Potrivit șefului statului, este un obiectiv pentru următorii zece ani. „Ea (implementarea – n.r.) trebuie să acopere toate sectoarele economiei, sfera socială și sistemul de administrare a statului”, a spus liderul de la Kremlin.
În acest sens, președintele a trasat mai multe sarcini.
– Guvernul trebuie să organizeze tranziția structurilor statului spre un sistem de inteligență artificială, folosind în acest scop o abordare axată pe platforme.
– De asemenea, Cabinetul de miniștrii trebuie să actualizeze strategiile de transformare digitală în toate sectoarele, inclusiv în industrie, ținând cont de dezvoltarea inteligenței artificiale.
– Guvernul și Alianța din sfera Inteligenței Artificiale au primit misiunea de a elabora un clasament al unităților din învățământul superior în funcție de calitatea competențelor lor de formare în acest domeniu.
– Serviciul Federal de Taxe și Impozite a primit sarcina de a monitoriza îndeaproape gradul de utilizare și viteza instrumentelor dezvoltate pentru mediul de afaceri în domeniul inteligenței artificiale.
– Ministerul Sănătății trebuie să acorde o atenție deosebită digitalizării și utilizării soluțiilor tehnologice, în special pe linia de asistența medicală primară.
– Rosatom și Căile Ferate Ruse au primit misiunea ca, împreună cu universități, să organizeze o conferință privind noile tehnologii de calcul și transfer de date.
În plus, șeful statului a cerut să fie acordat sprijinul necesar producătorilor autohtoni, care dezvoltă tehnologii cloud. De asemenea, Putin a solicitat modificarea cerințelor și reglementărilor care împiedică implementarea inteligenței artificiale.
În plus, Putin a subliniat că fiecare proiect național și program de stat trebuie să cuprindă măsuri de extindere a utilizării noilor tehnologii, iar companiile trebuie să reflecte acest lucru în planurile lor de investiții. Șeful statului a propus, de asemenea, instituirea unui premiu anual destinat oamenilor de știință, inginerilor și companiilor care lucrează în domeniul inteligenței artificiale.
Președintele i-a rugat pe Serghei Sobianin, primarul Moscovei, și Andrei Vorobiov, guvernatorul Regiunii Moscova, să folosească platforma Consiliului de Stat pentru a pune în aplicare, în alte regiuni, experiența lor în utilizarea inteligenței artificiale. Potrivit precizărilor sale, Capitala a făcut un pas fundamental înainte pe calea transformării digitale a diferitelor sfere ale economiei urbane. La rândul ei, Regiunea Moscova se află în pragul implementării unui proiect de referință cu introducerea pe scară largă a tehnologiilor de inteligență artificială, a subliniat șeful statului.
Liderul rus a adăugat că astăzi Rusia are realizări științifice și cercetători unici care creează „tehnologii revoluționare ale noii ere”. Potrivit președintelui, pe anumite segmente din sfera inteligenței artificiale, țara a luat-o înainte, iar aceste eforturi trebuie intensificate. Putin a subliniat că importanța progreselor în acest domeniu este colosală, deoarece de ele depinde locul Rusiei în lume și suveranitatea ei.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.