”În sfârșit, închidem cerul”. Ce a decis NATO să facă

După atacurile lansate asupra infrastructurii critice a Ucrainei, Occidentul și-a revizuit modul de abordare a livrărilor de arme. Acum, țările vestice vor să ”închidă cerul” cu ajutorul sistemelor de apărare aeriană. Nu este însă chiar atât de simplu să faci așa ceva. Ce ar putea împiedica punerea în practică a unei idei atât de tentante pentru Kiev, într-un material elaborat de RIA Novosti.

Creșterea mizelor

Autoritățile ucrainene cer de mult ca Statele Unite să le pună la dispoziție rachete antiaeriene Patriot, iar Israelul să le ofere Iron Dome. Dar Washingtonul s-a temut ca sistemul lor avansat să nu ajungă în mâinile rușilor, în timp ce Tel-Avivul nu a vrut să strice relațiile cu Moscova.

Începând din primăvară, țările Occidentului au livrat Kievului în special rachete antiaeriene portabile – Stinger, de la americani, Starstreak și Martler, de la britanici și, de asemenea sisteme sovietice Igla, din arsenalele țărilor est-europene. În plus, Forțele Armate ale Ucrainei au primit din Germania peste 30 de tunuri antiaeriene autopropulsate Gepard. Un ajutor mai degrabă simbolic: nici sistemele antiaeriene portabile, nici vehiculele antiaeriene mobile nu sunt capabile să reziste la modul serios unor atacuri masive cu rachete.

Dar NATO ridică miza. Ucraina a primit o baterie de sisteme germane antiaeriene IRIS-T – trei platforme de lansare cu câte opt rachete fiecare. În următoarele luni vor mai veni încă trei.

Pentagonul va trimite Kievului două baterii de rachete antiaeriene americano-norvegiene NASAMS. Dar aceste planuri au fost anunțate încă din 10 octombrie. Acum, la inițiativa Washingtonului și a Berlinului au aderat și alți aliați ai Ucrainei. La finalul întâlnirii miniștrilor Apărării din țările Alianței în format Ramstein-4, Marea Britanie a promis câteva sute de rachete AMRAAM pentru sistemele antiaeriene NASAMS și un nou lot de rachete antiaeriene portabile, Spania s-a angajat cu patru sisteme antiaeriene I-HAWK, Olanda – cu echipamente antiaeriene și antirachetă în valoare de 15 milioane de euro.

Sitemul antiaerian de rachete mobil de fabricație americano-norvegiană NASAMS/ Foto: dzen.ru

”Vom continua să susținem Kievul atât cât va fi necesar. Și vom intensifica ajutorul nostru: vom oferi, în special, mai multe sisteme de apărare antiaeriană, a anunțat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. ”Ucraina are nevoie de diferite tipuri de sisteme antiaeriene cu rază lungă și mică de acțiune, sisteme de apărare antirachetă pentru a lupta împotriva rachetelor balistice, a dronelor”.

Standardele NATO

Mulți specialiști sunt convinși că decizia privind întărirea dispozitivului de apărare aeriană al Ucraina a fost adoptată, de fapt, mai demult. De cel puțin o jumătate de an, este de părere expertul Iuri Knutov.

Potrivit spuselor sale, șase luni este exact perioadă necesară pentru pregătirea rachetelor antiaeriene și pentru instruirea echipajelor. Scopul Occidentului este de a crea un sistem de apărare antiaeriană integrat, combinat cu sistemele NATO.

”Ceea ce are Ucraina sunt vechile modele sovietice: S-300P, Buk-M1, S-200V, chiar S-125 – sisteme vechi, unele dintre ele modernizate”, a explicat Knutov. Ultimul atac masiv cu rachete a arătat că sistemul de apărare aeriană nu a făcut față: toate țintele au fost, practic, distruse. Acum, va fi creat deja un sistem NATO, care nu se potrivește cu cel actual. Va trebui ca totul să fie cumpărat din străinătate – inclusiv stații radar, sisteme de rachete sol-aer cu diferite raze de acțiune”.

Expertul a subliniat că principalele ținte pentru sistemele de apărare antiaeriană updatate vor fi rachetele de croazieră și dronele kamikaze. Câteva IRIS-T vor putea acoperi un mare oraș.

Rezistența la suprasarcină

Pe hârtie, caracteristicile tehnico-tactice ale sistemelor occidentale de apărare antiaeriană arată impresionant. Dar o mare parte dintre modele nu a participat niciodată la acțiuni militare. Cu atât mai prețioasă este, pentru NATO, prezența lor în Ucraina.

Pe de altă parte, dacă sistemele nu se vor comporta cum trebuie, acest lucru va fi ca o anti-reclamă pentru industria apărării a Occidentului pe piața mondială de armament.

”Un rol important în sistemul unificat de apărare aeriană updatat revine exact NASAMS și IRIS-T, motiv pentru care Germania și aliații ei din NATO încearcă să le testeze în tandem cu dispozitivele satelitare și aeriene de recunoaștere, unite într-o singură linie de comandă”, spune expertul militar Aleksei Leonkov. ”Din acest punct de vedere, misiunea de apărare a cerului nu este primordială. Mult mai important va fi cum va folosi armata ucraineană exemplarele furnizate – în zonele urbane, pe teren deschis și în zone forestiere. În plus, avioanele rusești sunt echipate cu sisteme de apărare ce le permit să-și ducă misiunea la bun sfârșit fără a intra în zona de acțiune a rachetelor sol-aer occidentale”.

Cel mai avansat din punct de vedere tehnologic sistem pe care îl va primi Ucraina este cel americano-norvegian NASAMS, două baterii a câte nouă lansatoare fiecare. În versiune obișnuită cu rachete antirachetă AIM-120C, raza de acțiune nu depășește 25 de kilometri. Versiunea modificată NASAMS-2 cu rachete AM RAAM-ER poate doborî ținte aflate la o distanță de până la 70 de kilometri și la o înălțime de până la 20.000 de metri. Este comparabil cu caracteristicile rachetelor sovietice Buk-M3.

NASAMS are și neajunsuri considerabile. Rachetele AMRAAM nu dispun de sisteme de deviere a vectorului de împingere și, de aceea, manevrabilitatea este relativă. Ele pot distruge ținte cu o forță de accelerare de cel mult 15 G. Prin urmare, racheta este inutilă împotriva sistemelor Iskander-M și rachetelor Kinjal, dar ridică unele probleme pentru Kalibr, precum și pentru rachetele de aviație X-101 și X-555.

Sistemele germane IRIS-T au o rază mai mică de acțiune – aproximativ 20 de kilometri, dar doboară ținte ce manvrează cu o forță accelerare de până la 25 G. Aceste aparate sunt destinate în primul rând pentru lupta împotriva rachetelor de croazieră care zboară la altitudini mici. Fiecare batalion de IRIS poate intercepta simultan mai mult de 10 ținte aeriene și poate funcționa în regim pasiv de la stația de ghidare optico-electronică, instalată la punctul de comandă. În acest caz, radarul de ghidare nu trebuie conectat, ceea ce îngreunează considerabil detectarea poziției de tragere a rachetei antiaeriene în zonele urbane.

Nu este suficient pentru o țară

Franța a promis sistemele antiaeriene Crotale. Câte – nu a precizat. Aceste sisteme antiaeriene cu rază mică de acțiune au intrat în dotarea armatei în 1971, fiind modernizate de mai multe ori. Cea mai modernă versiune doboară ținte care zboară cu viteză mare la înălțimi joase, pe o distanță de până la 10 kilometri. Dispozitivul de lansare poate fi montat pe vehicule cu roți și pe șenile, precum și pe nave și obiecte staționare.

Sistemele antiaeriene spaniole MIM-23 Hawk sunt sisteme cu rază medie de acțiune de producție americană. Pentagonul s-a înarmat cu ele încă din anii ’60. Echivalentul lor sovietic este racheta S-125, la care armata rusă a renunțat în anii ’90. Hawk distruge ținte aeriene la distanță de până la 35 de kilometri, dar este greu de crezut că poate face față aparatelor zburătoare moderne, echipate cu mijloace specifice războiului electonic.

De altfel, orice sistem de apărare antiaeriană reprezintă un sistem și nu sisteme separate de racheete sol-aer și stații radar. Deocamdată nu este clar dacă Ucraina va reuși, cu ajutorul aliaților occidentali să creeze un scut aerian. Este evident că, în cel mai bun caz, câteva baterii vor acoperi două treimi dintr-un oraș. Pentru a crea un sistem de apărare antiaeriană sigur, profund eșalonat este nevoie de livrări de cu totul alt nivel.