Spionajul rusesc își începe activitatea în Ucraina de la zero

Conducerea Serviciului de informații externe al Rusiei a anunțat că Ucraina a parcurs drumul către transformarea într-un stat fascist în doar o singură generație. Paradoxal, în tot acest timp, serviciile rusești de informații nu au reușit să urmărească ceea ce se întâmplă într-un stat vecin care este atât de important pentru noi. Cum s-a întâmplat acest lucru și ce putem face astăzi în acest sens? se întreabă publicația Vzgliad într-o analiza pe această temă.

Șeful Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse, Serghei Narîșkin, a declarat că o grupare de „regimuri totalitar-liberale ale Occidentului” a transformat Ucraina în arma lor și a instaurat acolo o dictatură a fascismului. Potrivit acestuia, transformarea țării a avut loc într-o singură generație. Șeful SVR a subliniat că Rusia este obligată să combată acest rîu absolut.

Narîșkin și-a susținut discursul în timpul ceremoniei de deschidere a expoziției „Dovezile crimelor naziștilor ucraineni și ale complicilor lor” de la Moscova. Expoziția se bazează pe declarațiile martorilor oculari, precum și pe materiale care au fost aduse din zona operațiunii speciale.

În urmă cu o săptămână, la 30 septembrie, Serghei Narîșkin a afirmat că SVR „a început să obțină informații care vor ajuta armata rusă pe timpul desfășurării operațiuni speciale (SVO) în Ucraina”. Potrivit acestuia, serviciul de informații este orientat pe obținerea de informații operaționale și tactice, necesare victoriei „pe câmpul de luptă”. În plus, a menționat Narîșkin, sarcina SVR, de a obține informații care să faciliteze adoptarea celor mai importante decizii de politică externă de către conducerea țării, rămâne în continuare de actualitate. Acesta l-a oferit drept exemplu pe Kim Philby, care, în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, a obținut informații cu privire la ofensiva iminentă a nemților în bătălia de la Kursk.

Afirmația șefului spionajului rusesc, potrivit căreia SVR-ul „a început” să obțină informații cu privire la Ucraina, necesită clarificări. Este vorba despre faptul că timp de zeci de ani, serviciul rus de informații externe a fost limitat în activitatea cu privire la problematica ucraineană.

După destrămarea URSS în 1991, serviciile de informații rusești s-au format în condiții specifice, care au fost determinate de poziția politică a guvernului lui Boris Elțin și de fluctuațiile sale sporadice. Una dintre aceste condiții a fost o relație ciudată și nu întotdeauna motivată obiectiv cu țările din spațiul post-sovietic.

Printre altele, s-a ajuns rapid la un acord, la nivel informal, cu privire la refuzul reciproc al noilor servicii naționale de informații de a acționa unul împotriva celuilalt. Adică, țările Comunității Statelor Independente (CSI) au refuzat să se spioneze între ele, deoarece toate sunt prietene și au evoluat din aceeași patrie. Iar prietenii nu se spionează unul pe celălalt. Ulterior, acordurile informale au fost consolidate prin documente corespunzătoare. 

Ucraina a fost unul dintre fondatorii CSI din 1991, deși a negociat în mod constant pentru fiecare punct. Îndeosebi, Kievul a semnat declarația privind constituirea CSI, iar Rada Supremă a adoptat legea corespunzătoare. Dar, în 1993, Rada nu a aprobat Carta CSI, târguindu-se pentru proprietățile din străinătate și activele financiare ale fostei URSS. În general, toată istoria statului ucrainean este asociată comerțului de bâlci cu întreaga lume. Drept urmare, Ucraina s-a dovedit a fi o țară fondatoare a CSI, dar nu un membru real al Comunității.

În 2014, a început procesul de retragere definitivă a Ucrainei din organizația din care, de fapt, nu făcea parte, iar acesta s-a finalizat în 2018 (de facto, nu de jure). Cu toate acestea, o parte semnificativă a proceselor interne din Ucraina este încă determinată de acordurile care au fost încheiate în cadrul CSI. De exemplu, acordarea de pensii, recunoașterea reciprocă a diplomelor, asistența juridică și altele similare, adică lucruri care sunt cu adevărat importante pentru persoanele cu pașaport ucrainean.

O situație paradoxală s-a dezvoltat în comunitatea de informații. Dacă abordăm lucrurile din punct de vedere al literei legii, atunci era imposibilă desfășurarea activității împotriva Ucrainei și pe teritoriul acesteia, deoarece era ca și cum ar face parte din CSI. Și, în general, relațiile cu Kievul nu au fost chiar tensionate. Pur și simplu nu pot fi caracterizate în niciun fel. Timp de douăzeci de ani, puțini oameni din comunitatea de informații au observat sau au luat în serios Ucraina.

Este surprinzător, dar un teritoriu de 40 de milioane de locuitori din fosta URSS se afla la marginea atenției. În această perioadă de timp, controlul a fost pierdut sau cel puțin nu a fost acordată atenția cuvenită acelor tendințe interne, despre care șeful SVR spune acum că au condus la transformarea țării într-o societate fascistă, „în doar o singură generație”.

Trebuie spus că la nivel de bază, refuzul reciproc de a acționa unul împotriva celuilalt a fost susținut emoțional. În Uniunea Sovietică, toți ofițerii de informații din țările spațiului post-sovietic au studiat împreună și mulți nu doar că se cunoșteau bine, ci s-au și împrietenit.

Au existat cursuri speciale de pregătire pentru cadrele naționale ale KGB al URSS (la Minsk și Kiev), unde cadrele tinere din întregul teritoriu vast al țării au studiat în interesul unei singure organizații. În cea mai mare parte, s-au întors acolo de unde veneau pentru a studia. Nu toată lumea era admisă la ceea ce astăzi se numește Academia de Informații, situată în pădurea din apropierea Moscovei, dar cursurile accelerate de la Minsk (de la unul, la doi ani, în funcție de nivelul inițial de cunoaștere a cursantului) au reprezentat un cazan de topire.

Acești oameni nu au vrut cu adevărat să lucreze unul împotriva celuilalt, pur și simplu neînțelegând de ce, chiar și la nivel emoțional. Excepțiile au fost armenii și azerii, dar aceasta este o poveste eternă, aproape biblică.

Serghei Narîșkin a amintit de Kim Philby, ceea ce este destul de semnificativ. Adevărul este că  întregul context descris mai sus a condus la faptul că informațiile despre Ucraina puteau fi obținute mai degrabă de la surse din țări terțe. Relativ vorbind, angajații sau sursele serviciilor de informații rusești puteau obține întâmplător, undeva la Londra sau la Varșovia, unele informații despre Ucraina. Și nu are importanță ce fel de informație. Ea era trimisă la forul superior. Și atât. Chiar și atunci când acest lucru s-a întâmplat, astfel de informații trebuiau prelucrate și evaluate de structurile politice și administrative. Amintim că un serviciu de informații nu ia nicio măsură în privința propriilor informații. Servește aceste instrumente celor care apoi iau decizii.

Este dificil de evaluat aici echilibrul incomensurabilului: cât de complete au fost informațiile sau oare au fost pur și simplu ignorate de acele personaje care în lungii ani ’90 s-au obișnuit să se bazeze pe alte surse de date și alte metode de lucru?

Aceasta este o dispută veche: ce este mai important – informația în sine sau evaluarea și interpretarea acesteia. În prezent s-a transmis că spionajul a început activitatea dirijată pe tematica ucraineană. Cel puțin, acest lucru înseamnă eliminarea restricțiilor legale privind obținerea unor astfel de informații.

Dacă vorbim despre metodologie, atunci completul de instrumente de informații este limitat în mod semnificativ. Nu este vorba doar despre reducerea radicală a efectivelor reședinților diplomatice din aproape întreaga lume. 

Date fiind împrejurările descrise mai sus, multă vreme nici măcar nu a existat o astfel de direcție organizațională precum activitatea în Ucraina și, în general, în țările fostei URSS. Astăzi, această activitate va trebui să înceapă, dacă nu de la zero, atunci pe baza unor fundamente organizaționale și ideologice diferite.

Deja nu mai există o „frăție de arme” a celor care au studiat împreună. La Kiev, avem de-a face cu o nouă generație care nu este nici emoțional și nici istoric legată de Rusia sau URSS și care a crescut pe principiile occidentale de lucru. Mai mult, în acest moment se poate uita deja de deceniile pierdute, deoarece situația din Ucraina în sine nu mai este legată de circumstanțele din acea perioadă.

Acum, acesta este un domeniu complet nou, care trebuie procesat ca și cum l-am vedea pentru prima dată. Aceasta este o nouă provocare care trebuie abordată într-un mod nou.

(https://vz.ru/society/2022/10/11/1181595.html?fbclid=IwAR0jVdflACEkFU4XzuADQA8eBa0DP2zoD44BQMBqlO-_RnqBJnLs-_q148w)