Standarde duble. Ce va determina Occidentul să recunoască referendumurile din Donbass

Cum era de așteptat, Occidentul colectiv a criticat și nu a recunoscut referendumurile privind intrarea în componența Rusiei a noilor teritorii. Practica ne arată însă că o astfel de abordare este deosebit de selectivă. Cum interpretează țările occidentale dreptul internațional în propriile lor interese, într-un material elaborat de agenția RIA Novosti.

Precedentul Kosovo

În anul 2014, când Crimeea s-a reunit cu Rusia, Statele Unite și aliații lor europeni au considerat referendumul ca fiind neeligibil. Autoritățile peninsulei au făcut referire la ”precedentul Kosovo”, dar Occidentul s-a făcut că nu aude. De altfel, din punct de vedere juridic cele două cazuri – Kosovo și Crimeea – diferă. Și nu în favoarea așa-numitei lumi civilizate.

În anul 1991, în Provincia Autonomă Kosovo și Metohia (sub această denumire ea se regăsește și acum în legislația sârbă), care făcea parte din Iugoslavia, s-a desfășurat un referendum. Peste 90% dintre albanezi s-au pronunțat pentru separare. Occidentul a ignorat rezultatul votului.

Cu toate acestea, în anul 2008, Priștina și-a proclamat independența. Fără nici un plebiscit – a fost suficientă o rezoluție a parlamentului local. Și aproape 100 de țări au recunosct imediat noul ”stat”.

”O singură Chină”, doar vorbe

O situație și mai absurdă este Taiwanul. La nivel retoric, Casa Albă susține conceptul unei singure Chinei, un stat unic format din China continentală și Taiwanul, cu lanțul lui de insule. În realitate însă, SUA, dar și sateliții lor europeni, alături de Japonia și Coreea de Sud colaborează strâns cu Taiwanul, ocolind Beijingul.

Americanii și europenii respectă doar formal ”regulile bunei cuviințe”, refuzând, spre exemplu, să stabilească relații diplomatice oficiale cu Taiwanul. Cooperează la nivelul a numeroase comisii bilaterale dar, în cazul de față, este vorba, mai degrabă, de un paravan. Înalți funcționari și politicieni ai SUA efectuează în mod regulat vizite în Taiwan și, în pofida reținerii de care dă dovadă Beijingul, care se pronunță pentru o reglementare diplomatică a problemei, ei continuă să pompeze arme pe insulă.

În același timp, celor de la Taipei li s-a propus nu o dată schema ”o țară – două sisteme”. Așa cum trăiește, spre exemplu, Hong Kongul, ca subiect independent și important al economiei mondiale. Singurul domeniu unde are restricții este cel al deciziilor politice. Taiwanul însă insistă pe independență totală, iar Occidentul nu doar că închide, pur și simplu, ochii, dar susține aspirațiile separatiste.

Destrămarea Iugoslaviei

Un caz care se înscrie perfect în tradiția politicii externe occidentale. În 1990, spre exemplu, Parlamentul Sloveniei și-a declarat independența. Spre deosebire de Kosovo, în Slovenia a fost referendum, dar după votul din Parlament. În 1991, republica a ieșit din componența Iugoslaviei, chiar și fără aprobarea autorităților federale. După care Slovenia a fost admisă în Uniunea Europeană și NATO.

În 1991 un referendum s-a desfășurat și în Croația. După mai puțin de un an, independența ei a fost recunoscută de toți membrii UE.

Bosnia și Herțegovina a adoptat, în 1992, un memorandum privind suveranitatea și s-a organizat un fel de plebiscit, discutabil din multe puncte de vedere. Populația sârbă a ignorat votul, iar desprinderea de Iugoslavia a fost susținută de mai puțin de 70% dintre cei veniți la urne.

Prăbușirea URSS

Letonia a organizat, în 1991, ”o consultare electorală pe problema independenței”. În pofida denumirii confuze a acestei acțiuni, procedură a fost considerată drept referendum, deși eșantionul pentru sondarea opiniei publice cu greu putea fi numit reprezentantiv.

Cam la fel a procedat și Lituania. În Estonia s-a organizat un vot, dar numai cu participarea ”cetățenilor considerați succesori legali” (cei care au fost cetățeni înainte de 1940 și descendenții lor) și a persoanelor cu ”carte verde”, acordată exclusiv susținătorilor independenței. Într-un final, toate cele trei republici baltice au aderat la UE și la NATO.

În schimb, Occidentul nu recunoaște Abhazia și Osetia de Sud, deși ambele republici au rămas în componența Georgiei, ocolind legislația sovietică. Când autoritățile georgiene au organizat un referendum privind ieșirea din URSS, subiectele Uniunii federative (inclusiv Abhazia și Osetia de Sud) au avut dreptul la propria opinie. Tbilisi a ignorat, însă, acest aspect. La fel și la următoarele plebiscite, în cadrul cărora abhazii și osetinii s-au pronunțat pentru independență (peste 90%).

Din Cipru până în Texas

În sfârșit, Occidentul are propriile ”schelete din dulap”. Până în 1836, statul american Texas a aparținut Mexicului. Cu susținerea SUA, imigranții locali s-au revoltat și au proclamat independența. Iar în 1854, când potențialul economic al regiunii a devenit evident, Washingtonul a cucerit, pur și simplu, Taxasul, rupându-l de Mexic.

Un exemplu ilustrativ al politicii occidentale al standardelor duble: Republica Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia. O dispută teritorială nerezolvată nu-i împiedică pe membrii NATO să stabilească relații cu Turcia, păstrând conflictul în stare înghețată și, posibil, folosindu-l pentru exercitarea de presiuni în negocierile din spatele scenei. Moscova însă a apelat mereu la proceduri transparente și la dreptul la autodeterminare, dar această poziție nu se încadrează, desigur, într-un asemenea context.