”Sabotorii au fost prinși, câteva persoane au fost arestate – intenționau să arunce în aer conducta pe teritoriul nostru, pe uscat”, a precizat el.
La 10 octombrie, la ședința operativă cu membri ai Consiliului de Securitate al Rusiei, Vladimir Putin a declarat că regimul de la Kiev a încercat să pună la cale o explozie la una dintre secțiunile sistemului de transport al gazelor naturale Turkish Strem. Liderul de la Kremlin i-a relatat toate aceste aspecte omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, la întâlnirea pe care cei doi au avut-o joi, precizează TASS.
FSB a anunțat, la 22 septembrie, că a fost prevenit un atac terorist asupra unui gazoduct. Structurile de ordine au arestat un bărbat născut în 1978 și recrutat, în Ucraina, de Serviciul de Securitate al acestei țări. Bărbatului i-au fost confiscate două dispozitive explozive improvizate. Gadgeturile suspectului cuprindeau corespondența acestuia cu supraveghetorul ucrainean, instrucțiuni despre cum se asamblează o bombă și coordonatele locului unde urma să aibă loc explozia.
Turkish Stream este un gazoduct care exportă gaze naturale și care este format din două fire. Unul este destinat livrării de gaze din Rusia în Turcia prin Marea Neagră, al doilea spre țările din sudul și sud-estul Europei. Capacitatea lui proiectată ajunge la 31,5 miliarde metri cubi de gaze pe an. Gazoductul a fost dat în exploatare în ianuarie 2020.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.