa și scrie – în interesele unui miliard de cetățeni ai NATO și ai UE. Restul, potrivit exprimării Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, J. Borrell, sunt „jungle”, care împiedică „grădina înfloritoare” să se dezvolte. De aceea, ele trebuie reformatate pe tiparul propriilor ei nevoi și transformate în colonii de tip nou, de unde să fie extrase fără milă și prin metode noi toate resursele. Mijloacele sunt cunoscute: demonizare, șantaj, sancțiuni, amenințări cu forța și multe altele. Acum, mult mai evidentă este linia Occidentului de distrugere a legăturilor tradiționale între parteneri istorici din diferite regiuni, fragmentarea și destabilizarea lor. Observăm acest lucru în Balcani, în spațiul post-sovietic, mai ales dacă analizăm acțiunile Statelor Unite, ale „clienților” și „asociaților” lor desfășurate în Asia Centrală și în Transcaucazia.

Tot ceea ce se întâmplă în jurul Ucrainei a fost gândit mult timp. În 2004 a avut loc primul „Maidan”. Atunci, a fost pentru prima dată, când oficialii europeni au rostit că Ucraina trebuie să aleagă: cu cine este – cu Occidentul sau cu Rusia. De atunci, acest „sau-sau” a fost promovat în mod constant în politica occidentală față de regiune. Cei care au ales „un sau greșit” și au sperat ca legăturile lor istorice, relațiile de rudenie, tradițiile și convingerile religioase îi leagă de Federația Rusă (chiar dacă el sau ea trăisc în Ucraina) au fost ”măcinați”, la început mai cu blândețe, dar în cele din urmă fără milă, au fost excluși din viața politică, împotriva lor s-au aplicat măsuri de urmărire penală. Acest lucru a însemnat uciderea jurnaliștilor și politicienilor care nu s-au supus, închiderea acelor mijloace de informare în masă, care nu reflectau punctul de vedere „oficial”. Crearea unui stat polițienesc și nazist era în plină desfășurare. Acum, acest proces este, de fapt, finalizat cu „binecuvântarea” Occidentului. Alternativele „fie cu Vestul, fie cu Rusia” au fost necesare pentru a-i identifica pe cei care nu erau cu Occidentul, ci împotriva lui. Au început să fie pedepsiți în mod activ.

Revenind la declarația NATO și Uniunea Europeană. Un document interesant. Ambele structuri sunt declarate o „alianță a democrațiilor împotriva autocrațiilor în condiții de competiție globală”. Pentru o lume întreagă a fost proclamată o agendă axată din start pe confruntare. În același timp, Europa și-a pierdut autonomia. Declarația comună îi plasează explicit pe europeni într-o poziție de subordonare față de Alianța Nord-Atlantică. Textul conține angajamentul lor de a servi interesele americane în descurajarea geopolitică a Rusiei și a Chinei. Obiectivul declarat (era cunoscut de toți, dar acum a fost din nou consfințit prin document) este de a obține supremația globală a Alianței în frunte cu americanii.

NATO nu se limitează la organizarea vieții continentului european. Încă de la summitul de la Madrid, din iunie 2022, a fost proclamată responsabilitatea globală a blocului militar, în special în ceea ce privește regiunea Asia-Pacific, numită Indo-Pacific de țările NATO. Este clară aici încercarea de a flirta cu India pentru a complica și mai mult relațiile cu China. A fost declarată lozinca indivizibilității securității în zona euro-atlantică și indo-pacifică. Un joc de cuvinte. Începând cu anii ‘1990, OSCE și Consiliul NATO-Rusia au înscris făgăduința de a respecta principiul indivizibilității securității. Asta însemna securitate egală pentru fiecare stat și obligația de a nu consolida propria securitate pe seama securității altora. Termenul în sine a fost acum scos din context, i s-a imprimat o nouă însemnătate: indivizibilitatea intereselor NATO și ale regiunii Indo-Pacific. Diferența este vizibilă.

„Regiunea Indo-Pacific”, cum este numită de occidentali, s-a înscris pe linia creării unei arhitecturi de bloc împotriva Rusiei și Chinei. În acest scop, mecanismele și formatele de cooperare create timp de decenii în jurul ASEAN pe baza principiilor egalității în drepturi, al consensului și echilibrului de interese, sunt distruse în mod sistematic (deși se preferă trecerea sub tăcere a acestui lucru). În locul lor se construiesc blocuri militare. Cel mai viu exemplu este AUCUS. Un bloc anglo-saxon în Asia (fac parte Statele Unite, Marea Britanie și Australia). Se încearcă intens atragerea Japoniei. Recenta vizită a prim-ministrului F. Kishida la Washington s-a încheiat cu o confirmare a acestui curs. Japonia merge din nou pe calea militarizării. Din câte înțeleg se va efectua modificarea articolele din Constituție care împiedică acest lucru. Procesul a pornit.

Nu voi vorbi în detaliu despre acțiunile Occidentului în alte zone geopolitice. Considerăm că poziția SUA și a Occidentului este, astăszi, principala problemă care creează dificultăți în toate azimuturile. Pe scurt, sună cam așa. Politica de dictat a Washingtonului în afacerile internaționale înseamnă literalmente următoarele: americanilor li se permite să facă orice și oriunde vor (chiar și de cealaltă parte a Pământului). Ceea ce cred ei că este necesar, vor face. Toți ceilalți nu pot face nimic fără consimțământul american, chiar și ca răspuns la amenințările directe pentru securitate pe care chiar Statele Unite le creează la granițele țărilor.

Așa cum Napoleon a mobilizat aproape toată Europa împotriva Imperiului Rus, așa cum A. Hitler a ocupat, a pus „sub arme” majoritatea țărilor europene și le-a aruncat împotriva Uniunii Sovietice, așa și Statele Unite au format o coaliție formată din aproape toți europenii care sunt membri ai NATO și ale UE, iar prin Ucraina, căreia i-au „acordat procură”, duc războiul împotriva țării noastre cu același scop: să rezolve definitiv „problema rusă”. Hitler dorea să rezolve definitiv „chestiunea evreiască”.

Acum, politicienii occidentali (nu numai cei din țările baltice, din Polonia, ci și din țări mai „sănătoase”) spun că Rusia trebuie să sufere o înfrângere strategică. În unele publicații, oamenii de știință politică dezbat intens necesitatea ”decolonizării” Rusiei. Pe ideea că, din nou, țara noastră este prea mare și „deranjează”. Chiar zilele trecute am citit un articol în Telegraph, care face apel la eliberarea Abhaziei, Osetiei de Sud, Transnistriei, lăsând Karelia, Koenigsberg și Insulele Kurile pentru negocieri. Este clar că ziarul este un tabloid. Suntem nevoiți să citim presa galbenă, pentru că, uneori, sare pe primele pagini ale știrilor.

Există multe astfel de declarații, inclusiv în rândul opoziției noastre non-sistemice. Niciunul dintre politicienii occidentali nu dezminte asemenea declarații. Președintele francez E. Macron, în completarea proiectul său al Comunității politice europene, care este direct proclamat ca format la care vor fi invitați toți europenii, cu excepția Rusiei și Belarusului, a prezentat o nouă idee – de a convoca o conferință a statelor europene. El propune ca să fie invitați acolo membrii Uniunii Europene, țările participante la ”Parteneriatul Estic” (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina). Mă îndoiesc că belarușii vor fi invitați. Dar s-a vorbit despre UE, despre țările ”Parteneriatului Estic” și, în plus – atrag atenția, – despre emigranți din Rusia care sunt implicați activ în activități politice în străinătate. S-a precizat (asta nu în prezentarea lui E. Macron, ci în comentariile ulterioare) că anumite regiuni ale Rusiei care „se străduiesc să mențină legături cu Europa” ar putea fi invitate la conferința statelor europene. În opinia mea, este clar ce este în joc. Situația nu este deloc în alb și negru, așa cum încearcă să o prezinte colegii occidentali, ci reflectă un curs spre dominația globală, supunerea oarbă a absolut tuturor sub amenințarea „pedepsei”.

Niciunul dintre politicienii occidentali nu vorbește despre altceva decât despre sancțiuni. Recent, la Davos, U. von der Leyen a amenințat din nou Rusia și Belarus cu noi sancțiuni. Va să zică, ei știu ce sancțiuni să introducă, cum să „înnăbușească” economia rusă, astfel încât să intre într-o recesiune de zeci de ani. Iată despre ce este vorba. Există o astfel de expresie – măștile au fost aruncate. Timp de mulți ani, în Consiliul de Securitate al ONU s-a discutate despre sancțiuni împotriva uneia sau a altei țări care a încălcat dreptul internațional și obligațiile sale. De fiecare dată, occidentalii care au inițiat unele sau altele dintre măsuri asigurau, se jurau că nu este vorba despre sancțiuni care să pedepsească popoarele, populația, ci care sunt îndreptate „împotriva regimurilor”. Unde sunt acum aceste jurăminte?

Sancțiunile împotriva Rusiei sunt declarate în mod deschis ca fiind menite să îndemne poporul să facă o „revoluție” împotriva actualilor lideri ai țării noastre. Aici, nimeni nu mai respectă nicio decență și nici nu intenționează s-o facă. În același timp, această reacție, o încercare frenetică de a asigura, prin toate mijloacele, luntre și punte, prin tehnici interzise, dominația Statelor Unite și a restului Occidentului (pe care Washington l-a subjugat complet), reflectă faptul că, din punct de vedere istoric, ei acţionează împotriva cursului obiectiv al evenimentelor și, de fapt, încearcă să oprească formarea unei lumi multipolare. Acest lucru nu se întâmplă prin decizia luată în „birouri de pe Potomac” sau în vreo altă capitală, ci pe calea firească.

Țările se dezvoltă economic. Uitați-vă la China și India (partenerii noștri strategici), Turcia, Brazilia, Argentina, Egipt, multe țări de pe continentul african. Acolo, potențialul de dezvoltare, ținând cont de rezervele colosale de resurse naturale, este enorm. Se formează noi centre de creștere economică. Occidentul încearcă să prevină acest lucru, inclusiv speculând asupra mecanismelor create pentru a-și servi interesele în cadrul globalizării pe care a creat-o. Aici rolul dolarului ca monedă de rezervă este unul dintre cele mai importante. De aceea, în cadrul contactelor noastre pe linia SCO (Organizația de Cooperare de la Shanghai, n.r), BRICS, CSI, Uniunea Economică Eurasiatică, în cooperare cu asociații din Asia, Africa, America Latină, încercăm, în orice mod posibil, să construim noi forme de interacțiune pentru a nu depinde de Occident și de metodele lui (acum este deja clar) neo-coloniale. Președintele rus Vladimir Putin a vorbit sincer și clar despre acest lucru. Metodele sunt folosite doar pentru a jefui restul lumii în condiții noi. Împreună cu partenerii noștri de încredere și țările prietenoase, construim forme de interacțiune care ne vor aduce beneficii. Acestea nu vor putea fi influențate de cei care vor să subjugă lumea întreagă.

Acestea sunt evaluările mele pentru anul trecut. Principalul lucru este că procesele pe care le-am urmărit anul trecut nu s-au născut ieri, ci cu mulți ani în urmă. Și vor mai continua. Va fi nevoie de timp pentru formarea unei lumi multipolare, formalizarea finală a relațiilor necesare pentru ca democrația și dreptatea să domnească în lume și principiul Cartei ONU (respectul egalității suverane a tuturor statelor) să fie respectat. Carta ONU este o bază bună. Când a fost acceptat, a fost un document revoluționar. Din păcate, toate principiile corecte erau pervertite de Occident. Din partea sa, nu a existat nici un respect pentru principiul egalității suverane a statelor, neamestecul în treburile interne și soluționarea pașnică a disputelor. De multe sute de ori de la crearea ONU, Statele Unite și-au folosit forțele militare în străinătate. În majoritatea cazurilor, cu încălcarea gravă a Cartei Organizației.

Procesul de formare a unei ordini mondiale multipolare va fi lung. Va fi nevoie de o anumită epocă istorică. Suntem în mijlocul acestui proces. Uneori, participanții direcți la evenimente de o asemenea amploare nu văd imediat totul, așa că contactele constante între ei, schimbul de evaluări și impresii este foarte valoros pentru noi. Acest lucru privește nu numai partenerii noștri din țări străine, ci și colegii din mass-media. Observațiile dumneavoastră și acele întrebări pe care doriți să le puneți ne sunt utile.