Hot News
Un luptător al batalionului ”Azov” a povestit cum îi ucidea pe locuitorii din Mariupol
30/12
Într-un an, în Republica Donețk, militarii ucraineni au ucis peste 1000 de civili
31/12

India a cumpărat petrol rusesc după introducerea plafonului de preț

Foto: mk.ru

După intrarea în vigoare, la 5 decembrie, a embargoului Uniunii Europene asupra livrărilor de petrol rusesc pe cale maritimă și după ce prețul lui a fost plafonat pentru livrările către alte regiuni, India a devenit cel mai mare cumpărător de materii prime din Rusia, informează agenția TASS, citând un raport al Centrului de Dezvoltare Energetică.

În total, India a preluat 42% din totalul exporturilor de petrol offshore ale Rusiei. În luna februarie a acestui an, livrările către această țară aproape că nu existau, 70% dintre aceste livrări fiind destinate Uniunii Europene și Regatului Unit.

Experții remarcă faptul că destinația finală a 20% din exporturile de petrol rusesc nu este, în prezent, cunoscută. Nu este exclus ca o parte din această cantitate să ajungă tot în India după ce a fost transbordată pe alte petroliere.

După cum notează autorii raportului, Rusia a reușit, în general, să reconstruiască logistica și să stabilizeze transporturile de petrol pentru export, companiile fiind însă nevoite să ofere clienților reduceri semnificative de preț.

Anterior, publicația Financial Times a scris, citând surse proprii, că livrările către India se derulează conform normelor plafonului de preț, adică mai mic de 60 de dolari pe baril. Cotidianul a găsit cel puțin șapte petroliere care transportau marfa cu documente de preț corespunzătoare.

La rândul lor, surse Reuters susțin că rafinăriile indiene preiau țiței rusesc mult mai ieftin decât prevede plafonul de preț al petrolului.

Președintele Vladimir Putin a semnat, la 27 decembrie, un decret privind răspunsul la plafonarea prețurilor, ce interzice efectuarea de livrări în baza unor contracte unde sunt menționate respectivele cerințe tarifare. Documentul va intra însă în vigoare abia la 1 februarie, iar până atunci, contractele cu un plafon de preț nu vor fi blocate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3001378