„[Autoritățile de la Kiev] nu cruță [pe militarii ucraineni] și luptă împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. <…> Pierderile sunt de 1 la 10, de 1 la 8. În ultimă vreme, aproape întotdeauna de 1 la 7, 1 la 8. Oamenii nu sunt cruțați deloc”, a spus liderul rus.
Potrivit lui Putin, reprezentanții autorităților ucrainene, care se autointitulează patrioți, încearcă de fapt să-și „pastreze în băncile occidentale miliardele de dolari pe care le-au furat de la poporul ucrainean”. El a adăugat că, pentru a păstra aceste fonduri, autoritățile de la Kiev „fac tot ce le ordonă Occidentul să facă”.
Tot în cadrul sesiunii, Putin a declarat că se gândește constant la pierderile din timpul operațiunii speciale. În același timp, a adăugat șeful statului, tot ceea ce se întâmplă ”este spre binele Rusiei și al viitorului ei”.
Anterior, Ministerul rus al Apărării a publicat un rezumat al desfășurării operațiunii speciale din 27 octombrie. Instituția militară a raportat despre trei încercări ale trupelor ucrainene de a avansa în Republica Lugansk și regiunile Herson și Harkov. A fost subliniat că toate atacurile au fost respinse, iar inamicul a suferit pierderi. Astfel, până la 60 de militari ucraineni au fost uciși în direcția Kupiansk (r.Harkov), peste 120 de oameni în direcția Krasnîi Liman (r.Harkov) și peste 60 în direcția Nikolaev-Krivoi Rog, în sud.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…
Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…
Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…
Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…
Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…
Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…
This website uses cookies.