„Nu va fi ceva rapid, dar cred că până la sfârșitul verii anului viitor, armata rusă va repurta victoria. În Ucraina, militarii ruși sunt de neînvins”, a adăugat fostul ofițer de informații într-un interviu acordat presei.
În opinia lui, până la acel moment, ”nu se va putea vorbi” depre nici un fel de negocieri.
„Zelenski va trebui să decidă dacă urcă pe crucișătorul ”Missouri”. Acest lucru va deveni negociere (în 1945, la bordul cuirasatului ”Missouri” a fost semnat Actul de capitulare a Japoniei, n.r. KP)”, a declarat Ritter.
Pe de altă parte, Scott Ritter a declarat că urmărește de mult timp cooperarea dintre autoritățile americane și formațiunile neonaziste ucrainene. După cum a explicat el, pur și simplu, devine deja imposibil să negi această cooperare. În opinia lui, asemenea acțiuni din partea parlamentului american sunt extrem de imorale și absolut inacceptabile.
Liderul rus Vladimir Putin a luat parte la ceremonia de deschidere a trei noi aeroporturi…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a deschis traficul pe autostrada de mare viteză care face legătura…
Este imposibil de indicat o dată și o perioadă anume când Rusia ar fi trebuit…
Viceministrul rus de Externe: NATO se pregătește pentru un conflict armat cu Rusia Viceministrul rus…
În timpul masivului atac cu rachete lansat de armata rusă asupra Kievului a fost lovită…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
This website uses cookies.