Peste 2.500 de activiști ai organizațiilor nonguvernamentale ”Compania de Voluntari” și ”Garda Tânără” au defilat cu afișe de felicitare adresate președintelui, după care s-au aliniat, formând o fraza vie „Putin este președintele meu” (în imagine).
Anterior, publicația ”Peterburgski dnevnik” a transmis că Vladimir Putin va veni la Sankt Petersburg pentru a-și aniversa 70 de ani.
„În mijlocul zilei, președintele a programat o întâlnire informală a șefilor de stat ai țărilor membe CSI (Comunitatea Statelor Independente – n.r.), care va avea loc la Palatul Konstantinovski”, a declarat cu o zi înainte secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, subliniind importanța acestui eveniment.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.