”Flota noastră este deja în apropiere”. În SUA s-a vorbit despre soarta gazoductului Nord Stream

Povestea cu aruncarea în aer a gazoductelor Nord Stream capătă noi dimeniuni. Kremlinul acuză Statele Unite de șabotaj, iar Europa arată în direcția Moscovei. Analiștii militari vin cu propriile lor versiuni – din cauza specificului reliefului marin, cercul suspecților se restrânge. Cine s-ar putea afla în spatele acestui act terorist, într-un material al agenției RIA Novosti.

Publicația americană The Times susține că Moscova încearcă să destabilizeze Europa în contextul crizei energetice. Jurnaliștii nu au explicat, este adevărat, de ce ai arunca în aer propria conductă, când ar fi suficient să închizi robinetul.

Un aspect subliniat inclusiv de analiști. Astfel, fostul ofițer de informații elvețian, Jacque Baud, a explicat, într-un interviu acordat postului Radio Courtoisie, că, fără gaz, ”dispare orice posibilitate a Kremlinului” de a exercita presiuni asupra Germaniei. În plus, este vorba despre pierderi de miliarde de dolari, având în vedere că ambele conducte au fost construite, în principal, de Rusia.

În opinia experților, nu stă în picioare nici versiunea despre ”submarinul rusesc” care, chipurile, ar fi lansat o torpilă în direcția conductelor. Explozia s-a produs lângă Insula Bornholm, în apele teritoriale daneze. Acolo sunt amplasate stațiile NATO de ascultare subacvatică. Aparatură similară se află și în alte părți ale Mării Baltice. Militarii țărilor NATO ascultă 24 de ore din 24 întinderea apelor și știu exact ce se întâmplă acolo.

Un submarin, un bastiscaf sau o dronă rusești nu ar fi reușit să ajungă, neobservate, în zona gazoductelor. În plus, în acea zonă marea nu este foarte adâncă, în jur de 80 de metri, astfel că un vehicul submarin putea fi zărit cu ușurință chiar cu ochiul liber de la bordul unui avion antisubmarin.

În sfârșit, Flota Mării Baltice a Rusiei are în dotare un singur submarin: submarinul diesel-electric ”Dmitrov”, din proiectul 877 ”Paltus”. Aceste submarine nu sunt destinate unor astfel de acte de sabotaj.

Marina Militară a Rusiei deține, în Marea Baltică, doar trei baze – la Kaliningrad, Baltiisck și Kronștadt. Ele sunt tot timpul ținute sub supraveghere de avioanele americane Poseidon, ce pot decola din Polonia (porturile Gdynia și Swinoujscie), din Germania (bazele de la Warnemunde, Kiel și Eckernferde), dar și de pe aerodromurile noilor membri ai NATO, Finlanda și Suedia.

Cine are de câștigat

Autoritățile ruse indică ”o amprentă americană”. Iar după cum subliniază Ministerul de Externe al Rusiei, înainte de toate, Washingtoul are motive economice.

Că este așa o demonstrează chiar declarația Secretarului de Stat, Anthony Blinken, potrivit căruia renunțarea țărilor Europei la gazul rusesc ”reprezintă o uriașă oportunitate strategică” pentru Statele Unite.

”Peste Ocean, strategia a fost formulată încă din anii ’70: a nu permite o apropiere economică a Uniunii Sovietice de Germania”, spune politologul americanist Serghei Sudakov. ”O abordare care, se pare, este valabilă și în ziua de astăzi. O simbioză între tehnologiile germane și resursele rusești este un vis urât pentru Washington. Și brusc a devenit clar că, fără resurse energetice ieftine, Germania nu mai poate ține rolul de principală locomotivă a Uniunii Europene. Slăbind Berlinul, Washingtonul lichidează un concurent economic”.

Potrivit lui Sudakov, este vorba de încercarea de a face țările UE dependente de gazul natural lichefiat produs în Statele Unite. El este mult mai scump decât gazul rusesc, dar europenii nu vor mai avea altă soluție.

”Atât americanii, cât și aliații lor apropiați, britanicii, dispun de posibilități tehnice pentru comiterea unei astel de acțiuni de sabogaj”, este de părere expertul. ”Astă vară, Flota a 6-a a SUA s-a tot fâțâit prin Marea Baltică. Acolo s-au desfășurat, în special, exerciții de deminare a unor obiecte aflate pe fundul mării. Dar când ceva trebuie deminat, el trebuie, mai întâi minat. Iar din acest punct de vedere chiar nu sunt probleme”.

NATO dispune de roboți subacvatici automatizați, capabili să plaseze explozibili. În plus, adâncimea la care se află conductele permite ca operațiunea să fie executată chiar și de militari scufundători.

O experiență bogată

Precedente au existat deja. Astfel, în vara anului 1982, pe gazoductul Urengoi-Surgut-Celiabinsk s-a produs o explozie. Infrastructura care ar fi trebuit să aducă Uniunii Sovietice până la opt miliarde de dolari pe an, a fost serios avariată. Potrivit fostului director al Direcției de spionaj militar și spațial a SUA, Thomas Reid, sabotajul a fost pus la cale de CIA. Serviciul special a ”infectat” computerele care răspundeau de funcționarea gazoductului.

Un an mai târziu, Statele Unite au încercat, în Nicaragua, să saboteze economia acestei țări, unde au trimis un grup de scufundători militari. Mai întâi, aceștia au distrus depozitele de petrol din portul Corinto, care alimentau întreaga țară. A urmat o conductă de importanță vitală din Puerto-Sandino. Iar mai apoi, agenții serviciilor speciale au minat apele teritoriale pentru a nu împiedica accesul petrolierelor.

În 1984, când această poveste a ajuns în presă, Managua s-a adresat Tribunalului Internațional al ONU. Instanța a recunoscut vinovăția Washingtonului și l-a obligat să plătească despăgubiri. Dar SUA au blocat rezoluția corespunzătoare. Pentru această acțiune de sabotaj, ca și pentru multe altele, nimeni nu a fost tras la răspundere.