Un ofițer american de informații, despre cel mai mare avantaj al Rusiei față de Ucriana
23/10Colonelul Klupov, despre o posibilă contraofensivă puternică a armatei ruse în Ucraina
23/10Comisar european, pus la punct de MAE ungar pentru că a vorbit de ”înfrângerea Rusiei”
Tamas Menzer, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei pentru relații bilaterale, a calificat drept periculoase și inacceptabile afirmațiile comisarului european pentru afaceri interne, Ilva Johansson, potrivit căreia criza se va termina odată cu ”înfrângerea” Rusiei, relatează URA.ru.
”Cred că este o declarație foarte periculoasă, pentru că ea condiționează sfârșitul crizei de un eveniment militar, care nu se știe când se va întâmpla, dacă, în general, se va întâmpla vreodată”, a scris Menzer pe rețelele sale sociale. El a mai adăugat că o asemenea poziție a Bruxelles-ului nu face decât să susțină conflictul, să-l prelungească și să adâncească suferințele provocate. În opinia lui Menzer, o asemenea poziție este periculoasă și inacceptabilă. Ungaria îndeamnă la ”pace imediată”, nu la un ”conflict de durată”, a subliniat secretarul de stat. ”Pacea presupune încetarea imediată a focului și dialog!”, a concluziat diplomatul ungar.
Anterior, premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că plafonarea prețurilor la gazul rusesc, propusă de Comisia Europeană, nu se va aplica în Ungaria, a anunțat Nation News. Potrivit liderului ungar, acest lucru este necesar pentru ca nimic să nu pericliteze aprovizionarea cu gaze a Ungariei. Orban a subliniat că nu doar Budapesta este împotriva plafonării prețului la gazul rusesc, așa cum a propus Uniunea Europeană, relatează RT.