Hot News
MAE rus: Politica periculoasă promovată de Washington plasează SUA și Rusia în pragul unei ciocniri directe
20/12
Putin și Lukașenko au evaluat rezultatul discuțiilor de la Minsk
20/12

Medvedev cere Marii Britanii să ”se care din Insulele Malvine” și să le restituie argentinienilor

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev/ Foto: RIA Novosti

Comentând declarațiile premierului britanic Rishi Sunak privind necesitatea retragerii trupelor ruse din Ucraina, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a cerut Marii Britanii „să se care din Insulele Malvine” și să le restituie Argentinei, relatează RT.

Potrivit lui Medvedev, toți politicienii britanici sunt ipocriți.

El a menționat că „tânărul prim-ministru” Sunak a pus o condiție pentru negocierile dintre Ucraina și Rusia, conform căreia trupele rusești trebuie să părăsească zona operațiunii militare speciale.

„Iar asta în condițiile în care, oriunde anglosaxonii susțin sus și tare, fie că este sau nu vorba de așa ceva, că ucrainenii vor decide singuri dacă să negocieze cu noi sau nu. Se ajunge la minciună, duplicitatea și un cinism ieșit din comun”, a scris Medvedev pe rețeaua socială Telegram.

Secretarul adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei a adăugat că „ar fi mai bine ca britanicii să se care, în sfârșit, din Insulele Malvine și să le restituie argentinienilor”.

„Insulele Falkland nu sunt Marea Britanie, sunt Argentina! Iar echipei naționale a Argentinei, felicitări pentru o victorie binemeritată în fotbal. Țineți-o tot așa și în sfera politicii externe!” – a continuat Medvedev.

În iunie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că decizia premierului britanic Margaret Thatcher de a începe o acțiuni militare împotriva Argentinei din cauza Insulelor Malvine (Insulele Falkland) a fost dictată, în primul rând, de „ambiții imperiale, de nevoia de afirmare a statutului imperial” al țării.

În 1982 a început războiul între Argentina și Regatul Unit pentru controlul asupra Insulelor Malvine. Conflictul a durat aproximativ două luni și jumătate și s-a încheiat cu victoria britanicilor.

Potrivit experților, confruntarea armată a fost provocată de coliziunile internaționale de natură juridică, dar și de dorința Marii Britanii de a controla teritorii, importante din punct de vedere economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979521