4 noiembrie, Ziua Unității Naționale în Rusia. Istoria sărbătorii

La 4 noiembrie, Rusia sărbătorește Ziua Unității Naționale. Sărbătoarea a fost stabilită printr-o Lege federală, semnată în 2004 de președintele rus Vladimir Putin. Pentru prima dată în Rusia modernă, această nouă sărbătoare națională a fost marcată la 4 noiembrie 2005. De fapt, este vorba despre o sărbătoare care nu este nouă – a fost reînființată o veche tradiție rusă, distrusă de bolșevici în 1917.

Ziua Unității Naționale a fost instituită în memoria evenimentelor din 1612, când miliția populară condusă de Kuzma Minin și Dmitri Pojarski a eliberat Moscova de invadatorii polonezi. Din punct de vedere istoric, această sărbătoare este asociată cu sfârșitul Vremurilor Tulburi din Rusia, în secolul al XVII-lea. Această perioadă – care începe de la moartea țarului Ivan cel Groaznic în 1584 și durează până în 1613, când primul reprezentant al dinastiei Romanov a fost chemat pe tronul Rusiei – a fost o epocă de criză profundă a Statului Moscovit, cauzată de întreruperea dinastiei lui Rurik. Criza dinastică s-a transformat în scurt timp într-o criză național-statală. Statul rus unit s-a dezintegrat, au apărut numeroși ”țari-impostori”, anarhia și fărădelegea domnind în ținuturile rusești.

Puterea de la Moscova a fost uzurpată de un grup de “șapte boieri”, în frunte cu cneazul Fiodor Mstislavski, care le-a permis trupelor poloneze să intre la Kremlin, cu intenția de a-l plasa pe tronul Rusiei pe prințul catolic Vladislav.

În această perioadă dificilă pentru Rusia, Patriarhul Ghermoghen a chemat poporul rus să apere Ortodoxia și să izgonească invadatorii polonezi din Moscova. A început o susținută mișcare patriotică pentru eliberarea capitalei de polonezi. Primele încercări au fost înfrânte.

În septembrie 1611, un “negustor”, șeful zemstvo-ului de la Nijni Novgorod (zemstvo – un organ al puterii locale, alcătuit din reprezentanții diferitelor clase sociale – n.r.), Kuzma Minin, s-a adresat orășenilor cu un apel pentru a crea o miliție populară. La chemarea lui Minin, orășenii – mai întâi voluntar, apoi cu forța – au donat bani pentru crearea acestei armate populare: fiecare trebuia să contribuie la vistieria miliției cu o cincime din veniturile sale pentru a plăti ostașii.

La sugestia lui Minin, pentru postul de comandant al oștirii a fost desemnat cneazul Dmitri Pojarski din Novgorod, în vârstă de 30 de ani. Astfel, în fruntea miliției au fost instalați doi oameni aleși de popor și care s-au bucurat de deplina lui încredere.

Sub steagurile lui Pojarski și Minin, s-a adunat o armată uriașă pentru acele vremuri – peste 10 000 de localnici de diferite ocupații, până la 3000 de cazaci, peste 1000 de streleții (garda țarului – n.r.) și numeroși țărani.

Reprezentanții tuturor claselor și popoarelor care făceau parte din statul rus au luat parte la miliția națională, la eliberarea pământului rusesc de invadatorii străini.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Kazanskaia”. Cum a devenit această icoană simbol al eliberării naționale a Rusiei/ Foto: RIA Novosti

Cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului ”Kazanskaia” în frunte, oștirea populară din Nijni Novgorod a reușit să ia cu asalt Kitay-gorod (centrul Moscovei) la 4 noiembrie 1612 și să-i alunge pe polonezi din capitală.

Această victorie a servit ca un impuls puternic pentru renașterea statului rus. Iar icoana a devenit subiect de evlavie deosebită.

La sfârșitul lunii februarie a anului 1613, Zemski Sobor (Adunare Populară – n.r.), care includea reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale din țară și delegați din multe orașe rusești, l-a ales ca nou țar pe Mihail Romanov (fiul mitropolitului Filaret), primul țar rus din dinastia Romanovilor. Zemski Sobor din 1613 a însemnat victoria finală asupra Vremurilor Tulburi, triumful Ortodoxiei și al unității naționale.

Încrederea că tocmai datorită icoanei Maicii Domnului ”Kazanskaia” a fost câștigată victoria a fost atât de profundă încât cneazul Pojarski, cu banii săi, a construit special Catedrala Kazanskaia, la marginea Pieței Roșii. De atunci, icoana ”Kazanskaia” a început să fie venerată nu numai ca patroană a Casei Romanov, ci, prin decretul țarului Aleksei Mihailovici, care a domnit între 1645-1676, pentru data de  4 noiembrie a fost instituită o sărbătoare obligatorie ca zi de recunoștință față de Prea Sfânta Maica Domnului pentru ajutorul ei în eliberarea Rusiei de polonezi (sărbătorită până în 1917). Această zi a intrat în calendarul bisericii ca Sărbătoarea Icoanei ”Kazanskaia” a Maicii Domnului, în memoria eliberării Moscovei și a Rusiei de sub polonezi, în 1612.

Astfel, Ziua Unității Naționale nu este, în esență, o nouă sărbătoare, ci o întoarcere la o veche tradiție.

Pentru Rusia, a cărei populație numără aproximativ 200 de naționalități și popoare, sărbătoarea Unității Naționale capătă o semnificație aparte, mai ales că acum, sub auspiciile ONU, se desfășoară Deceniul Internațional al Limbilor Indigene. Acest subiect ocupă un loc special în numeroasele evenimente care sunt de obicei organizate în această zi, în diferite părți ale Rusiei, de partidele politice și mișcările sociale – marșuri, concerte, mitinguri, evenimente caritabile și competiții sportive.