Potrivit cotidianului Le Figaro, militarii francezi suferă de foame și de frig, în condițiile în care existența contingentului s-a lovit de grave probleme de logistică. Potrivit deputaților, militarii francezi mănâncă foarte modest, corturile lor nu sunt încălzite, există, de asemenea, o problemă legată de condițiile sanitare și de ploșnițe.
Potrivit parlamentarilor, situația condițiilor în care se află contingentul francez este gravă inclusiv pentru că ei se află în România de mai bine de opt luni. Ei s-au întrebat, de asemenea, ce „semnal” ar putea fi trimis Rusiei dacă soldații NATO de pe flancul estic îngheață și fac foamea.
Parlamentarii au decis să ridice această chestiune în Adunarea Națională a țării (Camera Inferioară a Parlamentului).
În februarie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la conferința de presă organizată după prima zi a reuniunii Alianței de la Bruxelles, că șefii militari ai NATO au decis să desfășoare grupuri de luptă suplimentare ale Alianței pe teritoriul României.
Vzgliad aminește că, la începutul lunii februarie, o sută de militari americani au debarcat în România cu misiunea de a pregăti sosirea altor soldați care vor fi staționați pe teritoriul țării.
În condițiile crizei din Ucraina și a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia…
În vârstă de numai 14 ani, șahistul rus David Ahmedov l-a învins pe Magnus Carlsen…
Presupusa prezență a militarilor nord-coreeni în Regiunea Kursk a stârnit numeroase dezbateri, inclusiv cele care…
Viaceslav Volodin/ Foto: kherson-news.ru Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a trimis Congresului SUA și…
La 29 ianuarie, Ambasada Rusiei în România a găzduit proiecția în premieră a lungmetrajului „Coridorul…
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
This website uses cookies.