Potrivit secretarului de presă al liderului rus, în locul de desfășurare a operațiunii militare speciale, Putin s-a întâlnit cu comandanții Forțelor Armate ale Rusiei (în imagine). Vizita președintelui a avut loc vineri, 16 decembrie, precizează, la rândul ei, publicația Gazeta.ru.
Despre acest eveniment a scris, anterior, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, deputatul Dumei de Stat Andrei Gurulev, care a precizat că Putin a stat personal de vorbă cu comandanții trupelor rusești.
Înainte, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, declarase că Vladimir Putin va vizita, la un moment dat, Donbassul.
La 24 februarie, Vladimir Putin a anunțat începutul operațiunii speciale de apărare a Donbasului, ca răspuns la cererea de ajutor venită din partea liderilor Republicilor Populare Donețk și Lugansk. Ucraina a rupt relațiile diplomatice cu Rusia, iar o serie de țări au impus sancțiuni de mare amploare împotriva Rusiei.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.