România-URSS: Relațiile normale, dar și pe muchie de cuțit

La Târgul de carte ”Polemos” care s-a desfășurat în aceste zile la Casa Armatei din București a avut loc lansarea cărții ”Pe muchie de cuțit. Relațiile româno-sovietice. 1965-1989” ediția a II-a. Revăzută și adăugită. Autor dr.Vasile Buga . Evenimentul a fost inaugurat de Florin Abraham, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), sub ale cărui auspicii a apărut cartea.

În cadrul prezentării a luat cuvântul politologul și scriitorul Corneliu Vlad, care a spus:

”Cartea politologului, istoricului si diplomatului dr. Vasile Buga apare într-un moment oportun, necesar și salutar. Într-un asemenea moment atat de crispat și chiar isterizat din relațiile bilaterale romano-ruse, iata ca apar niște cărți care se adaugă micii bibliografii in materie, care se adaugă contribuțiilor consacrate realităților rusești și sovietice, asa cum sunt ele percpute în România.

Aș remarca faptul că după o perioadă când această secțiune din istoria țării noastre a fost scrisă – vorbesc de cea mai serioasă – mai degrabă de autori străini, americani, britanici, francezi, încep să apară și niște cărți temeinice, ale unor autori români de prestigiu. Și în această – încă  – mică galerie aș așeza, în primul rând, pe regretatul academician Florin Constantiniu și imediat după aceea pe discipolul său, pe eminentul politolog și istoric Vasile Buga.

Istoria acestei cărți este interesantă. O asemenea carte se construiește foarte greu, pentru că foarte multe documente sunt încă secretizate, obturate, ascunse. Dr. Vasile Buga a făcut o munca sisifică și de detectiv pentru a putea realiza această lucrare, pe care o consider fundamentală pentru relațiile româno-sovietice din perioada respectivă, care cuprinde 25 de ani și care a început imediat după o mare cotitură produsă in politica externă românească de Gheorghiu-Dej.

Este o carte, deci, care are și meritul că face un pandant oportun la lucrările nu mai puțin temeinice ale lui Larry Watts, care, dintr-un alt  unghi si alt punct de vedere, bazat pe alte surse, ajunge cam la aceleași concluzii ca autorul acestei cărți.

Concluzia fundamentală a cărților celor doi autori este, în primul rând, aceea că relațiile dintre Uniunea Sovietică și Republica Populară Română/Republica Socialistă România nu a fost o ceartă de fațadă, o ceartă simulată, așa cum încearcă să spună anumiții detractori și din Est și din Vest, ci a fost, într-adevăr, o confruntare, dar care s-a dus, în principiu, într-un mod civilizat – și la nivel de partid, și la nivel de stat.

Noi ne închipuim sau unii dintre noi își închipuie că la aceste convorbiri bilaterale se vorbea cam cu lozinci, ca la ședințe de partid, pe când din bogata documentatie pe care se întemeiază autorul cărții se vede că au fost niște discuții diplomatice de un rafinament cu totul deosebit și niște confruntări de idei principiale bazate pe  argumente, pe raționamente foarte solide, pe jocuri politice foarte rafinate de ambele părți. Dar, foarte important este de subliniat că de ambele părți s-a ținut seama, chiar în momentele cele mai critice, să nu se depășească anumite limite și să nu se ajungă la niște stări paroxistice. Este foarte important de subliniat acest lucru, că această carte repune adevărul în drepturile sale și prezintă in adevarata lor semnificație esența relațiilor româno-sovietice și româno-ruse.

Este de apreciat faptul că politica lui Gheorghiu-Dej și a lui Ceaușescu este  prezentată printr-o sintagmă cât se poate de fericită: “distanțare prudentă” de Moscova. Acest lucru spune foarte mult despre politica si diplomația românească, dar și despre faptul că și de partea sovietică nu a fost forțată niciodată nota în relațiile bilaterale.

Aceste relații bilaterale sunt cele mai complexe și mai pasionante din întreaga istorie a României. Și cred că și unele dintre cele mai palpitante momente de relații bilaterale dintre două țări europene. Și una dintre explicațiile acestui lucru stă în faptul că este foarte greu să fii prieten cu un stat foarte puternic. Este foarte greu să ai niște relații normale. Nu mă refer doar la relațiile româno-ruse, este o situatie peste tot întâlnită in relațiile internaționale.

Pentru că la nivel uman nu avem absolut nimic – nici noi cu rușii, nici rușii cu noi, ne înțelegem mai bine. Cred că, la nivel uman, mai bine decât cu toți ceilalți vecini ai noștri. Și totuși la nivel  de stat, la nivel de partid, la niveluri oficiale, este foarte greu să găsești o formulă de relații care să fie cea mai potrivită ambelor popoare.

Vina este împărțită și nu să facem aici o repetiție generală pentru o Judecată de Apoi – cine a fost mai vinovat sau cine a fost mai puțin vinovat sau este în continuare pentru actuala situație.

Si mai trebuie sa remarc faptul că în spatele eruditilor Constantiniu și Buga se ridică o generație de tineri politologi și istorici români care duc mai departe această operă de cercetare și de exegeză a realităților din relațiile noastre bilaterale. I-aș cita în context pe tinerii cercetători Cătanuș, colaboratorii apropiati ai dr. Buga de la Centrul de Cercetari româno-ruse si sovietice.

Se vorbește mult despre capitolul foarte sulfuros din relațiile româno-sovietice – acela care a avut ca deznodământ, pe de o parte, marile răsturnări din România, pe de altă, destrămarea Uniunii Sovietice. Aici lucrurile sunt, într-adevăr, într-o nebuloasă și este de înțeles. Istoria recentă este, prin definiție, fierbinte. Lucrurile trebuie să se așeze, pasiunile să se domolească.

Fapt este că și Ceaușescu a avut o poziție la început intransigentă și temerară, dar tot mai inflexibilă, dogmatică și închistată, astfel încât dintr-un deschizător de drumuri, hai să spunem așa, în cadrul sistemului comunist de conducere care a încercat o anumită pre-perestroika, să ajungă până la urmă să fie printre cei mai conservatori, cei mai rigizi lideri de regim comunist.

Interesantă este și o altă idee pe care o enunță autorul cărții și anume faptul că din mai multe mărturii ale unor oameni care i-au fost apropiați lui Ceaușescu reiese că acesta nu era anti-rus, nu era anti-sovietic și nu era niciun naționalist feroce.

Am citit această carte cu mare pasiune și în varianta premergătoare – aceasta a doua ediție a cărții este mult mai complexă – și am rămas cu aceeași întrebare pe care v-o pun și dumneavoastră, iar cui poate să răspundă acum i-as mulțumi: De ce, în fața plutonului de execuție, Ceaușescu n-a cântat ”Deșteaptă-te, române!” și a cântat ”Internaționala”?”

Dr. Dan Cătănuș, cercetător-istoric la INST și redactorul cărții, în intervenția sa, a subliniat faptul că prima ediție a cărții lui V.Buga a apărut în urmă cu aproape 10 ani și a fost singura sinteză, singura monografie pe această temă și pe această perioadă.

”Domnul Bugă oferă a 2-a ediție completată, revizuită, cu o sută de pagini în plus, de  informații care mai de care mai interesante, dar și fotografii. A scrie astfel de lucrare, o sinteză pe niște relații atât de complicate și care se întind pe o perioadă așa de lungă necesită un efort de documentare foarte mare, o capacitate de sinteză a autorului și, în același timp, multă știință istorică. Domnul Buga a reușit să întrunească toate aceste calități”.

Potrivit vorbitorului, valoarea cărții constă și în faptul că autorul este un bun cunoscător de limba rusă, ceea ce i-a facilitat accesul la foarte multe documente rusești și la memorialistica rusă a acelor care au fost alături de Gorbaciov, Brejnev și alți lideri sovietici. ”Prin urmare, dl Buga a reușit să realizeze o lucrare extraordinară. Nimeni în acești ani nu a reușit să ridice mănușa ca să-l provoace pe dl Buga cu o altă lucrare pe aceeași temă și pe aceeași perioadă. Astfel, cartea, și aceasta a 2-a ediție, va mai rămâne încă mult timp singură, pentru că documentele pe care le-a văzut dl Buga în arhivele naționale, între timp, s-au blocat, a spus Dan Cătănuș.

El a amintit că dr. Buga are și alte cărți de referință despre relațiile româno-sovietice și care cuprind perioada între anii 1945 și 1965 și abordează atât sfera diplomatică (cedări teritoriale – Insula Șerpilor, insulele din Delta Dunării – care ieșeau din cadrul Tratatului de Pace de la Paris din 1947), cât și domeniul economic.

La rândul său, autorul monografiei, dr.Vasile Buga a arătat ce a fost introdus nou în volum. În primul rând, este vorba de documentele din Arhivele Naționale Istorice Centrale,  Fond CC al PCR, Secția Relații Externe care se referă, cu precădere, la perioada 1983-1989, precum și documente din Arhiva de Stat Rusă de Istorie  Contemporană din Moscova, unde au apărut materiale și documente noi. Și, mai departe, o tânără doctorandă de la Iași a descoperit acolo stenogramele convorbirilor dintre Nicolae Ceaușescu și Iuri Andropov, care nu se regăsesc în arhivele României și care sunt de mare folos , întrucât ne permit să comparăm relațiile din timpul lui Brejnev, Cernenko și Gorbaciov. În cazul lui Andropov, se poate vorbi de o schimbare de notă în convorbirile dintre cei doi conducători. Dr.Buga a spus că documentele găsite și publicate permit să fie desființate o serie de mituri privind relațiile româno-sovietice care circulă până astăzi. De exemplu, nu a existat nicio ”ceartă” dintre Ceaușescu și Gorbaciov în timpul dineului intim oferit de conducătorul român în timul vizitei lui Mihail Gorbaciov la București, în luna mai 1987. Nu a existat nicio ”amenințare” din partea lui Gorbaciov la adresa lui Ceaușescu în timpul ultimei lor întâlniri din 4 decembrie 1989, așa cum reiese din stenogramele acestei întâlniri, la fel cum nu sunt dovezi doumentate  ale implicării directe a Uniunii Sovietice sau a ”agenților ei secreți” sau a ”spețnazului” în evenimentele din decembrie 1989 în România.

”Am asistat aproape la toate întâlnirile bilaterale începând din 1966 până în 1989 în calitate, uneori, de înterpret, uneori ca referent al Secției de Relații externe a CC al PCR,  a menționat Vasile Buga, și pot să vă spun că au existat relații normale, bazate pe respect reciproc, uneori tensionate, dar, după cum a spus dl Vlad, fiecare dintre conducători a știut unde să se oprească. S-au dezvoltat raporturile politice, economice, culturale, mai ales, culturale… Problemele în care au existat divergențe au fost cele de politică externă, unde pozițiile țărilor noastre au fost diferite – stabilirea relațiilor diplomatice cu RFG de către România în 1967, criza din Orientul Mijlociu din 1967, criza cehoslovacă din anul 1968,  poziția României vizavi de disputa sovieto-chineză, criza din Afganistan…”

În ceea ce privește criza poloneză din 1989, a susținut istoricul, versiunea potrivit căreia Ceaușescu, chipurile, a cerut intervenția țărilor Tratatului de la Varșovia s-a dovedit a fi încă un mit. Liderul  român nu cerea decât o dezbaterea a acestei chestiuni la o întâlnire a țărilor Tratatului. Trebuie recunoscut însă că în acest caz a abdicat de la un principiu pe care îl promovase anterior-neamestecul în treburile interne ale altui stat.

Vasile Bugă a confirmat caracterizarea lui Ceaușescu dată de Corneliu Vlad: ”Din ceea ce am văzut, am auzit pot să spun: Ceaușescu nu a fost nici anti-rus, nici anti-sovietic, a fost naționalist în sensul bun, pozitiv, al cuvântului: și-a iubit națiunea, a fost un patriot”.