Rostislav Ișcenko: Ucraina se sufocă, este rândul Europei să lupte

Vorbind în numele Biroului președintelui Zelenski, consilierul lui Arestovici a anunțat că este timpul pentru un nou val de mobilizare în Ucraina. Este adevărat că persoanele necăjite continuă să fie prinse pentru a li se înmâna ordinul de încorporare. Numai că acum această operațiune s-a intensificat, astfel că va fi tot mai greu de scapi de trimiterea pe front, scrie politilogul rus Rostislav Ișcenko în publicația ”Voiennoe delo”.

Despre problemele pe care le întâmpină acum Kievul cu efectivul unităților de luptă aruncate în ofensivă au vorbit și luptătorii noștri care le țin piept. De fapt, chiar din informațiile de pe front se vede că forța loviturilor a scăzut, încercările de a rupe apărarea noastră nu se leagă. Pentru a organiza o nouă ofensivă în sud, așa cum cere administrația Biden, Forțele Armate ale Ucrainei transferă subunități din Harkov, Sumî, Cernigov, din regiunea Kiev, lăsând Brigăzile de apărare teritorială, trupele de fronteriă și Garda Națională să păzească granița.

În cazul în care noua ofensivă eșuează, Kievul se pregătește să arunce în aer barajul Hidrocentralei de la Kahovska (de pe Nipru – n.r.), pentru a rupe avanpostul Herson de spatele frontului și pentru a încercă măcar un succes limitat. În general, în trei luni de atacuri, armata ucraineană a ajuns la capătul puterilor, mobilizarea nu reușește să acopere pierderile, dorința de luptă scade, numărul tehnicii militare se reduce, livrările din Occident nu compensează pierderile, iar peste câteva săptămâni este așpteptată ofensiva rusă. Iar pregătirile în plină derulare pe linie de rachete și aviație demonstrată că, de această dată, comandamentul rus intenționează să profite din plin de posibilitatea de a lansa lovituri mergând adânc în teritoriul Ucranei, până la granițele ei vestice.

Protejând viața soldaților săi, Rusia nu mai vrea să-și pună problema cum se vor descurca urcrainenii fără curent electric, fără apă și transport. De aceea, americanii au toate motivele să creadă că, în aceste condiții, Ucraina nu va putea rezista prea mult, slaba ei statalitate putând să se prăbușească înainte ca armata să-și recunoască înfrângerea. În ultimă instanță, este vorba despre o mare probabilitate de a pierde controlul asupra evenimentelor în centrele regionale, despre o catastrofă umanitară la scara întregii țări. Greu de crezut că s-ar găsi cineva care să pună la îndoială faptul că, pe măsură ce lipsa de resurse se va accentua, regimul de la Kiev va direcționa produsele deficitare (inclusiv alimente) către structurile sale de forță, lăsând populația la voia întâmplării. Dar populația înseamnă nu doar niște simple unități statistice, populația reprezintă soții, mame, copiii celor care se află pe front. Destabilizarea riscă să apară într-o clipă și să cuprindă întreaga țară.

Soarta cetățenilor Ucrainei neliniștește clica aflată la putere la Washinton chiar mai puțin decât soarta propriilor cetățeni americani, de ale căror nevoie Casa Albă nu a fost prea interesată. Dar America are nevoie ca cineva să lupte împotriva Rusiei. SUA nu pot permite o victorie fără echivoc a Rusiei în Ucraina. O astfel de victorie nu doar va demonstra lumii întregi cât de neputincios este Washingtonul (reducând de câteva ori numărul țărilor care încă se tem de apostrofele americanilor), ea va pune sub semnul întrebării sensul întregii strategii americane, implementate în ultimele decenii, ceea ce înseamnă că va pune sub semnul întrebării și puterea actualei elite americane. Între timp, împotriva lui Biden tună și fulgeră nu doar trampiștii, supuși represaliilor în ultimii doi ani, dar și vechiul lui grup de susținere format din tot felul de transsexuali, ecologiști verzi, BLM (Black Lives Matters – n.r.) și alții care au sperat într-o redistribuire a bugetului în favoarea lor și care au aflat furioși că toți banii s-au dus în sprijinul Ucrainei. În fața democraților a început să se contureze perspectiva reală ca fotoliile de la Capitoliu să fie înlocuite cu paturile din închisoare.

Pentru a nu pierde cu brio partida de acasă, democrații au nevoie de victorii în planul politicii externe. Nu că ar garanta salvarea lor (șansele sunt destul de mici), dar vor oferi o oarecare speranță. De aceea, locul Ucrainei care se sufocă trebuie luat de altcineva. Prin urmare, războiul până la epuizarea Rusiei trebuie să continue.

Faptul că nici China nu doarme în Orientul Îndepărtat, războiul trebuie să-l continue europenii. Europenii înțeleg totul și sunt perfect de acord cu o asemenea abordare a problemei. Este adevărat, ei încearcă să scape doar cu o creștere a livrărilor de arme în Ucraina. Dar nu au de unde să ia numărul și nomenclatura necesară de arme. Chiar și Statele Unite, care și-au intensificat producția militară, promit Kievului ceva serios abia spre sfârșitul iernii. Dar Ucraina trebuie să supraviețuiască până la sfârșitul iernii.

Ca urmare, (Jens) Stoltenberg (secretarul general al NATO – n.r.) declară că Alianța nu poate, pur și simplu, să piardă în Ucraina, (Emmanuel) Macron (președintele Franței – n.r.) este gata să ia armamentul armatei franceze pentru a-l trimite imediat pe front, dar este nevoie de vreo două luni pentru a-i învăța pe ucraineni cum să folosească mijloacele franceze de apărare aeriană, luni pe care nu le are. Și Scholz ar trimite ceva, dar în toată Germania nu s-a găsit decât un singur sistem de aprărare aeriană pentru Ucraina. Restul trebuie fabricat. Nici de la armată nu ai ce să iei, pentru că Bundeswerh-ul se confruntă de mult (înainte de criza ucraineană) cu un deficit de tehnică de luptă. În unități lipsește de la o treime până la jumătate din necesar. Polonezii și tot restul Europei de Est au dat ce au putut da. În plus, ele se află în prima linie și ar putea avea ele însele nevoie de arme chiar și mâine. La urma urmei, dacă Europa este sortită să lupte împotriva Rusiei, primii care vor intra la tăiere vor fi polonezii și balticii.

Statele Unite fac totul pentru ca Europa să nu se răzgândească, să nu-și schimbe poziția. Au aruncat în aer gazoductele Nord Stream, dar au acuzat Rusia. Au aruncat în aer conducta Drujba, în Polonia, au acuzat Rusia. Suedia a primit din partea Washingtonului garanții de securitate, care s-a angajat să o apere până la aderarea țării la NATO. De două luni, presa europeană și cea americană scriu despre atacul nuclear pe care Rusia s-ar pregăti să-l lanseze asupra Ucrainei. Dezmințirile Kremlinului nici nu sunt luate în seamă. Dacă Statele Unite ar detona, mâine, focoase nucleare fie într-un singur oraș, fie în zeci de orașe ucrainene – tot Rusia va fi acuzată. Sunt destule pretexte pentru implicarea trupelor europene în conflictul din Ucraina.

Dar cel mai important lucru este că europenilor li se dă de înțeles că, dacă nu vor timite la timp trupe în Ucraina, o provocare nucleară s-ar putea întâmpla și în Europa. SUA distrug economia europeană atât de repede, încât este evident că nu contează pe UE în calitate de partener comercial de viitor. Mai degrabă este un tovarăș de călătorie într-o barcă aflată în mijlocul oceanului și căruia i-a revenit onoarea de a fi sacrificat pentru ca SUA să primească șansa de a ajunge la mal. Ce contează cum îngropi Europa: înfometând-o încet prin șomaj, hiperinflație și dezindustrializare sau arzând-o de focul nuclear?

Șansa de a amâna sentința, ba chiar de a primi un ajutor de la americani revine doar acelor europeni care vor pleca bucuroiși și de bună voie la război împotriva Rusiei. În această privința, îngrijorarea lui Lukașenko nu este întâmplătoare. Pentru americani este mai avantajos ca Polonia și balticii să atace Republica Belarus sub un pretext aparent credibil, extinzând frontul estic de la Marea Neagră la Marea Baltică. Mai ales că la Marea Baltică se află finlandezii și suedezii pe care Washingtonul va încerca să-i atragă în conflict.

O logică de fier. Ucraina este în război. Ea ar trebui să reziste cel puțin două luni. Dacă în acest răstimp se organizează un atac asupra Republicii Belarus de către polonezi și baltici, Rusia va fi nevoită să disloce rezerve nu doar pentru a apăra Minskul, pe unde trece drumul spre Smolensk-Moscova, dar, în primul rând, pentru a salva Sankt-Petersburgul, care va deveni imediat oraș pe linia frontului. Țările baltice nu au suficiente forțe pentru a-i face față, dar dinspre nord își vor face apariția 100.000-150.000 de finlandezi. După toate probabilitățile, ei nu vor intra în război, dar trebuie să ia în considerare pericolul unui atac. În pericol se va afla și enclava Kaliningrad. În plus, transporturile maritime vor fi îngreunate, așa că realizarea unui coridor terestru prin Țările Baltice și/sau Polonia va deveni o chestiune de importanță vitală. Cu un front atât de larg și o operațiune atât de profundă, este posibil ca pentru Ucraina să nu existe suficiente forțe.

Bineînțeles, europenii nu sunt încă în război și nici nu prea doresc acest lucru. Dar SUA au argumente. Europa își poate asuma un risc și poate merge împotriva Washingtonului, dar până acum nu s-au înregistrat asemenea accese de curaj nestăvilit printre politicienii europeni. Prin urmare, nu este exclus ca, după alegerile din SUA, să fim nevoiți să facem față unei curse pentru supraviețuire. Ce se va întâmpla mai întâi: America va reuși să organizeze un război european împotriva Rusiei sau Moscova va încheia victorioasă operațiunea din Ucraina înainte ca Washingtonul să frângă rezistența anemică a aliaților lui.

Victoria Rusiei este acum importantă nu numai pentru noi, ci și pentru restul lumii, deoarece izbucnirea unui război european elimină ultimele restricții, făcând aproape inevitabilă o criză nucleară globală.