Putin și Lukașenko au evaluat rezultatul discuțiilor de la Minsk

Discuțiile de la Minsk, purtate în formulă lărgită, au fost fructuoase, a declarat Vladimir Putin după întâlnirea cu președintele belorus Aleksandr Lukașenko. „După părerea mea, întâlnirea de astăzi a fost foarte productivă”, a spus liderul de la Kremlin, citat de RIA Novosti într-un amplu material pe această temă.

Putin a precizat că a discutat cu omologul său despre crearea unui spațiu de apărare comun al Statului Unional, precum și despre cooperarea în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB), a cărei președinție va reveni Republicii Belarus de la 1 ianuarie. Printre altele, părțile au convenit să demareze lucrările de dezvoltare a unor echipamente militare noi, precum și să continue practica exercițiilor comune.

„Aș dori să vă reamintesc că în cadrul implementării consecvente a Doctrinei militare comune a Rusiei și Republicii Belarus se efectuează planificare militară comună. Funcționează o grupare regională ruso-belarusă de trupe. În prezent, pe teritoriul Republicii Belarus se desfășoară activități de acomodare de luptă a trupelor noastre”, a spus Vladimir Putin.

În plus, Putin nu a exclus posibilitatea de a pregăti echipajele pentru avioanele militare beloruse, reechipate astfel încât să poată fi folosite pentru muniții cu focos nuclear special. De asemenea, el a declarat că Moscova și Minsk vor lua împreună măsuri pentru a asigura o securitate fermă Statului Unional.

În plus, cele două părți au abordat problema prețurilor la energie. „Am discutat despre parametrii de preț din sectorul energetic și considerăm că toți parametrii de bază, inclusiv și cei atât de sensibili la formarea prețurilor în sectorul energetic, au fost conveniți”, a declarat, în acest sens, președintele Putin.

El a mai spus că Moscova livrează petrol și gaze la Minsk în condiții foarte avantajoase, ceea ce confirmă caracterul privilegiat al parteneriatului și reprezintă o măsură majoră de susținere a economiei beloruse.

În plus, Rusia a alocat 105 miliarde de ruble (1,5 miliarde de euro) pentru dezvoltarea proiectelor beloruse în domeniul construcțiilor de mașini-unelte și strunguri, dar și al produselor electronice.

„Pentru finanțarea proiectelor comune avansate de înlocuire a importurilor din domenii precum ingineria mecanică, construcții de mașini-unelte și electronice, Rusia a alocat partenerilor noștri beloruși o sumă suplimentară de 105 miliarde de ruble”, a detaliat Putin.

El a subliniat că este vorba despre inițiative reciproc avantajoase de care ambele țări au nevoie pentru a umple piața după ce o parte din companiile străine s-au retras.

Președintele a remarcat că Rusia și Republica Belarus aprofundează în mod consecvent integrarea economică pentru ridicarea nivelului de trai al cetățenilor lor. Potrivit spuselor sale, ambele țări luptă împreună împotriva sancțiunilor occidentale.

„Împreună rezistăm presiunii sancțiunilor din partea statelor neprietenoase, încercărilor de a izola Rusia și Republica Belarus de pe piețele globale, ne coordonăm pașii pentru a minimiza impactul măsurilor restrictive ilegale aplicate asupra economiilor țărilor noastre. Trebuie să spun că facem acest lucru cu destulă încredere și eficiență”, a subliniat liderul de la Kremlin.

Comentând zvonurile privind „înghițirea” Republicii Belarus de către Rusia, președintele a declarat că nu sunt decât încercări ale răuvoitorilor de a bloca procesul de integrare, cu scopul de a preveni apariția unor concurenți pe piață.

În plus, Putin a confirmat planurile de a trimite, anul viitor, un cosmonaut belorus în spațiu. El a mai anunțat că președintele Lukașenko a acceptat invitația de a vizita Centrul de pregătire a cosmonauților din Rusia înainte de summitul informal al CSI, de la Sankt Petersburg.

Șeful statului a adăugat că oamenii vor aprecia soluțiile elaborate în cadrul discuțiilor pe baza rezultatelor muncii comune. Printre altele, el a menționat că anul trecut schimburile comerciale dintre cele două țări au crescut cu 30% și ar putea ajunge la 40 de miliarde de dolari în acest an. Putin a subliniat că între Moscova și Minsk se dezvoltă o cooperare industrială în diverse domenii și colaborarea în agricultură.

Președintele Lukașenko, despre importanța relațiilor cu Rusia

La rândul său, președintele belorus a declarat că principalele subiecte ale discuțiilor au fost dezvoltarea industriei și condiții egale de muncă pe piața Statului Unional.

„Principala problemă nu este petrolul și gazele, ci politica industrială: să nu fie create industrii paralele. Cooperare ca să nu depindem de mofturile nimănui. <…> Pentru ca nimeni să nu vină pentru ca apoi să ne abandoneze (este vorba de companii occidentale care au părăsit piețele din Rebublica Belarus și Rusia, n.r.) Nu este în avantajul nostru?”, a spus Lukașenko.

Comentând situația din sectorul apărării, șeful statului a anunțat că, în prezent, sunt puse în serviciul de alertă sistemele de apărare aeriană S-400 și sistemele de rachete ”Iskander”.

„Mulțumiri deosebite pentru dumneavoastră, Vladimir Vladimirovici, și nu numai din partea mea, și nu numai din partea armatei, pentru că v-ați respectat promisiunea. Astăzi am pus în serviciul de alertă sistemul S-400, pe care l-ați trasnferat Republicii Belarus, și, cel mai important, sistemul ”Iskander”, pe care l-ați promis acum o jumătate de an și pe care ni l-ați transferat”, a detaliat liderul de la Minsk.

El a mai adăugat că Moscova și Minsk antrenează echipaje pentru avioanele care transportă arme și muniții speciale. Lukașenko a definit aceste măsuri ca fiind un răspuns la creșterea tensiunilor de-a lungul perimetrului frontierelor Statului Unional, în special în vest.

În plus, părțile s-au înțeles în privința angajării unor acțiuni coodonare în politica externă. „Serghei Lavrov a luat cuvântul și a spus cum vom acționa împreună în politica externă. Împreună, pe bază de egalitate, așa cum a fost mereu. Ce rost are să vorbești despre cum cineva înghite pe altcineva?”, a întrebat retoric președintele belorus.

Potrivit spuselor sale, astfel de teze despre „absorbție” sau ”înghițire” sunt exprimate de politicienii fugari, cărora, la rândul lor, acestea sunt sugerate de forțe externe.

Președintele Belarusului a abordat, de asemenea, problema livrărilor de gaze rusești. El a subliniat că prețul acestei resurse energetice rămâne avantajos pentru Minsk. „Am stabilit prețul nostru, care este avantajos pentru noi. Rusia ne ajută foarte mult în această privință. <…> Suntem mulțumiți de rezultatele discuțiilor privind piața unică a gazelor naturale în general și prețurile pentru următorii trei ani”, a precizat Lukașenko.

În ceea ce privește problemele din economie, președintele a menționat că cele două țări le fac față cu succes. ”Anul 2022 ne oferă motive să afirmăm, cu un optimism prudent, deocamdată, că ne descurcăm – și deloc rău, cu provocările economice. Descoperim cu surprindere pentru noi înșine acel uriaș potențial de care dispunem și care, în alte vremuri nu l-am văzut, pur și simplu, și nu am crezut în el”, a declarat Lukașenko

Șeful statului a subliniat că Minskul și Moscova au reușit nu doar să reziste în condițiile de restricții impuse de Occident, dar și să găsească oportunități pentru dezvoltarea economiilor lor. În opinia sa, „ștampilarea sancțiunilor” începe să scadă în intensitate, în timp ce măsurile în sine au lovit în inițiatorii lor.

Lukașenko și-a exprimat încrederea că, în viitorul apropiat, Republica Belarus și Rusia vor fi capabile să înlocuiască companiile occidentale care au părăsit piața Statului Unional. El a subliniat că s-au făcut deja multe și că economiile celor două țări nu s-au prăbușit așa cum au prognozat experții străini.

Potrivit președintelui, cooperarea dintre cele două țări joacă un rol foarte important pentru Republica Belarus. „Rusia se descurcă fără noi. Dar noi nu ne descurcăm fără ea. Și am convenit aici că da, vom acționa de pe picior de egalitate. <…> Suntem noi capabili să apărăm singuri independența și suveranitatea țării, fără Rusia? Nu suntem în stare! Și într-un moment greu, el (Putin – n.r.) nu ne-a refuzat”, a declarat liderul de la Minsk.

Lukașenko a dat asigurări că nimeni nu va reuși să bage zâzanie între Minsk și Moscova. Potrivit acestuia, în 2020, când în Belarus au avut loc acțiuni de protest împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale, nu Rusia a „atacat” Republica Belarus, „Rusia ne-a întins mâna”.

„Ele (țările occidentale – n.r.) au vrut să ne lasă și fără independență, și fără suveranitate. De aceea, ce-ar mai fi de zis, nu vor reuși să rupă relațiile noastre, care nu vor face decât să se întârească”, a concluzionat Lukașenko.

 

Owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.