Potrivit sursei citate de Lenta.ru, până acum au fost formate două batalioane, se lucrează la formarea celui de-al treilea. Din componența regimentului fac parte luptători-naționaliști care s-au aflat la uzina ”Azovstal” din Mariupol. Selecția se efectuează oficial, cu publicitate pe principalele posturi ale Ucrainei.
Se precizează că, în momentul de față, în componența Forțelor Armate ale Ucrainei (AFU) se află subunități care poartă denumirea „Azov”, altăcuite din voluntari și care aparțin apărării teritoriale, fără nicio legătură cu efectivul regimentului principal. Astfel, în prezent există două unități ”Azov”, una intră în componența armatei ucrainene, a doua face parte din Garda Națională.
Pe 23 decembrie, Tribunalul interdistrictual Voroșilovski din Donețk a emis, pentru prima dată, o decizie în conformitate cu legislația rusă, prelungind cu încă două luni termenul de reținere a 19 luptători din regimentul ucrainean ”Azov”. Măsura preventivă pentru alți 15 inculpați urmează să fie examinată la 26 decembrie.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.