Ce a spus generalul Surovikin. Primul interviu acordat de noul comandant al operațiunii speciale în Ucraina

Pentru prima dată comandantul operațiunii militare speciale din Ucraina și din noile teritorii ale Rusiei a vorbit cu cetățenii Rusiei. Generalul Serghei Surovikin a răspuns la întrebări nu foarte simple în cadrul unui interviu acordat postului de televiziune Rossia-24. A răspuns în mod cinstit și fără bravură.

Bună ziua, Serghei Vladimirovici! Prin decizia ministrului Apărării al Rusiei ați fost numit comandant al Grupării unite de trupe din zona de desfășurare a operațiunii militare speciale. Mulți ruși se întreabă cu îngrijorare care este situația în momentul de față?

– În general, situația din zona de desfășurare a operațiunii militare speciale poate fi caracterizată ca tensionată. Inamicul nu renunță la încercările de a ataca pozițiile trupelor ruse. Este vorba, înainte de toate, de direcțiile Kupiansk (regiunea Harkov – n.r.), Krasnîi Liman (Donbass – n.r.) și Nikolaev-Krivoi Rog (regiunile sudice Nikolaev și Dnepropetrovsk – n.r.). Inamicul este un regim criminal care îi împinge la moarte pe cetățenii Ucrainei. Noi și ucrainenii suntem un singur popor și dorim un singur lucru, și anume ca Ucraina să fie independentă de Occident și NATO, să fie un stat prieten pentru Rusia.

Regimul ucrainean încearcă să spargă apărarea noastră. În acest scop, Forțele Armate ale Ucrainei au mobilizat în prima linie toate rezervele de care dispun. Este vorba, în special, de forțe ale apărării teritoriale, care nu au efectuat întreg programul de pregătire.

Conducerea ucraineană îi condamnă, practic, la distrugere. De regulă, astfel de subunități sunt cu moralul la pământ. Pentru a preveni fuga de pe linia frontului, autoritățile ucrainene apelează la detașamente-barieră formate din naționaliști, care îi împușcă pe toți cei care încearcă să părăsească câmpul de luptă.

Zilnic, inamicul pierde între 600 și 1000 de oameni uciși sau răniți.

Noi avem altă strategie, despre care a vorbit deja Comandantul suprem. Dorința noastră nu este de a înainta în ritm alert, protejăm fiecare soldat și ”frângem” metodic inamicul care avansează. Procedând ca atare nu doar reducem la minimum pierderile noastre, dar reducem substanțial și numărul victimelor printre civili.

În prezent, Gruparea unită de trupe ia măsuri de creștere a capacității de luptă și a efectivului militar al formațiunilor și unităților militare componente, de creare a unor rezerve suplimetnare, măsuri de echipare a liniilor și pozițiilor defensive de pe întreaga linie de contact armat.

Continuă să fie lansate lovituri cu arme de mare precizie asupra obiectivelor militare și de infrastructură, cu impact asupra capacității de luptă a trupelor ucrainene.

Serghei Vladimirovici, pe lângă faptul că ați fost numit Comandantul grupării de trupe din zona operațiunii speciale, rămâneți comandantul șef al forțelor aerospațiale. Cum ați caracteriza eficiența aviației ruse și a forțelor de apărare aeriană?

– Operațiunea militară specială a confirmat eficiența sistemelor de aviație și a mijloacelor de apărare aeriană de care dispunem.

Pe durata operațiunii, echipajele aviației operațional-tactice, militare și cu rază lungă de acțiune au efectuat peste 34.000 de zboruri. În aceste misiuni au fost folosite mai mult de 7000 de mijloace de distrugere ghidate. Cele mai noi rachete hipersonice de aviație ”Kinjal” (Pumnal –n.r.) și-au demonstrat utilitatea în distrugerea obiectivelor. Pentru această rachetă nici un sistem de apărare antiaeriană nu constituie o problemă. O mare precizie au demonstrat, de asemenea, rachetele de croazieră strategice de tip aer-sol.

În ceea ce privește calitatea utilizării în luptă, vreau să evidențiez în mod deosebit avionul multifuncțional din generația cinci Su-57. Cu o gamă largă de arme, la fiecare zbor acest avion rezolvă misiuni multiplan de distrugere a țintelor aeriene și terestre.

Aparatele de zbor fără pilot au efectuat peste 8000 de zboruri, iar dronele de atac au distrus mai mult de 600 de obiective ale Forțelor Armate ale Ucrainei.

În urmă cu câteva zile, guvernatorul interimar al regiunii Herson, Vladimir Saldo, a declarat că autoritățile au luat decizia de a organiza o oportunitate de evacuare a locuitorilor în alte zone din Federația Rusă pentru odihnă sau pentru studii. Este valabil în primul rând pentru cei de pe malul drept (al Niprului – n.r.). Șeful regiunii a declarat că respectivele măsuri au fost luate pentru a asigura securitatea cetățenilor pe fondul întețirii atacurilor din partea armatei ucrainene. Cum puteți comenta această decizie?

– Pe această direcție, situația este destul de dificilă. Inamicul lansează intenționat lovituri asupra obiectivelor de infrastructură și asupra clădirilor cu locuințe din Herson. Cu ajutorul proiectilelor HIMARS au deteriorat podul Antonovski și barajul hidrocentralei Kahovskaia, circulația pe acel traseu fiind suspendată.

Ca urmare, orașul se confruntă cu dificultăți legate de aprovizionarea cu produse alimentare, se constată o serie de probleme cu alimentarea cu apă și electricitate. Toate acestea nu doar că fac mai grea viața de orășean, dar constituie și o amenințare directă pentru viața lor.

Conducerea NATO a forțelor armate ale Ucrainei cer de mult din partea regimului de la Kiev operațiuni ofensive pe direcția Herson, fără a ține cont de numărul de victime – atât din rândul forțelor armate ucrainene, cât și din rândul populației civile.

Avem informații potrivit cărora este posibil ca regimul de la Kiev să folosească, în perimetrul orașului Herson, metode de război interzise, să lanseze un atac masiv cu rachete și artilerie asupra orașului, fără a face distincție între ținte.

Astfel de acțiuni ar putea duce la distrugerea infrastructurii unui important centru industrial și la un număr mare de victime printre civili.

În aceste condiții, misiunea noastră primordială este aceea de a salva viața și sănătatea civililor. De aceea, armata rusă va asigura, înainte de toate, o evacuare sigură, deja anunțată, a populației după un program de relocare elaborat de guvernul Rusiei.

Planurile și acțiunile noastre ulterioare în privința orașului Herson vor depinde de evoluția situației militare și tactice.

Repet, situația este, deja destul de de dificilă. În orice caz, cum am mai spus, vom porni de la necesitatea de a proteja la maxim viața civililor și a militarilor noștri.

Vom acționa în mod rezonabil, la timpul potrivit, fără a exclude luarea unor decizii deloc simple.

Owner

Recent Posts

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut cetățenia lui Putin, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

3 ore ago

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

9 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

9 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

11 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

11 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

12 ore ago

This website uses cookies.