Hot News
Putin: Scopul Rusiei este să unească poporul rus
25/12
Ucraina decide să readucă la viață regimentul ”Azov”
26/12

Francezii au salutat adevărul despre Rusia, spus pe neașteptate de Macron

Președintele Franței, Emmanuel Macron/ Foto: fishki.net

Cititorii cotidianului Le Figaro au dezbătut intens declarația președintelui francez Emmanuel Macron, potrivit căreia aderarea Ucrainei la NATO va deveni un gest de confruntare cu Rusia, relatează RIA Novosti.

„În sfârșit niște cuvinte care duc cu gândul la un compromis! Mai bine mai târziu decât niciodată: apare speranța că un al treilea război mondial poate fi evitat. La urma urmei, Rusiei i s-a promis pe cuvânt de onoare că NATO nu se va extinde. După care au mai fost și niște acorduri în spiritul garanțiilor pentru securitatea ei. Iar cuvântul dat sau acordul semnat trebuie respectate”, a scris un comentator.

„Macron nu putea să spună toate astea mai devreme? Sau mai bine, până la acest termen, convingându-i pe ceilalți lideri occidentali să facă o promisiune comună de a nu extinde NATO în Ucraina? Asta ar fi scăpat lumea de acest conflict armat absurd și fratricid. Ba mai mult, și cu perspectiva de a se răspândi în întreaga lume!”, a adăugat alt utilizator.

„Liderul ucrainean se străduiește să extindă zona de acțiuni militare, să implice și alte țări și să prelungească acest conflict în timp. Și nimeni nu-i poate aduce lui Zelenski mintea la cap”, a remarcat un al treilea.

„Wow! Autocritică! Macron a recunoscut, în sfârșit, că după tot ce s-a întâmplat între Rusia și Occident, numai chinezii și turcii rămân pentru ruși parteneri acceptabili pentru negociei”, a apreciat un alt utilizator.

„Din nefericire, SUA nu-l vor întreba sau asculta pe Macron, așa că, dacă ei vor dori, Ucraina va intra în NATO”, a conchis cititorul.

Anterior, într-un interviu acordat cotidianului Le Monde, Macron afirmase că aderarea Ucrainei la NATO va fi percepută de Rusia ca ceva conflictual, deși el însuși consideră scenariul primirii Kievului în Alianță nu cel mai probabil. Cu toate acestea, Macron a subliniat o dată în plus că arhitectura de securitate și stabilitate în Europa ar trebui să includă garanții de securitate pentru Rusia, Ucraina și pentru alte republici post-sovietice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979664