S-a aflat de ce SUA dezvăluie Rusiei locația submarinelor

Foto: US Navy
Marina militară americană dezvăluie în mod intenționat Rusiei și Chinei locul în care se află submarinele US Navy, relatează presa de peste Ocean, scrie publicația Vzgliad.ru.
Acțiunile armatei americane nu par a fi o coincidență neintenționată, afirmă publicația politico-militară 19FortyFive. În articol se precizează că, recent, a fost anunțată sosirea submarinului USS West Virginia în portul Diego Garcia din Oceanul Indian. Iar înainte, a fost difuzată informația conform căreia submarinele Michigan și Rhode Island au vizitat Okinawa și Gibraltar.
Autorul materialului este de părere că, astfel, Statele Unite doresc să facă un anunț în fața adversarilor săi: mai exact să demonstreze Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord că pot desfășura un submarin nuclear în orice colț al lumii.
În opinia analiștilor, asemenea manevre ar putea avea consecințe nefericite pentru Washington. Un potențial adversar este capabil să dezvolte o tehnică de urmărire a submarinelor marinei americane, analizând traseele urmate de acestea.
Anterior, postul de televiziune american CNN a anunțat că Rusia se pregătește pentru un „Război rece subacvatic”.