Hot News
Kremlinul a răspuns la întrebarea privind al doilea val de mobilizare parțială
10/01
Un fost ofițer al forțelor speciale ruse a explicat de ce sunt orașele Artiomovsk și Soledar importante pentru armata ucraineană
11/01

Siluanov: La sfârșitul anului 2022, deficitul bugetar a fost de 2,3% din PIB

Ministrul de Finanțe al Rusiei, Anton Siluanov/ Foto: RIA Novosti

La sfârșitul anului 2022, deficitul bugetar al Rusiei a crescut până la 3,3 trilioane de ruble, adică 2,3% din PIB, a anunțat ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, la ședința de Guvern de marți, informează cotidianul economic Vedomosti.

„Deficitul bugetar [la sfârșitul anului 2022] s-a ridicat la 3,3 trilioane de ruble, sau 2,3% din PIB”, a spus el.

Siluanov a arătat că, dacă s-ar lua în calcul mijloacele financiare compensate din fondul extrabugetar ca urmare a amânării contribuțiilor la asigurări, deficitul ar fi fost de 1,8% din PIB. ”Mai puțin de 2%, așa cum am planificat”, a precizat ministrul.

El a adăugat că, în 2022, bugetele a 40 de regiuni din Rusia au fost realizate cu excedent și 45 de regiuni cu deficit. Siluanov a declarat că volumul total al veniturilor s-au ridicat, la sfârșitul anului trecut, la 28 trilioane de ruble, cu 2,8 trilioane mai mult decât se preconiza. El a explicat că s-a reușit atingerea acestor cifre prin creșterea atât a veniturilor din petrol și gaze, cât și a celor provenite din alte sectoare de activitate.

În decembrie anul trecut, Ministerul de Finanțe și-a majorat estimarea privind deficitul bugetului federal al Rusiei pe anul 2022. Se anticipa că el se va ridica la aproximativ 2% din PIB, față de 0,9% din PIB din prognoza anterioară. „Estimarea din noul an este ușor mai ridicată. Excluzând transferul de fonduri pentru primele de asigurare restructurate, care va afecta de asemenea deficitul bugetar, balanța va fi de aproximativ 2% din PIB”, a declarat, atunci, Siluanov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979719