Categories: MilitarRusia si lumea

Kremlinul consideră ilegitim „tribunalul” occidental pentru Ucraina

Kremlinul va condamna orice încercare a țărilor occidentale de a înființa un „tribunal” pentru Ucraina, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția RIA Novosti.

„În ceea ce privește încercările de a înființa niște tribunale, ele nu vor avea nici o legitimitate, nu vor fi acceptate de noi și vor fi condamnate de noi”, a precizat șeful adjunct al administrației prezidențiale.

Peskov a adăugat că anchetatorii ruși își desfășoară „activitatea lor foarte intensă și minuțioasă pentru a consemna toate crimele regimului de la Kiev” încă din 2014.

Ministerul francez de Externe a anunțat recent că a fost demarată o colaborare comună în cadrul UE inclusiv cu participarea Kievului în vederea înființării unui tribunal special care să investigheze acțiunile Rusiei în Ucraina. La o conferință de presă, un reprezentant al respectivului minister a declarat că Parisul va sprijini, la rândul său, investigațiile organelor ucrainene de judecată și ale Curții Penale Internaționale (CPI) de la Haga pentru a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili de aceste crime. În același timp, ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a declarat, în octombrie, că nu susține ideea unui proces special.

Reacția MAE rus: o asemenea „gașcă” nu are nicio șansă

La rândul său, Ministerul de Externe al Rusiei s-a declarat revoltat față de declarația Franței cu privire la „înființarea unui tribunal” care să investigheze acțiunile Rusiei în Ucraina. Ministerul consideră că așa-numitul tribunal special „privind crimele și agresiunea Rusiei”, înființat de țările occidentale, nu va avea nimic de-a face cu justiția și va devenit o altă instanță politizată.

Într-un comentariu postat pe site-ul oficial, MAE rus că o asemenea ”gașcă” nu va deveni niciodată jurisdicție asupra Rusiei.

Anterior declarației franceze, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a lansat un îndemn similar. Rusia a declarat că APCE a desemnat Moscova drept vinovată chiar înainte de a înființarea vreunei instanțe și, de asemenea, a ignorat semnalele transmise anterior de partea rusă în legătură cu crimele de război comise de Kiev în Donbass, încălcând astfel principiul imparțialității actului de justiție.

Potrivit șefului Comitetului constituțional al Consiliului Federației, Andrei Klișas, crearea unui „tribunal” în Occident nu va aduce „nici o consecință juridică” pentru Rusia.

Owner

Recent Posts

Campionii mondiali Șișkova și Naumov s-ar fi aflat la bordul avionului prăbușit la Washington

Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…

51 de minute ago

Ruperea coloanei vertebrale a Europei: ce fel de politică ar trebui să adopte Rusia față de Occident

Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…

6 ore ago

Georgia și-a încetat activitatea în APCE. Care este motivul

Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…

8 ore ago

Zelenski a propus să fie trimiși pe front profesorii universitari

Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…

11 ore ago

Scholz: SUA au eliberat Germania de nazism

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…

11 ore ago

Zaharova: Închiderea expoziției Rusiei de la Auschwitz, parte a rescrierii istoriei

Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…

o zi ago

This website uses cookies.