Dmitri Rogozin, rănit într-un atac al trupelor ucrainene în Donețk
22/12MAE rus: Moscova nu este pregătită să discute despre garanții de securitate, cât timp la Kiev se află instructori NATO
23/12Medvedev le-a urat „europenilor sărăciți” Crăciun Fericit
Decizia Uniunii Europene de a „plafona prețul gazelor” este stupidă și a fost stabilită din două motive nedictate de logica economică, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.
Într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, Medvedev a scris că, la fel ca în cazul petrolului, decizia privind plafonarea prețului la gaze a fost cauzată de „ura zoologică” față de Rusia, bazată pe teza maniacală că „rușii sunt de vină pentru tot”. Potrivit politicianului, este o măsură pur voluntaristă fără legătură cu economia de piață și, a remarcat Medvedev, a fost adoptată cu un număr mare de condiționări, care permit blocarea aplicării acesteia. O asemenea decizie nu va funcționa în mod serios, este convins vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse.
Al doilea motiv pentru care UE s-a hotărât să plafoneze prețul gazelor este neputința UE și respectarea principiului „hai să facem ceva”. „De aceea, limita a fost stabilită la un nivel care, în urmă cu câțiva ani, ar fi părut surprinzător pentru absolut toți participanții de pe piața gazelor, inclusiv cei care tranzacționează la fața locului”, a spus Medvedev, menționând că niciunul dintre participanții la bursa futures TTF nu și-ar putea imagina nici în cele mai frumoase vise sau în cel mai mare coșmar un preț de 180 de euro per MWh (aproximativ două mii de dolari la mia de metri cubi).
Potrivit lui Medvedev, prețurile la gaze vor rămâne la un nivel foarte ridicat pentru consumatorii europeni.
„Rusofobia imbecilă și, odată cu ea, sărăcirea europenilor obișnuiți, sunt în creștere. Crăciun fericit!” a concluzionat el.
Anterior, viceprim-ministrul Aleksandr Novak a spus că decizia de a introduce un plafon pentru prețul gazelor în Europa este una politică și nu economică. Potrivit acestuia, ea va duce la un deficit de gaze în Europa.