Peskov a dezmințit informațiile privind dorința lui Putin de a forța Minskul să participe la operațiunea militară specială
20/12Medvedev cere Marii Britanii să ”se care din Insulele Malvine” și să le restituie argentinienilor
20/12MAE rus: Politica periculoasă promovată de Washington plasează SUA și Rusia în pragul unei ciocniri directe
Politica periculoasă și lipsită de viziune promovată de Washington plasează Statele Unite și Rusia în pragul unei ciocniri directe, se arată într-un comentariu difuzat de reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, în legătură cu declarația purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, privind „vina” Rusiei pentru deteriorarea relațiilor ruso-americane.
Zaharova a subliniat că dorința Washingtonului de a menține cu orice preț hegemonia americană și nedorința sa arogantă de a angaja un dialog serios privind garanțiile de securitate „au dus la acest „rezultat logic”. Diplomatul a menționat că, după fiasco-ul din Afganistan, Washingtonul se implică tot mai mult într-un nou conflict, acordând susținere financiară regimului neonazist de la Kiev și, de asemenea, sporindu-și prezența militară.
Reprezentanta MAE rus a adăugat că, la rândul ei, Moscova îndeamnă administrația Joe Biden să nu răsucească spirala unei escaladări periculoase, ci să evalueze situația cu mintea limpede. Sperăm că vom fi auziți la Washington, deși deocamdată nu există motive de optimism. Zaharova a precizat că Rusia este interesată să reducă starea de tensiune și să ajungă la o înțelegere privind principiile unei coexistențe pașnice pe baza strictei reciprocități. „Noi nu refuzăm comunicarea cu SUA la diferite niveluri, dar chiar și pentru un minim progres este nevoie de a veni în întâmpinare, ceea ce presupune voință politică, o gândire deschisă și disponibilitate de a negocia cinstit, fără ascunzișuri. Este însă exact ceea ce-i lipsește cu desăvârșire Washingtonului în acest moment”, a adăugat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei.