Națiunea politică rusă și-a demonstrat calitățile

Andrei POLONSKI

Politologii occidentali și propagandiștii inamicului adoră să repete că în opt ani de conflict cu Rusia, în Ucraina s-a format o nouă națiune politică. Altfel spus, confruntarea cu Moscova a unit o țară care fusese anterior divizată, care avea o memorie istorică, panteoane de eroi, literatură și cultură diferite, cu diferite tradiții religioase și casnice. Acum toți ar fi, deopotrivă, ucraineni: și kieveanul, și galițianul, și evreul din Dnepropetrovsk, și tătarul fugit din Crimeea. Așa cred și susțin idelologii oficiali ai regimului de la Kiev, scrie istoricul și scriitorul Andrei Polonski, într-un articol pentru publicația Vzgliad.

Este adevărat, există aici o nuanță. În întregul curent de propagandă ucraineană, „ridna Ukraina” (draga Ucraina – n.r.) este valoroasă nu în sine, ci ca periferie a lumii occidentale. Ei se consideră avanpost în lupta împotriva hoardelor din Est, dar un avanpost și periferie sunt, în esență, unul și același lucru. Drumul istoric rămâne neschimbat – prin Varșovia spre Londra, Washington și Ottawa.

După Maidanul din 2014, cei care îi detestau pe moscali s-au unit pentru a se dărui Occidentului într-un mod mai spectaculos. Au vrut să adere la Uniunea Europeană. Nu erau chiar doriți acolo, dar ei tot vroiau. Iar în elanul lor – luați-mă, luați-mă – erau gata să lupte aprig în primul rând împotriva acelor concetățeni care s-au dovedit categoric împotriva ideii de a împărtăși o soartă rușinoasă pentru ei. Și cu atât mai mult împotriva foștilor concetățeni, născuți în URSS și trecuți, în ritm de dans și strigături în categoria „ocupanților”.

După care s-a întâmplat momentul Odessa (pogromul din mai 2014 – n.r.), apoi războiul din Donbass. Sentimentul de co-participare, de complicitate la aceste crime a unit nu mai rău decât amenințarea rusă. Prin urmare, în Ucraina s-a format, într-adevăr, o națiune politică. Care se sprijină pe trei piloni – persecuția și uciderea compatrioților care nu gândesc la fel, ura față de Rusia și servilismul față de blocul atlantic.

Dar nu există nici un pivot autosuficient capabil să transmită rezistența unei asemenea uniuni. Va trece o generație, va veni alta și ea fie se va dezintegra, fie se va dizolva în Occident (dacă lumea occidentală însăși își va păstra calitatea de a fi subiect de drept internațional până atunci). Prin urmare, actuala națiune politică din Ucraina este un fel de construcție artificială, creată prin manipulări ideologice nerușinate, prin injectarea a miliarde de dolari, prin metode de PR și propagandă politică începute încă din secolul al XIX-lea.

Mult mai interesant este că după 24 februarie 2022 a început să se contureze o nouă națiune politică și în Rusia. O națiune unită de loialitatea față de țară și de soarta ei, de înțelegerea continuității dintre trecut și prezent – cu cele mai diferite evaluări și abordări privind începerea operațiunii militare speciale ca o decizie tactică și strategică. Aici există prea puțin loc pentru ura față de ucraineni, care au proclamat încă din 2014 lupta împotriva ”lumii ruse” ca fiind nu pe viață, ci pe moarte. Se simte, mai degrabă, tragedia divizării, chiar compasiune pentru foștii compatrioți care se află de cealaltă parte a liniei frontului.

Mai ales că mulți oameni văd războiul ca pe unul civil, chiar „fratricid”.

În Rusia, oamenii au fost uniți nu de ura față de „alții”, ci de empatia față de „ai noștri”, nu de naționalismul agresiv, ci de o solidaritate firească. Problemele de pe front, rutina birocratică, sabotajul unei părți a elitei de afaceri au impus autodeterminare și o alegere coerentă. Dacă evenimentele operațiunii militare speciale s-ar fi derulat mai stabil, dacă totul ar fi decurs „conform planului”, poate că societatea rusă ar fi rămas „străină” față de aceste evenimente, încredințând atât acțiunile militare propriu-zise, cât și răspunsul civil la acestea unor „profesioniști”, celor cărora le-a revenit misiunea de a se ocupa de acest proces în virtutea datoriei de serviciu. Dar, după cum știm, istoria nu suportă modul subjonctiv.

Odată cu dificultățile, încercările și pierderile, cu încrâncenarea fără precedent din partea Occidentului și cu destrămarea legîturilor  diplomatice, a venit înțelegerea că actualul conflict are un caracter existențial, iar rezolvarea lui se va răsfrânge asupra tuturor celor care au rămas în Patrie, implicați în istoria și cultura rusă.

Ca urmare, țara – conform expresiei nemuritoare a cancelarului Gorciakov – „s-a concentrat”. Noua națiune politică rusă formată sub ochii noștri, are propriile ei izvoare interne. Ea se naște din speranțe și dezamăgiri, victorii și înfrângeri, realizări și obstacole, rupturi și noi legături – economice, politice și, cel mai important, umane. Iar însuși faptul acestei deveniri demonstrează mai bine decât zeci de texte teoretice cu ce a surprins Rusia și cum este ea capabilă să-și surprindă, nu o dată, prietenii și dușmanii: prin dedicare, coeziune și rezistență. În ciuda dificultăților și a viciilor care sunt, de asemenea, o parte firească a vieții de zi cu zi din Rusia. Și, în acest sens, Ucraina de astăzi a devenit o anti-Rusia nu doar prin schimbările formate în timp, dar și structural, în esență.

Contradicția este evidentă aici. Națiunea politică rusă se sprijină pe un fundament intern, ce leagă trecutul și viitorul țării și al statului. Probabil, asta se cheamă suveranitate, voința de a fi subiect al dreptului internațional. Cea ucraineană s-a format pe baza atracției/îndepărtării de forțele externe și consideră alinierea la Occident cea mai bună garanție a „independenței”. De aici și toate dificultățile aproape imposbibil de rezolvat în găsirea unei soluții pașnice. Părțile sunt despărțite de alegerea personală a milioane de oameni. Ceea ce este mai substanțial decât orice declarații.

Bineînțeles, noua națiune politică rusă nu este omogenă. Nucleul ei – paradoxal și, în același timp, absolut firesc – este format din oamenii din Donețk, care timp de opt ani au plătit cu sânge și vieți distruse pentru alegerea de a fi alături de Rusia. Pentru ei, războiul a început nu la 24 februarie 2022, iar pentru majoritatea căile de retragere au fost tăiate în urmă cu câteva zeci de ani. Sub ochii noștri, Donbassul și-a creat propria legendă și cultură și a devenit – oricât de mult s-ar teme unii de acest lucru – cel mai important factor și o voce coerentă în viața politică rusă.

Printre „vechii” cetățeni ai Federației Ruse în noua națiune politică se disting trei curente.

Prima este cea a celor pentru care războiul constituie, înainte de toate, o nenorocire și o tragedie, dar ei rămân acasă, cu Rusia, indiferent dacă consideră necesar și inevitabil începutul operațiunilor militare în februarie sau cred că acest lucru putea fi evitat. Dar luptele se desfășoară deja, într-un fel sau altul, ei se simt în interiorul conflictului, cu ai lor și pentru ai lor. Și, de aceea, ei nu au altă soluție decât să muncească pentru victorie.

Al doilea curent este reprezentat de oamenii capabili să întrevadă în evenimentele actuale „furtuna perfectă” menită să rezolve numeroasele probleme acumulate de-a lungul multor decenii, pentru a-și lua un fel de „răzbunare istorică” pentru umilințele din perioada post-sovietică.

Și, în sfârșit, al treilea curent aparține compatrioților, uniți de sentimentul de amenințare externă, de imaginea inamicului. Dar dușmanul nu este Ucraina, ci „Occidentul colectiv” – „atlanțiștii” sau „anglo-saxonii”, cum vă convine să-i numiți.

Desigur, aceste curente nu există izolat. Acestea se întrepătrund și sunt într-un continuu dialog și dispută. Pentru noi esențial este ca acest dialog să nu se oprească, astfel în Rusia viitorului, unită de noua națiune politică, să se păstreze diferența de opinii, disponibilitatea pentru dialog, platforme pentru schimbul de păreri, concepte, idei și reacții emoționale. Viața ar trebui să fie deplină și multicoloră, dar pe singura bază posibilă – loialitatea față de țară și față de alegerea sa fundamentală. Alegerea poporului și a statului de a-și apăra suveranitatea indiferent de circumstanțe, de a-și decide propriul destin.