Categories: AzimutMilitar

Putin a condus exercițiul lansării unei lovituri nucleare ca răspuns la un atac inamic (VIDEO)

Forțele strategice de descurajare ruse au exersat, în cadrul antrenamentelor ”Grom”, o ripostă la un atac nuclear împotriva Rusiei, a anunțat ministrul Apărării, Serghei Șoigu, transmite RIA Novosti. Manevrele au fost conduse de președintele Rusiei, Vladimir Putin.

După cum a precizat Statul Major, exercițiile au implicat sistemul mobil de rachete la sol ”Yars” al Forțelor Strategice de Rachete, submarinul strategic de rachete ”Tula” al Flotei de Nord și două avioane purtătoare de rachete strategice cu rază lungă de acțiune Tu-95MS.

Militarii au lansat racheta balistică intercontinentală ”Yars” de pe cosmodromul Plesețk (în nordul părții europene a țării – n.r.) și racheta balistică ”Sineva” din Marea Barents asupra poligonului Kura din Kamciatka. Tu-95MS a efectuat lansări de rachete de croazieră din clasa aer-sol.

„Misiunile avute în vedere în timpul pregătirii forțelor strategice de descurajare au fost îndeplinite în totalitate, toate rachetele și-au atins ținta, confirmând caracteristicile specificate”, a declarat Kremlinul.

După cum precizează RIA Novosti, partea rusă a informat în prealabil Pentagonul despre exercițiile care au fost planificate dinainte.

Exercițiile anterioare ale forțelor strategice de descurajare conduse de Putin au avut loc la 19 februarie. La acel moment, a fost verificată pregătirea structurilor militare de comandă și control, a echipajelor de luptă de lansare, a echipajelor navelor de război și a transportoarelor strategice de rachete pentru a îndeplini sarcinile atribuite, precum și fiabilitatea armelor forțelor strategice nucleare și nenucleare. Au fost efectuate lansări de rachetele ”Kinjal” din avioanele de luptă MiG-31; trageri cu sistemul operativ-tactic ”Iskander”; lansarea rachetei de croazieră ”Kalibr” de pe o navă de rachete de mici dimensiuni; lansarea rachetei hipersonice ”Zirkon” de la bordul unei fregate pe mare, a rachetei balistice intercontinentale ”Yars”, a rachetei balistice „Sineva” de la bordul submarinului „Karelia” și incursiuni ale bombardierelor strategice Tu-95MS.

Video: Ministerul Apărării al Rusiei.

Owner

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

6 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

8 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

9 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.